Untold 2022. Program, artiștii, bilete și tot ce trebuie să știi despre cel mai mare festival din România

62271599
StirilePROTV

Untold 2022, cel mai mare festival de muzică electronică din România, își așteaptă fanii la Cluj-Napoca să petreacă timp de patru nopți și patru zile, alături de artiști consacrați naționali și internaționali.

La cea de-a șaptea ediției a Festivalului Untold vor încinge scenele peste 200 de artiști naționali și internaționali.

Festivalul Untold 2022 va avea cinci scene pe care vor urca artiști consacrați, care vor încânta publicul cu diverse genuri muzicale, de la rap, pop, house, tech house, deep house, dubstep, reggae, și multe altele.

„Tema UNTOLD 2022 este „Temple of Lúna” și va fi regăsită în decorurile de pe stadion și pe mainstage. Vrăjitorul, ocrotitorul festivalului, are nevoie de ajutor să salveze întreaga lume. 5 ordine (Order of the Griffin, Order of the Owl, Order of the Dragonfly, Order of the Stag și Order of the Firefly) au 5 artefacte care îl vor ajuta pe Vrăjitor în misiunea sa. Acesta va trebui să treacă prin 5 provocări pentru a obține tot ajutorul de care are nevoie”, potrivit comunicatului trimis de organizatorii festivalului.

Organizatorii au mai anunțat că scena principală va avea un ecran LED de peste 700 de metri pătrați, 24 de metri înălțime, 95 de metri lățime și 30 de metri adâncime, iar peste 900 de jocuri de lumini vor crea o atmosferă inedită pe Cluj Arena.

De asemenea, în jurul scenelor vor fi peste 70 de vendori, de unde participanții îți pot lua mâncare și băutură și un fashion corner, denumit Designers’ Nest.

La atmosfera de festival vor contribui personajele mistice, animatorii și dansatorii.

Cât costă biletele la Untold 2022

La fel ca la edițiile anterioare ale festivalului Untold, fanii pot alege să cumpere bilet pentru o sigură zi de festival, pentru două, trei sau pot alege un abonament cu intrare la toate cele patru zile de festival.

De asemenea, participanții au posibilitatea de a-și achiziționa bilete sau abonamente cu acces general sau VIP.

Prețul unui abonament cu intrare la cele patru zile de festival este 179 de euro plus taxe. Pentru varianta VIP a abonamentului fanii plătesc 399 de euro plus taxe.

Prețul unui bilet pentru prima zi de festival este de 70 de euro plus taxe.

Pentru a doua zi de festival, fanii plătesc 80 de euro plus taxe, iar un bilet VIP de o zi la festival costă 106 euro plus taxe.

Prețul biletului pentru intrare la a treia zi de festival este 80 de euro plus taxe iar pentru a patra zi de festival un bilet costă 70 de euro plus taxe.

Dacă vii însoțit de mai mulți prieteni, atunci varianta potrivită este achiziționarea pachetului Friendship, cu prețuri începând de la 320 de euro plus taxe, după cum urmează:

2 persoane - 320 EUR + taxe

3 persoane - 465 EUR + taxe

4 persoane - 605 EUR + taxe

5 persoane - 750 EUR + taxe

6 persoane - 890 EUR + taxe 

8 persoane - 1145 EUR + taxe

Check-in Untold 2022

Check-in-ul la Untold 2022 se poate face online sau în ziua de festival la punctele de bilete.

Participanții care vor face check-in-ul când ajung la festival vor plăti o taxă de 25 de euro.

Cei care au cumpărat mai multe bilete sau abonamente pot face check-in-ul și daca celelalte persoane nu sunt de față.

În cazul în care un participant dorește să ofere altcuiva biletul sau abonamentul trebuie să selecteze din contul său de check-in opțiunea transfer bilet, iar apoi trebuie să completeze datele persoanei (nume, prenume, email, telefon și localitate) căreia îi va da biletul sau abonamentul.

Tinerii care nu au împlinit 18 ani, pe lângă bilete trebuie să prezinte actul de identitate și un document care atestă acordul părinților.

Copii sub 14 ani trebuie să vină la festival însoțiți de un părinte, iar cei sub 7 ani au intrare gratuită.

Documentul parental poate fi descărcat de la finalul articolului.

Program pre-festival Untold pentru ridicarea brățărilor

La fel ca în anii trecuți, organizatorii au pregătit un program pre-festival pentru ridicarea brățărilor, potrivit monitorcluj.ro

Astfel, fanii care au abonamente cu acces general și VIP și și-au făcut check-in-ul online își pot ridica brățările, după cum urmează:

Iulius Mall Cluj-Napoca în perioada 30.07.2022- 01.08.2022, în intervalul orar 10:00-20:00.

Parcul Simion Bărnuțiu, intrarea dinspre Opera Maghiară, în perioada 02.08.2022- 03.08.2022, între orele 14:00-22:00.

De asemenea, brățările se pot ridica și în timpul festivalului în intervalul orar 14:00-05:00, din parcul Simion Bărnuțuiu.

