Accident cu 2 morţi, între Arad şi Oradea. Un TIR şi o maşină s-au ciocnit frontal

61925436
Aradon

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi alte două sunt rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-o coliziune cu un TIR, joi seară, pe DN 79

Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, pe DN 79 Arad – Oradea, între localităţile Şimand şi Zimandu Nou, un TIR şi un autoturism în care se aflau patru persoane s-au ciocnit frontal.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, a declarat că au fost descarcerate două persoane din maşină, un bărbat şi o femeie, însă au decedat. Ceilalţi doi ocupanţi ai autoturismului au fost răniţi.

Circulaţia rutieră pe DN 79 este oprită între cele două localităţi, pe ambele sensuri, şi va fi reluată în condiţii normale în jurul orei 19.00.

Poliţiştii fac cercetări la locul accidentului pentru a stabili cauzele coliziunii, în timp ce supravieţuritorii au fost duşi la spital.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61925399
Calvarul trăit de o femeie după o cezariană: ”Tot sângele meu era în uter”
Viața unei femei a devenit un calvar după ce a aflat că suferă de o afecțiune care-i macină abdomenul, transformat într-o rană deschisă.
61925318
Tripla crimă din Satu Mare. Descoperirea făcută de victime chiar în ziua morții
Suspectul triplei crime din localitatea Apa, județul Satu Mare, a fost arestat miercuri seară pentru 30 de zile.
61925229
Caz sinistru în Prahova. Un bărbat a dormit cu sora moartă în pat, timp de un an
Un bărbat de 58 de ani din Prahova a recunoscut că şi-a ţinut, timp de un an, sora moartă în casă - doar pentru a primi pensia acesteia.