Englezi veniți să construiască locuinţe pentru săraci, implicați într-un accident provocat de denivelări

×
Publicitate

Patru englezi veniţi în judeţul Bistriţa-Năsăud că să construiască locuinţe pentru săraci au fost implicaţi într-un tragic accident.

Maşina în care se aflau a traversat o cale ferată, dar şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a izbit, cu mare viteză, de un copac. Autoturismul aproape s-a rupt în două.

Cel de la volan a murit pe loc. Un elicopter SMURD l-a preluat de urgenţă pe pasagerul din dreapta, în stare critică. Iar ambulanţele i-au dus pe ceilalţi doi, tată şi fiu, la spital, unde au rămas internaţi în stare stabilă.

Cei patru englezi au sosit în România într-un grup de 11 persoane, că să ajute la ridicarea unor locuinţe pentru sărmani în localitatea Viile Tecii. Erau cazaţi în Bistriţa şi făceau naveta cu maşină.

Fără să fie familiarizat cu drumurile din România, unul dintre ei, aflat la volan, a traversat o cale ferată. Însă denivelările au dezechilibrat maşina, care s-a izbit violent de un copac.

Martor: ”A venit la calea ferată cu viteză, a sărit peste calea ferată, a pierdut controlul, a început maşină să danseze. Nici nu a călcat frână, nimic, şi a intrat în pom. A început să se balanseze şi a pierdut controlul, de la 10 metri nu a mai ţinut-o.”

Martor: "A sărit calea ferată şi nu a ştiut că sunt denivelările de la calea ferată. A avut viteză mare şi a zburat direct în pom, s-a rupt maşina în două. Am văzut că a venit dintr-o dată şi s-a dat de copac, s-a îndoit. Oamenii au îndoit copacul ca să scoată bieţii oameni afară. Dezastru, săracii."

Colegii celor patru victime se aflau într-o maşină în spatele lor şi au sărit imediat să îi ajute.

Martor englez: ”A ieşit de pe drum. Noi eram în spatele lor, îi urmam. Mergeam în munţi să construim o casă, 8 dintre noi.”

Au urmat clipe de coşmar: impactul a fost atât de violent, încât toţi cei patru pasageri au rămas încarceraţi. Şoferul, un bărbat de 51 de ani, a pierit pe loc. Pentru pasagerul din dreapta a fost solicitat un elicopter SMURD, care l-a transportat la Târgu Mureş.

Marius Rus, ISU Bistrița-Năsăud: ”Victimele au fost extrase în aproximativ 20 de minute şi predate echipajelor medicale sosite la locul accidentului. Autoturismul a fost distrus în totalitate.”

Poliţiştii au început o anchetă, în care şi autoturismul va fi supus unei expertize tehnice.

Pasagerul din dreapta a fost transportat cu un elicopter SMURD la spitalul din Târgu Mureş şi este acum în comă. Ceilalţi doi pasageri, tată şi fiu de 49 respectiv 17 ani, care se aflau pe bancheta din spate, au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Bistriţa. Sunt internaţi cu mai multe fracturi la mâini şi picioare.

Grupul a închiriat două maşini cu care trebuia să ajungă în localitatea Viile Tecii, pentru proiectul umanitar prin care construiau case nevoiaşilor.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61900509
Bătrână de 92 de ani, violată de un tânăr din Buzău

Tânăr din judeţul Buzău, arestat pentru că ar fi spart casa unei bătrâne de 92 de ani pe care ar fi violat-o

61909620
Elev cu ruptură de rinichi după ce a fost îmbrâncit de un coleg. Ce a făcut învăţătoarea

Experienţă dramatică pentru un băieţel de 7 ani din Costeşti - judeţul Argeş, elev în clasa I. El a suferit o ruptură de rinichi după ce a fost îmbrâncit de un coleg şi a căzut pe nişte trepte, în curtea şcolii.

61909537
Mama fetei care s-a lovit la coloană în Parcul Tei. ”Este speriată şi are dureri”

Un incident grav ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa locurilor de joacă pentru copii.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.