O femeie de 33 de ani a murit după ce a intrat cu maşina direct într-un TIR

61986601

O femeie în vârstă de 33 de ani şi-a pierdut viaţa, marţi, pe DN 6 în judeţul Caraş-Severin, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un TIR care circula regulamentar din sens opus, transmite news.ro.

Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza neatenţiei la volan. Şoferul TIR-ului a frânat brusc, astfel că un autoturism aflat în spatele său a izbit remorca autotrenului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş-Severin, Dinu Nicorici, a declarat pentru News.ro că un grav accident rutier a avut loc, marţi dimineaţă, pe DN6, în apropiere de Băile Herculane.

”O tânără de numai 33 de ani din Topleţ, care se deplasa cu un autoturism din direcţia Topleţ spre Băile Herculane, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un TIR înmatriculat în altă ţară, care circula regulamentar. În urma accidentului, femeia a decedat. Se pare că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei, având în vedere că în zonă e drum drept, cu două benzi de circulaţie pe sens, despărţite prin linie continuă. Maşina femeii pur şi simplu a intrat pe sensul opus”, a declarat Dinu Nicorici.

Potrivit sursei citate, şoferul TIR-ului a frânat brusc pentru a încerca să evite impactul cu maşina condusă de femeie, însă un alt autoturism, aflat în spate, a lovit remorca autotrenului. În urma celui de-al doilea accident nu au existat victime.

Circulaţia rutieră a fost oprită în zonă, pentru ca poliţiştii să facă cercetări la faţa locului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61986535
Accident cu 4 răniţi, în Dolj, după ce o maşină a intrat într-o fântână de beton
Accident grav pe DN6, printre victime fiind şi un copil.
61986511
Bătrână ucisă de un câine polițist aflat în misiune. Ultimele cuvinte ale femeii
O femeie, în vârstă de 73 de ani, a fost ucisă de un câine polițist care a pătruns în grădina sa în căutarea substanțelor interzise.
61986450
Schelet la geamul unei case în şantier, în Gorj. Care este explicaţia
Apariţia neaşteptată, într-o clădire în construcţie din oraşul Târgu Cărbuneşti.