Ce artiști vin la Untold anul acesta

Printre artiștii internaționali care revin la Untold îi regăsim pe, David Guetta, care va face un show incendiar, și DJ Morten.

Pentru prima dată la Untold, fanii genului reggaeton vor avea ocazia să-l vadă pe J Balvin, care va încânta publicul cu hituri precum, Tranquilla, Mi gente, Ay Vamos, și multe altele.

J Balvin este un artist fenomen al genului reggaeton care până în prezent se poate mândri cu trei premii Grammy și cu miliarde de vizualizări pe Youtube.

Alături de artiștii internaționali, pe cele cinci scene vor urca și artiști români, printre care, Șuie Paparude, Nane, Connect-R, Grasu XXL, Guess Who, Macanache, Mihai Popoviciu, BUG Mafia și mulți alții.

Genul techno de la festivalul Untold va fi întreținut de beat-urile lui Maceo Plex, Mathame, Richie Hawtin, Stephan Bodzin Live, Tale of Us, Jamie Jones B2B Loco Dice și alte nume sonore.

În premieră la festivalul Untold, fanii vor dansa pe ritmurile vibrante ale lui Major Lazer, un trio de muzică dance din care fac parte Diplo, Jillionaire și Walshy Fire.

Tot în premieră va urca pe scena de la Untold, solista britanică Anne-Marie, care în 2019 a reușit să obțină patru nominalizări la Brit Awards, inclusiv la categoria Best British Female Solo Artist.

Din 2021, artista face parte din juriul emisiunii „The Voice” din Marea Britanie.

În a treia zi de festival, pe scena Untold, participanții au ocazia de-ai asculta live pe cei de la BUG Mafia.

Line-up Untold

Joi, 4 august 2022

Main stage

Partydul KISS FM

• David Cliente& Irina Rimes & Surorile Osoianu

• Inna 

• Claptone

• Vini Vici

• Above& Beyond

• Morten

• Steve Aoki

• Manul Riva

Alchemy

• Groove Hustlaz – Aldaris & S-T-PHAN

• Malaa Marko Glass Ft. Bvcovia

• Macanache

• Paraziții

• Șuie Paparude

• Malla

• Noisia (DJ Set)

