Accident grav în Bistrița Năsăud. Un băiat de 15 ani a murit, în timp ce mergea să se vadă cu o amică

×
Publicitate

O plimbare cu maşina s-a încheiat tragic pentru 5 prieteni din Bistriţa Năsăud. Unul dintre ei, în vârstă de 15 ani, a murit, după ce autoturismul a intrat într-un cap de pod şi a ajuns cu roțile în sus.

Potrivit poliţiştilor, şoferul - un tânăr de 24 de ani - avea permisul de conducere suspendat. Şi el, dar şi ceilalţi trei amici au scăpat doar cu răni uşoare.

Cei cinci prieteni au plecat cu maşina din localitatea natalală Viile Tecii şi voiau să ajungă pe Valea Bârgăului, unde băiatul de 15 ani urma să se vadă cu o amică. Fără nicio reţinere, tânărul de 24 de ani s-a urcat la volan, deşi avea permisul de conducere suspendat. După nici 4 kilometri, însă, în localitatea Dipşa, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat cu maşina într-un cap de pod.

Localnic: „A intrat în depăşire în faţă la una albă, cu viteză mare. A frânat, frană puternică, a dat în capul de pod şi s-a răsturnat."

Localnic: „Am auzit o frână foarte puternică şi un impact, o bubuitură foarte mare. Am văzut un nor de praf şi băieţii erau ieşiţi pe geam afară."

Localnic: „Am auzit când s-au bătut acolo în pod şi s-au răsturnat şi atunci am ieşit afară."

În urma impactului, băiatul de 15 ani, aflat pe bancheta din spate, a fost grav rănit. Medicii l-au resuscitat şi au sperat să-l readucă în simţiri, dar inima lui s-a oprit. Şoferul şi ceilalţi pasageri au reuşit să iasă singuri din maşină şi au fost transportaţi la spital. Între timp, poliţiştii au început deja cercetările.

Crina Sârb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița: „Pe fondul vitezei excesive, un tânăr de 24 de ani, din Viile Tecii a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a ieşit în afara părţii carosabile, unde a lovit un cap de pod. Şoferul avea permisul de conducere suspendat."

Şoferul a fost testat de poliţişti şi nu consumase acool.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61967037
O adolescentă a făcut infarct după ce a aflat genul bebelușului surorii sale

O adolescentă a făcut infarct în timpul petrecerii de dezvăluire a sexului bebelușului surorii sale.

61982004
Motivul pentru care un bărbat a împușcat 5 șoferițe întâlnite în trafic

Un bărbat din Texas a fost condamnat la închisoare, după ce a recunoscut că a împușcat mai multe  șoferițe, pe care le întâlnea pe drum, considerând că femeile nu ar trebui să aibă dreptul să conducă.

61981994
Accident grav în Satu Mare. Pompierii au trebuit să taie copacii ca să ajungă la victime

Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier produs în judeţul Satu Mare, între localităţile Livada şi Călineşti Oaş.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.