Abuzarea sexuală a bărbaților, instrument de război în Libia

61919669
Getty

Abuzarea sexuală a bărbaților este folosită, în Libia, ca instrument de război și de dominare politică, mărturisesc numeroase victime.

Un ONG din Tunisia a muncit, ani la rând, pentru a colecta mărturii ale victimelor și filmări în care numeroși bărbați sunt violați brutal, scrie publicația The Guardian.

De exemplu, unii martori susțin că anumite victime au fost aruncate într-o cameră de închisoare alături de alți prizonieri, cărora li s-a cerut să îi violeze sau ucidă pe noi-veniți.

Aceasta este metoda prin care oponenții autorităților din state lipsite de legi sau dominate de miliție sunt umiliți și neutralizați. În societățile din lumea arabă, abuzul sexual asupra bărbaților este un subiect taboo, astfel că persoanele abzate se tem să revină în viața politică sau militară a societății.

Un astfel de exemplu este Ahmed. El le-a spus anchetatorilor că a fost ținut patru ani într-o închisoare din Tomina, localitate situată în regiunea libiană Misrata.

„Mai întâi te separă de alții, ca să te poată subjuga. Ei chiar folosesc expresia ‘Subjugați bărbații’, astfel încât să nu te mai poți uita în ochii cuiva după aceea. Filmează totul cu telefoanele lor. Ei iau o mătură și o fixează pe perete. Dacă vrei să mănânci, trebuie să îți dai jos pantalonii, să stai cu spatele la mătură și să nu te miști până când gardienii nu văz sânge în jur. Nimeni nu poate scăpa de asta”, a mărturisit Ahmed.

Potrivit acestuia, în zona închisorii în care stătea el, mai erau 450 de bărbați.

„Era și un bărbat de culoare, un migrant. Într-o seară, l-au aruncat într-o celulă și le-a spus celorlalți să îl violeze sau vor fi uciși”, a mai spus bărbatul.

Regimul Gaddafi a fost acuzat că a folosit violul ca pe un instrument de război, însă anterior nu au existat dovezi ale agresiunilor.

„Cei loiali lui Gaddafi în timpul revoluției îi violau pe ceilalți. Când au fost învinși, au ajuns și ei să fie violați”, a mărturisit unul dintre libienii exilați, al cărui pseudonim este Ramadan.

Timp de trei ani, Ramadan și colaboratorul său, Imed, au strâns sute de mărturii și filmări care să ateste agresiunile la care deținuții au fost supuși.

De exemplu, într-o filmare, un bărbat stă cu capul plecat și cu genunchii pe nisip. Un bărbat îmbrăcat într-o uniformă militară îi ridică, îi dă jos pantalonii și îl violează folosind un lansator de rachete. Potrivit sursei citate, filmarea nu poate fi verificată din surse independente și este imposibil de identificat gruparea responsabilă cu abuzul sau când a avut loc.

O altă victimă a abuzurilor este Ali. Deși are 39 de ani, el arată de parcă ar avea 65 și merge în baston. Bărbatul a fost închis într-un centru de detenție, la sud de Tripoli.

„Unii dintre noi eram duși dezbrăcați într-o cameră în care erau închiși migranți, iar gardienii nu le dădea drumul până când nu se violau între ei”, a spus el.

Nici femeile nu au scăpat de violuri. Fathia și familia ei au fost duse într-un centru de la sud de Tripoli.

„M-au târât în mijlocul străzii, în fața tuturor, spunând: ‘Ne-ați violat fetele. Vom face la fel și noi’. Cel mai rău lucru pe carre mi l-au făcut a fost să mă violeze în fața celui mai mare fiu al meu. De atunci, el nu mai vorbește cu mine”, a spus ea.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un bărbat și-a decapitat fiica de 8 ani la sugestia unui vraci

Un bărbat și-a decapitat fiica de 8 ani cu un topor, după ce un vraci i-a spus că îi va salva cea de-a doua căsnicie.

Un tânăr și-a pus capăt zilelor chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani

Un tânăr din satul Băneşti, Suceava, şi-a pus capăt zilelor chiar în ziua când împlinise 20 de ani.

Vânzătoare, bătută crunt pentru că nu a putut ajuta un client să-și găsească costum

O femeie de 26 de ani din Baia Mare, vânzătoare la un magazin, a trăit coșmarul vieții ei când un client, nemulțumit că nu-și găsește un costum pe măsura lui, a snopit-o în bătaie.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.