Accident în lanţ în Suceava. Doi oameni au murit după ce o dubă a lovit un TIR

×
Publicitate

Accident în lanţ, cu urmări tragice, joi seară pe Drumul Naţional 2E, în judeţul Suceava. Doi oameni au murit după ce dubiţa în care se aflau a lovit un TIR, apoi un autoturism şi s-a răsturnat în final pe o parte.

Cei care au văzut scenele cred că, cel mai probabil, şoferul autoutilitarei - un bărbat de 40 de ani - ar fi adormit la volan.

Dubiţa se îndreapta spre Gura Humorului. Pe Drumul Naţional 2E, în localitatea Brăiești, a intrat însă pe contrasens şi a lovit frontal un TIR.

Şofer TIR: "Veneam dinspre Gura Humorului. Regulamentar. Am văzut dintr-o dată dubiţa intrând în mine. Nu am avut timp să fac nimic. Nu am mai văzut nimic pentru că mi-a explodat cauciucul din impact şi m-a tras aici."

În urmă impactului, autoutilitara a fost proiectată într-o altă maşină. Apoi s-a răsturnat pe o parte.

Ioan Şerban, şoferul maşinii mici: "Totul s-a petrecut extrem de repede. Probabil a adormit la volan. A tras stânga, a intrat pe contrasens în faţă tirului, iar eu eram în spatele lui şi am fost prins între ei."

Bărbatul care conducea dubiţa şi pasagerul nu au supravieţuit, în ciuda mobilizării rapide a salvatorilor.

Cătălin Grigore, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni: "A fost nevoie de descarcerare. A fost dificil. Am solicitat ajutorul colegilor de la Suceava. A durat destul de mult doarece una dintre victime era prinsă sub roţile autotrenului."

Şoferul tirului şi cel de la volanul autoturismului au scăpat nevătămaţi. Anchetă poliţiştilor urmează să stabilească acum ce a dus la această tragedie.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61913727
Accident cu 2 morţi într-un sat din Bacău

Tragedie în comuna Căiuți din judeţuş Bacău în urma unui accident rutier în care au fost implicate un tractor și un autoturism.

61913725
Și-a acuzat nevasta că îl înșela. Ce a facut bărbatul cu un șarpe veninos. VIDEO

Un rus a murit după ce s-a lăsat muşcat, în mod deliberat, de către un şarpe veninos. Momentul a fost transmis live chiar de către bărbat.

61913649
Violențe în traficul din București. Șofer ucis în urma unui scandal, iar altul înjunghiat

Două incidente violente petrecute în stradă demonstrează cât de înverşunată este atitudinea şoferilor în traficul din Bucureşti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.