O autoutilitară a intrat în 3 minori, în Neamț. Un băiat de 16 ani a murit

×
Publicitate

Un adolescent de 16 ani a murit, iar altul de 15 ani este în comă, după ce un autoturism a intrat într-un grup de trei minori care mergeau pe carosabil, în localitatea Davideni, comuna Ţibucani, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu

Al treilea tânăr este rănit, a mai menţionat sursa citată.

"Din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DJ 155 I, în localitatea Davideni, a surprins şi accidentat trei minori de 15 şi 16 ani, toţi din Ţibucani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat decesul unui minor de 16 ani şi rănirea celorlalţi doi, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a precizat Georgiana Moşu, conform Agerpres.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Iniţial, reprezentanţii ISU Neamţ au precizat că accidentul s-a produs în comuna Păstrăveni, dar între timp s-a constatat că evenimentul rutier, la care au fost solicitaţi şi pompierii, a avut loc în comuna Ţibucani.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62112367
Doi bărbați, înjunghiați în apropierea unui bar, lângă Botoșani
Scene sângeroase s-au derulat aseară într-o localitate aflată la câțiva kilometri de Botoșani.
62112118
Momentul în care o fetiță de 6 ani e încătușată de polițiști, la școală. Ce făcuse copilul
Imagini filmate de un polițist cu body-cam-ul lui arată momentul în care o fetiță de 6 ani, din Orlando, Florida, este arestată în timp ce se afla la școală.
62111816
Crimă tulburătoare. O fată de 10 ani cu nevoi speciale, violată și ucisă
Poliția din Filipine a inițiat o investigație de amploare, după ce o fată în vârstă de 10 ani cu nevoi speciale a fost violată și ucisă.