Daydreaming

Sesiune

• Refrakt

• Nick Varon

• Caleesi & Sarah Kreis

• Armen Miran & Hraach

• Damian Lazarus

• AudioflyL 

• Lazare Hoche

Time

Digitalove

• Mike Kross B2B Kataa

Marius Onuc B2B Just 2

• Mario

• Cotoraci B2B Kaisser

• DJ Andi

• Arias

• Plastik Funk

• Paul Damixie

• Maestros Del Ritmo – John Trend& Jay KO

 Fortune

• Claudiu Adam

• Nifra

• Markus Schulz

• Maroo V

•  Dareen Porter

• Talla 2XLC

• Hardstyle Fortune

Galaxy 

• DJEEF

• Mahony

• Raresh

• Jamie Jones B2B Loco Dice

Vineri, 5 august 2022

Mainstage

• Chico Rose

• Dirty Nano

• Gryffin

• Damian & Brothers

• G-Eazy

• Paul Kalkbrenner Live

• Don Diablo

• Dimitri Vegas & Like Mike

• Bassjackers

Alchemy

• Dj Snow & MC Agent

• Aqila Atak

• Rava

• Albertnbn

• Azteca

• Nane

• Deliric & Silent Srike with Muse Orchestra

•  L'entourloop with N'Zeng, Troy Berkley & Blabermouf

• Sub Focus B2B Wilkinson ft ID& AD-APT

Daydreaming

• Dizharmonia 

• Djeff 

• Sebastian Leger Modular live show

• Kozo 

• Mira & Chris Schwarzwalder

• Raresh 

• Sebastien Leger Modular Live Show

Time

• Albin Kaczka 

• Andi Moisescu

• Andre Rizo

• Andreea Esca & Otravă 

• Andrew Maze B2B Adrian Funk 

• CDI Cristian-Daniel 

• Cucugram B2B Deny 

• Ferreck Dawn

• Kristian Nairn

• Moonsound 

• Adrian Șaguna B2B Mihai V

• Kasia

Fortune

• Aly & Fila  

• Drym 

• Nikolauss & Starpicker 

• Paul Denton

• Sean Tyas

• The Thrillseekers Pres Hydra

• Hardsyle Fortune 

Galaxy 

• Marcel Fengler

• Amelie Lens

• Anfisa Letyago

• Maceo Plex

Richie Hawtin

Sâmbătă, 6 august 2022

Main stage

• Alok 1

• David Guetta 

• Kungs 

• Almud 

• Major Lazer Soundsystem 

• Oliver Heldens

• Bug Mafia

 Alchemy

• Borgore

• Connect-R & Johny Romano

• El Nino

• Grasu XXL & Guess Who

• Killa Fonic

• Netsky

• YNY Sebi

• ZO

 Daydreaming

• Angel

• Camilo Franco

• Dave Andres

• Maga

• Matthew Dekay B2B Yokoo

• Mihai Popoviciu

• Nico Stojan

• Persic

 Time

• Alex Kennon

• Chris Hype

• DJ Dark & Mentol

• Jack Orange B2B Will Johnston

• Korolova

• Matt

• Maya

• Nusha

• Rosario Internullo

• Vali Bărbulescu B2B Lucian Bărbulescu

Fortune

• Andrew Rayel

• Giuseppe Ottaviani

• Jody Wisternoff

• Men-D

• Ruben De Ronde

• Xijaro & Pitch

• Hardsyle Fortune

Galaxy

• Ann Clue

• Boris Brejcha

• Mathame

• Paco Osuna

• Reinier Zonneveld Live

Duminică, 7 august 2022

Mainstage

• Anne-Marie

• ATB

• Hardwell

• J Balvin

• Lost Frequencies

• Pascal Junior

• Tim Hox

• Tujamo

Alchemy

• Arkanian & Azrael Golden & Zannidache

• Culese din Cartier

• DJ Shiver

• Dub FX & Woodnote

• Ian

• Dope D.O.D

Daydreaming

• Akos

• Bross

• Day Dreamers (Marwan, Woodnote, Dub FX)

• Hernan Cattaneo B2B Nick Warren

• Jan Blomqvist

• Paax (Tulum)

• Pandhora Live

• Paul Soll (Live Act)

Time

• Adrian Eftimie & Optick

• Alb Who B2B Andrew Dum

• Anna Tur

• Hiddn

• No Idea

• Noel Holler B2B Toby Romeo

• Raldum

• S.A.L. Suzuki

• Simina Grigoriu

• Steff da Campo

Fortune

• ATB 

• Daxson 

• Emma Hewitt 

• Ferry Corsten Pres. Gouryella 

• Jorn Van Deynhoven 

• Bogdan Vix & Airbon

• Suncatcher & Exolight

• The Wlt 

Galaxy

• Coeus

• Kevin De Vries

• Stephan Bodzin Live

• Tale of Us

• Fehrplay, closing sgow

Program complet Untold

Untold- Main stage

Untold- Time stage

Untold-Daydreaming stage

Unold- Alchemy stage

Untold- Galaxy stage

Untold-Fortune stage

Cum ajungi la Untold 2022

Cei car vor să ajungă la Untold au de ales între a merge cu trenul sau cu avionul până în Cluj-Napoca.

Trenul este una dintre cele mai ușoare modalități de a ajunge la Cluj din București, iar călătoria durează în jur de 8 ore.

Cei care vor să ajungă mai repede pot opta pentru călătoria cu avionul.

Aeroportul Internațional Cluj-Napoca are zboruri de la sau către București, Istanbul, Munchen, Londra, Viena, Milano/Bergamo, Bologna, Bari, Roma, Veneția/Treviso, Paris/Beauvais, Bruxelles/Charleroi, Bratislava, Eindhoven , Barcelona, ​​Valencia, Madrid, Zaragoza, Geneva, Basel, Malmo, Nürnberg, Köln/Bonn, Dortmund și Tel Aviv.

Articol recomandat de sport.ro
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Citește și...
Emily Blunt și Stanley Tucci au fost onorați pe Bulevardul Celebrităților. Momentul a avut o semnificație specială de familie

Starurile din „Diavolul se îmbracă de la Prada”, Emily Blunt și Stanley Tucci, și-au primit stelele pe Bulevardul Celebrităților, împreună. A fost cumva o afacere de familie, pentru că cei doi actori sunt înrudiți.

Soția lui Pete Hegseth, criticată dur după ce a purtat o rochie care ar fi de pe Shein la o cină oficială la Casa Albă. FOTO

Jennifer Rauchet, soția lui Pete Hegseth, a stârnit un val de reacții după ce ar fi purtat o rochie ieftină la evenimentul formal.

Celebrul serial „Dr. Quinn, Medicine Woman”, disponibil acum pe VOYO. Curaj, dragoste și feminism în Vestul Sălbatic

Fanii serialului clasic western „Dr. Quinn, Medicine Woman” pot urmări aventurile medicului Michaela Quinn (Jane Seymour) și ale familiei sale pe platforma VOYO, bucurându-se de povești despre curaj, dragoste și valori familiale în Vestul Sălbatic.

Recomandări
Șase din zece americani cred că atacul SUA asupra Iranului a fost o greșeală - Sondaj

Şase din zece americani consideră că a fost o greşeală ca Statele Unite să folosească forţa militară împotriva Iranului, potrivit unui sondaj Washington Post/ABC News/Ipsos publicat sâmbătă şi citat de CNN.

O avalanșă s-a produs în Bucegi, pe Valea Coștilei. Locotenent-colonel Dan Colniceanu a murit la 35 de ani

O avalanşă s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coştilei din Bucegi. Un bărbat a decedat, a precizat, pentru Agerpres, şeful formaţiei Buşteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu.

Sondaj CURS în pragul moțiunii. Câți români cer demisia lui Ilie Bolojan și care este intenția de vot în plină criză politică

Peste jumătate dintre români (58%) consideră că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, iar AUR conduce detaşat în intenţia de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de CURS în perioada 28 aprilie - 1 mai.