Vedetele din "Friends", prezente la înmormântarea privată a actorului Matthew Perry | VIDEO

62221797
Profimedia

Colegii actorului Matthew Perry, din serialul "Friends", au participat vineri la înmormântare, alături de alte persoane dragi şi de familie, scrie Variety.

People relatează că Jennifer Aniston, Matt LeBlanc, David Schwimmer, Courteney Cox şi Lisa Kudrow au fost prezenţi la evenimentul care a avut loc la Forest Lawn Memorial Park din Los Angeles.

Acesta este, de asemenea, locul unde sunt înmormântaţi Paul Walker, Carrie Fisher, Debbie Reynolds şi Nipsey Hussle. Ceremonia de înmormântarea a început la ora 15.00, înainte de a se încheia în jurul orei 17.00.

„Suntem cu toţii complet devastaţi de pierderea lui Matthew”

Perry a murit la 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani. Două zile mai târziu, colegii săi din "Friends" au publicat o declaraţie comună.

"Suntem cu toţii complet devastaţi de pierderea lui Matthew. Am fost mai mult decât nişte colegi de distribuţie. Suntem o familie. Sunt atât de multe de spus, dar chiar acum ne vom rezerva un moment pentru a plânge şi a procesa această pierdere insondabilă", au scris cei cinci, potrivit News.ro.

"În timp, vom spune mai multe, când şi cum vom fi capabili. Deocamdată, gândurile noastre şi dragostea noastră sunt alături de familia lui Matty, de prietenii săi şi de toţi cei care l-au iubit în întreaga lume”.

Perry a fost foarte deschis în legătură cu luptele sale cu abuzul de alcool şi droguri după ce a devenit celebru în anii '90. El a devenit dependent de Vicodin şi a mers la dezintoxicare după un accident de jet ski în 1997. Ulterior, el şi-a transformat proprietatea din Malibu într-un centru de dezalcoolizare. O fundaţie în numele actorului a fost înfiinţată mai devreme vineri dimineaţă, acceptând donaţii pentru a-i ajuta pe cei care se luptă cu dependenţa.

"Când voi muri, nu vreau ca "Friends" să fie primul lucru care să fie menţionat - vreau ca primul lucru care să fie menţionat să fie ajutorarea altora", a declarat Perry la podcastul "Q With Tom Power" în 2022, promovându-şi cartea de memorii "Friends, Lovers and the Big Terrible Thing". "Voi trăi tot restul vieţii mele dovedind asta. Dependenţa este mult prea puternică pentru ca cineva să o învingă singur. Dar împreună, zi de zi, o putem învinge”.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62399526
Peste 1.3 milioane de oameni au urmărit, vineri seară, Vocea României! Prima seară a Confruntărilor, în topul preferințelor
Antrenorii au intrat în competiție alături de concurenții lor, în etapa Confruntărilor. Au ales piesele potrivite, au repetat și i-au învățat pe concurenți ce au de făcut pentru a merge mai departe.  
62399516
Producție Marvel cu vedete feline. Goose revine în atenția spectatorilor români începând cu 8 noiembrie
Unul dintre cele mai așteptate filme cu super eroi ajunge miercurea viitoare pe marile ecrane.  
61658671
Surse: Oana Zăvoranu a dat buzna la Poliție și a anunțat că i-au fost furate bunuri din firmă. Cine i-a luat lucrurile
Oana Zăvoranu a reclamat, vineri, la Secția 17 de Poliție, faptul că i-au fost furate lucruri din sediul fostei sale clinici medicale.