O femeie din Indonezia a fost devorată de un crocodil "îmblânzit"

61956846

O femeie din Indonezia a fost atacată şi devorată de un crocodil "îmblânzit", crescut la o fermă de perle din arhipelagul indonezian Sulawesi, au anunţat miercuri autorităţile din această ţară, citate de AFP.

Deasy Tuwo, responsabilă în cadrul unui laborator pentru perle de cultură din Minahasa, în provincia Sulawesi-Nord, a fost ucisă joia trecută de reptila de 4,4 metri lungime, relatează Agerpres. 

Corpul mutilat, parţial devorat de crocodil, a fost găsit dimineaţa următoare de colegii femeii, a precizat pentru AFP un responsabil din cadrul agenţiei pentru protecţia mediului, Hendrik Rundengan.

''Potrivit primelor date, ea a căzut în incinta în care se afla crocodilul'', a adăugat el subliniind că poliţia continuă ancheta.

Crocodilul, numit ''Merry'' (''Fericit''), a fost sedat luni pentru a fi scos din incintă. Operaţiunea a durat trei ore şi a necesitat mobilizarea a zeci de persoane printre care s-au numărat responsabili din cadrul agenţiei de mediu, militari şi poliţişti, a explicat Rundengan.

Reptila, care era deţinută fără autorizaţie, va fi transferată într-o zonă naturală protejată.

Arhipelagul indonezian este bogat în numeroase animale exotice, inclusiv mai multe specii de crocodili care atacă oamenii în mod regulat.

În aprilie 2016, un turist rus a fost ucis de un crocodil în Insulele Raja Ampat, o zonă frecventată de amatorii de scufundări.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61945851
O şoferiţă din Brăila a lovit doi minori pe trecerea de pietoni. Gestul făcut apoi
O şoferiţă din Brăila a fost depistată de poliţişti la câteva ore după ce a lovit doi minori pe trecerea de pietoni şi a fugit de la locul accidentului, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de IPJ Brăila.
62015116
Femeie ucisă de un utilaj de deszăpezire, în Curtea de Argeș. Cum s-a produs tragedia
Moarte cumplită pentru o femeie de 69 de ani din Argeş. Miercuri dimineaţă, femeia a fost călcată de un utilaj de deszăpezire care curăţa o parcare de pe marginea unei străzi din Curtea de Argeş.
62015113
Doi copii de 3 și 4 ani au murit în incendii. Pompierii trag un semnal de alarmă
Tragedie după tragedie în judeţul Bacău, unde două familii au fost nenorocite de incendii. O fată de 4 ani a murit la spital după ce garsoniera în care se afla împreună cu fraţii şi părinţii ei s-a aprins marți seară.