Tiffany, fiica cea mică a lui Donald Trump, va deveni mamă pentru prima oară. Cum a făcut fostul președinte marele anunț

62489985
Getty

Familia Trump se mărește. Tiffany Trump și soțul ei, Michael Boulos, vor deveni părinți pentru prima dată. Vestea cea mare a fost dată chiar de tatăl ei, Donald Trump, la un eveniment organizat la Detroit Economic Club.  

Un purtător de cuvânt al lui Tiffany a confirmat pentru ”HOLA! SUA” că fiica în vârstă de 30 de ani a celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite este însărcinată. Bebelușul va fi al unsprezecelea nepot al fostului președinte Donald Trump.

Candidatul republican la președinție, în vârstă de 78 de ani, a declarat entuziasmat că Tiffany este o „tânără excepțională” și că „o să aibă un copil. Deci, asta e frumos.”

Tiffany, fiica pe care Donald Trump o are cu fosta soție, Marla Maples, nu a făcut încă niciun anunț public pe această temă.

Tânăra în vârstă de 30 de ani și Boulos, în vârstă de 27 de ani, sunt împreună din 2018, cei doi cunoscându-se la Londra. Tiffany și Michael s-au căsătorit în noiembrie 2022, în cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc în Florida.

Cuplul a spus „Da” la resortul Mar-a-Lago al lui Donald, după ce tatăl ei a condus-o la altar. Sora ei mai mare, Ivanka Trump, a fost una dintre domnișoarele de onoare. Ivanka a participat la nuntă împreună cu soțul său, Jared Kushner, și cei trei copii ai lor: Arabella, în vârstă de 13 ani, Joseph Frederick, în vârstă de 11 ani, și Theodore James, în vârstă de 8 ani.

Pe lângă copiii Ivankăi, Donald Trump are și alți nepoți de la fiii săi, Donald Trump Jr. și Eric Trump. Donald Jr. are împreună cu fosta sa soție, Vanessa Trump, două fiice: Kai, de 17 ani, și Chloe, de 10 ani, și doi fii, Tristan, de 13 ani, și Spencer, de 12 ani. Eric are un fiu de 7 ani, care îi poartă numele, și o fiică de 5 ani, Carolina, ambii împreună cu soția sa, Lara Trump.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62422352
Garbine Muguruza, fost număr 1 mondial, s-a căsătorit. Cine este alesul ei şi cum s-au cunoscut

Garbiñe Muguruza, fost număr 1 mondial şi de două ori campioană de Grand Slam la simplu, s-a căsătorit cu iubitul ei de trei ani, Arthur Borges, în cadrul unei ceremonii intime în Spania, în weekend.

62414847
Fosta mare campioană la gimnastică Larisa Iordache va avea o fetiţă. Cum și-a anunțat fanii. FOTO

Multipla campioană la gimnastică Larisa Iordache, retrasă din activitate în decembrie 2021, care a anunţat cu puțin timp în urmă că va deveni mamă pentru prima oară, va avea o fetiţă.

62489886
Cum a apărut mama lui P. Diddy, la 84 de ani, la tribunal. A mers să își apere fiul care se află în închisoare. GALERIE FOTO

Familia lui Sean „Diddy” Combs s-a deplasat la New York pentru a-l susține pe mogulul muzicii la audierea sa la tribunalul federal joi, 10 octombrie.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.