Doi tineri au murit, după ce mașina lor s-a izbit de un stâlp

×
Publicitate

Accident teribil miercuri noapte în judeţul Suceava. Doi tineri au murit după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod, apoi într-un stâlp pe care l-au doborât.

Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi: bărbaţii aveau doar 19, respectiv 20 de ani.

Din primele informaţii strînse de poliţişti, se pare că unul dintre tineri îşi cumpărase maşină doar de câteva zile.

Vlăduț Maftei (20 de ani) se afla în autoturism împreună cu prietenul său Daniel Rusu (19 ani), cu care muncea de un an în Belgia, notează Monitorul de Suceava.

Cei doi tineri s-au întors în România, cu o lună înainte de accident și se pregăteau să plece din nou la muncă în străinătate, de această dată în Marea Britanie.

Accident Suceava

„Când s-a întors aseară cu tatăl său de la muncă, Daniel a spus că rămâne să bea o bere cu prietenii şi vine după aceea acasă. Nici eu nu am ştiut, m-am uitat, am văzut că s-a făcut târziu şi nu mai vine. El s-a urcat în maşină şi am înţeles că au avut viteză mare, aşa am auzit şi eu după accident. Atât ştiu şi eu, că nu am văzut nimic altceva. Am văzut stâlpul şi eu astăzi dimineaţă, că aseară nu m-am putut uita că mi s-a făcut rău şi m-au luat la spital. Mă gândesc şi eu, după cum se spune că aveau 220 km/oră, or fi zis hai să vedem cât de tare merge, că altfel nu înţeleg... Ce mai pot face, l-am pierdut şi timpul înapoi nu-l mai putem da”, sunt cuvintele Gabrielei Rusu, mama tânărului de 19 ani mort în accident, citează Monitorul de Suceva. Din cauza vitezei mari şi a lipsei de experienţă la volan, în localitatea Buda, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit în capul pod.

Apoi a zburat cu maşină într-un stâlp de electricitate pe care l-a rupt. Cei doi tineri au rămas încarceraţi în autoturismul distrus.

Martor: “Uite, frate, cum stă maşina! E zob maşina! E distrusă toată!”

Localnic: “Unul avea 19 şi unul 20 de ani. Eu nu îi cunosc. Eu din câte am înţeles dimineaţă, acul vitezometrului era la 220 km/h.”

Localnică: “Aveau 200 şi ceva în bord. Maşină era nouă. Astea noi au motoare puternice. Şi el nici nu avea carnet de mult timp. Au găsit bere şi sucuri în maşină.”

Poliţiştii au deschis o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61914994
Cinci tineri reţinuţi după ce au răpit şi violat o fată de 13 ani. Violul filmat și pus pe Facebook

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani au fost reţinuţi după ce ar fi răpit o fată de 13 ani dintr-un parc din localitatea vrânceană Câmpineanca, pe care au violat-o.

O turistă din Rusia a murit după ce a ieşit goală pe geamul maşinii. VIDEO

O turistă de 35 de ani din Celiabinsk a avut parte de un sfârşit stupid în timpul vacanţei în Caraibe.

61914927
Animalele vii, exportate din România în condiții chinuitoare

Suntem fruntaşii Europei la exportul de animale vii, dar nu este un motiv de mândrie, spun reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor, care au filmat scene îngrozitoare din timpul transportului şi al sacrificării barbare a necuvântătoarelor.

Recomandări
Shutterstock 2331583131 1
Dronă detectată în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert

O dronă a fost detectată în noaptea de miercuri spre joi, timp de aproximativ un minut, în spațiul aerian național, la sud-est de Sulina, deasupra apelor teritoriale ale României. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu ar urma să depună joi programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri. PSD deţine cele mai multe portofolii

Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.