Cetățean suedez găsit mort de polițiști, în Prahova. Cine este principalul suspect

×
Publicitate

Moartea unui cetățean suedez stabilit în Prahova de mai mulți ani este anchetată acum de polițiști. Bărbatul în vârstă de 68 de ani a sfârșit în urma unor lovituri cumplite, iar eforturile medicilor au fost în zadar.

Bănuit de oribila crimă este chiar fiul vitreg al victimei, care a mărturisit că totul s-ar fi petrecut după ce ar fi fost atacat cu un cuțit.

Era trecut de miezul nopţii când din curtea familiei din localitatea Fulga de Jos s-au auzit ţipete. Nu era prima dată, spun vecinii, care nu au reacţionat până când pe uliţa din sat şi-a făcut apariţia o maşină de poliţie.

Bunica suspectului: "A venit copilul acasă ca lumea şi Jean ăla din Suedia l-a luat la bătaie pe el. L-a înţepat cu cuţitul şi pe urmă i-a dat şi el."

Au urmat, însă, lovituri cumplite, care i-au curmat viaţa bărbatului de 68 de ani. Dus de urgenţă la spital, trupul victimei a cedat.

Violeta Tănase, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă Ploieşti: "A suferit un traumatism cranio-facial sever, cu multiple fracturi la nivelul oaselor fetei, mandibulei, fracturi costale bilateral şi a fost lovit şi la nivel abdominal."

Cetăţeanul suedez trăia în România de 15 ani, iar localnicii au numai cuvinte de laudă la adresa lui.

Mai mult, sătenii susţin că certurile frecvenţe din familie erau din cauza banilor.

Localnic: "Nu i-a mai dat bani să-şi ia droguri, să-şi ia ce-i trebuie. Nu i-a mai dat bani şi uite i-a pus capăt. Nu e prima oară, mai de multe ori."

Localnic: "Îl bătea pe săracu om, pe turcu asta, îl bătea zi de zi ca să-i dea bani şi i-a dat mereu, i-a dat mereu, de unde să-i dea atâţia bani? Şi l-a bătut cu un vătrar până la leşinat."

Suspectul în vârstă de 40 de ani a fost dus la audieri şi a mărturisit că a reacţionat în legitimă apărare, după ce victima l-ar fi atacat cu un cuţit.

Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt IPJ Prahova: "Din primele cercetări effectuate se pare că scandalul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool. În cauză a fost întocmit un dosar penal."

Anchetatorii vor stabili dacă agresorul va fi cercetat pentru omor calificat sau încadrarea penală va fi de lovituri cauzatoare de moarte.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62032747
Momentul în care o femeie e împinsă în fața unui autobuz, la Londra

Poliția londoneză cere ajutor pentru identificarea unei femei care a împins în fața unui autobuz o altă femeie, după ce recent a intrat în posesia imaginilor surprinse de camere de supraveghere.

62032716
Copii cu vârste între 6 și 15 ani, filmați și abuzați sexual timp de 12 ani

Poliţia din Finlanda a anunţat finalizarea unei anchete extinse cu privire la o reţea de pedofilie care distribuia şi producea cantităţi importante de materiale pornografice legate de abuzul asupra minorilor.

62032654
Cazul fiicei de preot care a încercat să-și ucidă iubita. De ce ar fi vrut să se răzbune

O fată de 18 ani, elevă la un colegiu renumit din Ploieşti, este cercetată de procurori pentru că ar fi încercat să îşi ucidă cea mai bună prietenă, după un plan criminal, gândit mai multe zile.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.