Descoperire în cazul şoferului mașinii spulberată de tren. Ce făcuse cu 2 zile în urmă

×
Publicitate

Imagini șocante au fost surprinse în județul Cluj, unde au murit doi oameni loviți de un tren care circula spre Oradea. Anchetatorii au aflat apoi că șoferul nu avea permis de conducere.

Atenție, urmează imagini și detalii care va pot afecta emoțional!

Imaginile impactului sunt devastatoare. De la distanță se vede cum mecanicul îl atenționează cu semnale sonore prelungite ca să se oprească și să nu treacă linia ferată. Șoferul pare că nu observă trenul care se apropie și în câteva secunde izbește mașina în plin.

Cel mai probabil bărbații ascultau muzică în mașină și acesta este explicația faptului că nu au auzit semnalele destul de puternice ale trenului. Mașina lor a fost târâtă pe șine aproape 50 de metri și, din păcate , atât cel de la volan, un bărbat de 45 de ani, cât și pasagerul în vârstă de 53 de ani au murit pe loc.

Cumplitul accident a avut loc la 20 de kilometri de Cluj-Napoca. Bărbatul de 45 de ani s-a urcat la volan, deși nu avea permis de conducere și era însoțit de un cioban din zonă, în vârstă de 53 de ani.

În drum spre casă, la trecerea cu calea ferată semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, autoturismul a fost izbit în plin de un tren privat care se îndrepta spre Oradea.

Mircea Mureșan, fratele victimei: "Venea din partea aia încoace și nu știu neatenție și am auzit o bubuitură și atât. Nu s-a asigurat, nu știu ce să va spun."

În urma impactului violent, cei doi au suferit răni extrem de grave și nu au mai putut fi salvați.

Ciprian Răpan, ISU Cluj: "Autoturismul se afla la aproximativ 50 de metri de trecerea de calea ferată, contorsionat."

Rudele conducătorului auto povestesc că nu a fost pentru prima dată când bărbatul s-a urcat la volan. În plus, vecinii spun că omul ar fi avut probleme cu alcoolul. Acasă îl așteptau două fete, în vârstă de 7, respectiv 11 ani.

Rudă: "Zicea că n-a băut 7 luni, acum de două zile s-a apucat de băut. Nu s-a asigurat, că de grăbit ... dacă el s-ar fi asigurat. Dacă a fost și băut așa I-a fost scris, și-a făcut necaz cu mâna lui."

Pasagerii din tren au fost preluați de o altă garnitură, iar traficul feroviar în zonă a fost îngreunat preț de mai bine de trei ore.

Articol recomandat de sport.ro
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Ce lovitură! Vor să aducă Barcelona în România pentru inaugurarea stadionului
Citește și...
Copil găsit abia respirând lângă trupul neînsuflețit al tatălui. Unde fugeau

Un băiat de 10 ani a fost descoperit de autorități, cu o rană adâncă în zona gâtului, lângă trupul neînsuflețit al tatălui său, în Mexic. Cei doi au fost atacați în timp ce traversau Mexicul pentru a ajunge în Statele Unite.

Nou caz de violență la Cugir. Băiat de 13 ani, lovit cu pumnii și picioarele și împins în râu

Un adolescent de 16 ani din Cugir, judeţul Alba, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile a bătut fără milă un băiat de 13 ani.

Un copil de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 9. Era acasă cu tatăl lui

O tragedie a avut loc joi seară într-un cartier din Iași. Un copil de numai doi ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 în timp ce era în casă cu tatăl lui.

Recomandări
Ce urmează după decizia CCR privind legea integrității. Opțiunea pe care o are la dispoziție Nicușor Dan

Amendamentul PSD din legea integrității care îl lasă fără mandat pe primarul Timișoarei Dominic Fritz a fost declarat constituțional de judecătorii CCR.

Energia produsă la Rovinari, de 2-3 ori mai ieftină decât cea importată. Cât costă un megawatt-oră

În plină criză energetică, România mizează din nou mai mult pe centralele pe cărbune. La Rovinari funcționează acum trei capacități de producție, în loc de două pentru a acoperi o parte din deficitul generat de oprirea Unității 2 de la Cernavodă. 

Opere ale pictorului Alexandru Țipoia, prezentate în premieră la Inspectorul Pro. Familia vrea să le doneze statului

Creația pictorului Alexandru Țipoia este oferită gratuit statului român. Dar, procesul de donație s-a blocat în birocrație, spune familia.