Accident grav în Dâmbovița. Un copil de 8 ani este în comă

61982170
Targoviste News

Patru persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier care a avut loc în zona Bolovani din județul Dâmbovița. Ca urmare a incidentului, un copil de opt ani este în comă la spital.

Maşina era condusă de un şofer în vârstă de 20 de ani, iar accidentul a avut loc pe DN 71 Târgovişte-Bucureşti, informează Agerpres.

„Cauza probabilă - desfăşurarea de activităţi de natură a distrage atenţia. Se efectuează cercetarea la faţa locului'', a precizat IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, persoanele rănite în accident au vârste între 8 şi 19 ani. Copilul de 8 ani a fost trimis la Unitatea Primiri Urgenţe de la Titu, apoi a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din capitală. Minorul este în comă de gradul trei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a anunţat că a intervenit la locul accidentului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar victimele au fost luate cu două ambulanţe şi transportate la spital.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61978125
Bărbat ucis în bătaie de un grup de romi, la Brăila. Omul vindea sare pe stradă

Un vânzător ambulant de sare din Buzău a fost ucis în bătaie de un grup de romi, în timp ce se afla într-o localitate brăileană să își vândă marfa.

61982109
Caz misterios la Botoșani. Bărbat găsit lângă gară, cu o mână şi un picior tăiate

O anchetă dificilă este în desfăşurare în Botoşani după ce un bărbat de 36 de ani a fost găsit în agonie lângă calea ferată, la doar 100 de metri de gară.

61982098
Accident grav în Bistrița Năsăud. Un băiat de 15 ani a murit, în timp ce mergea să se vadă cu o amică

O plimbare cu maşina s-a încheiat tragic pentru 5 prieteni din Bistriţa Năsăud. Unul dintre ei, în vârstă de 15 ani, a murit, după ce autoturismul a intrat într-un cap de pod şi a ajuns cu roțile în sus.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.