Ce au pățit doi tineri care s-au jucat cu o grenadă din cel de-al doilea Război Mondial

61977749
metro.co.uk

Doi bărbați din Marea Britanie au fost la un pas de moarte, după ce s-au jucat cu o grenadă de mână, aruncând-o de la unul la celălalt, crezând că este de jucărie.

Cei doi angajați a unei firme de salubritate au găsit arma de război din timpul celui de-al doilea Război Mondial într-o casă, în care au fost trimiși să facă curățenie.

Râzând, acesta a apucat grenada și a aruncat-o spre colegul său de muncă, care a prins-o, apoi au repetat manevra de câteva ori.

Cei doi au aflat ulterior că grenada era una reală, după ce unul dintre ei a arătat-o unui prieten. A fost nevoie de intervenția specialiștilor pentru a o dezamorsa. Unul dintre muncitori a povestit că a văzut tot felul de lucruri ciudate în timpul serviciului, dar niciodată o grenadă, de aceea nu a știut ce este de fapt.

”N-am știut că este reală. Ne-am jucat cu ea aproape toată ziua, ba chiar am aruncat-o de la unul către celălat de câteva ori”, povestesc tinerii, potrivit metro.co.uk.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61969003
Tragedie la malul mării. Al nouălea deces înregistrat în acest sezon pe litoral

Un bărbat de aproximativ 40 de ani s-a înecat, duminică dimineaţă, în mare, în localitatea 2 Mai, trupul său fiind scos la ţărm de pompieri şi scafandri.

61977665
Cum a reușit un tânăr din Pitești să scape din flăcările care i-au cuprins mașina în mers

Un tânăr de 24 de ani din Piteşti a trecut pe lângă moarte, după ce maşina în care se află a fost cuprinsă de flăcări.

61977663
Un șofer a murit după ce i s-a făcut rău la volan și a izbit un microbuz cu pasageri

Sfârşit brusc pentru un bătrân de 80 de ani din Gorj. Aflat la volan, omului i s-a făcut rău şi a pierdut controlul maşinii.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.