Smiley, interviu după nunta de vis cu Gina Pistol. „Azi am realizat că nici n-am apucat să cânt la nunta mea!”

×
Codul embed a fost copiat

„Azi am realizat că nici n-am apucat să cânt la nunta mea!”. Este prima reacție a lui Smiley, după nunta de vis cu Gina Pistol care, la rândul ei, a uitat să mai arunce buchetul.

Smiley a fost foarte emoționat la cununia religioasă.

Smiley: Pentru noi a fost un eveniment special, evident, cu însemnătate nu numai așa a fost cu o însemnătate spirituală, că de aia am făcut nunta, am vrut să ne căsătorim în biserică. A fost un eveniment senzațional din punctul nostru de vedere. Ne-am simțit extraordinar de bine. Toți oamenii care au lucrat ca acest eveniment să fie de vis, așa cum credem și noi că a fost, și-au făcut treaba excepțional, începând de la oamenii care au organizat nunta, până la oamenii care au făcut toată treaba asta bună la locație, la oranjerie. A fost fantastic tot. Oamenii și chelnerii, absolut toată lumea care a participat activ la nunta asta să organizeze, și-au făcut treaba fantastic de bine. Toți care au cântat, invitații, și au făcut treaba senzațional, adică treaba lor era să distreze invitații. S-au simțit foarte bine, s-au distrat. Acum primim și noi feedback de la toată lumea și, până acum, am primit doar feedback foarte bun. Ideea e că noi nu ne-am pus așa o chestie, n-aveam o nuntă a visurilor noastre. Noi am făcut o petrecere așa cum o vedeam noi, așa cum ne-ar fi plăcut nouă, și chiar a ieșit așa cum ne-ar fi plăcut nouă. Slujba la biserica a fost minunată. De acolo nu sunt imagini, pentru că am păstrat doar pentru noi, dar ne-am emoționat cu toții. Am avut un cor fantastic, care ne-a cântat, cel mai tare cor bisericesc din România, pe care am ținut neapărat să-i avem pentru că, na, mie îmi place muzica asta și vreau să aud așa cum trebuie. Părintele Crângașu a câșigat toată slujba și a ținut o cuvântare superbă după, la sfârșitul ei. Ne-a emoționat pe toți. Și cununia civilă a avut loc tot la Palatul Snagov. A venit primarul din Snagov”.

Cosmin Stan: Dar înțeleg că ați fi vrut să fie afară pe ponton și ploaia v-a dat peste cap planurile?

Smiley: Nu, nu ne-am dorit niciodată. Nu a fost opțiunea asta, ne-au arătat-o și am zis că nouă nu prea ne place cu ponton. Noi vrem așa, o treabă lejeră. Eu n-am citit nimic din presă, nu știu ce s-a întâmplat, dar probabil că au fost o grămadă de zvonuri despre orice. Da, nu știu ce s-a zis, habar n-am. Nu citesc deloc. N-am avut timp să fac asta, dar nu, nu ne-am dorit niciodată să fie afară. Ne-am dorit să fie înăuntru și ne-am dorit cumva să fie slujba asta religioasă, să fie cât mai ferită de copil cumva”.

Citește și
Smiley si Gina Pistol
Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley a fost în centrul atenției la nuntă. A fost îmbrăcată ca o prințesă. GALERIE FOTO
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Cosmin Stan: A plâns cineva la slujbă?

Smiley:Era să plângem noi doi. Adică eu, la un moment dat, am zis domne, că o să plângă mama, tata, dar cu siguranță toată lumea. Au fost. Au fost mulți care au lacrimat la slujbă, dar era să plâng și eu. Adică, cam asta a fost. Pe mine mă emoționează, mie îmi plac cântările astea bisericești, sunt un om credincios și cred în uniunea asta în fața lui Dumnezeu, și pentru mine chiar are o însemnătate deosebită”.

Cosmin Stan: Josephine a fost tot timpul cu voi?

Smiley:Nu prea. A stat puțin, adică mai mult s-a jucat pe afară că nu are răbdare să stea, și nu prea îi place cu multă lume. Deocamdată nu e obișnuită cu multă lume, durează un pic până se adaptează, pentru că la petrecere a dansat pe scenă. Eram toți șocați, a dansat pe scenă”.

Cosmin Stan: Dacă ar fi să te gândești acum, repede, la ce a fost sâmbătă seară, care ar fi momentul care îți va rămâne așa, în amintire pe veșnicie, care ți-a rămas la inimă, pe care nu-l vei uita niciodată?

Smiley: Momentul care cu siguranță a fost special, a fost dansul nostru în doi și trei, și apoi cu părinții noștri, cu nașii noștri. Am ales și o piesă specială pentru noi, 'Dance me to the end of love'. Am ales-o pentru că ne place nouă foarte tare și pentru că noi cam dansăm așa prin viață, câteodată mai bine, câteodată mai rău, câteodată mai călcăm în străchini, știi cum e? Dar mergem înainte tot dansând și sper să mergem înainte până la sfârșitul dragostei și, mă rog, până la sfârșitul vieții, sperăm noi, să se termine dragostea odată cu viața sau invers. Și cred că a mai fost un moment pe care eu îl țin minte foarte bine. Gina era foarte obosită și eram, cumva, la un moment dat, o pierdusem. Am stat cu ochii pe ea tot timpul, mai vorbeam cu lumea, mai dansam, mă mai întorceam la ea și, la un moment dat, am simțit-o că era așa, ușor pierdută în spațiu, și am tras-o de-o parte și am stat așa îmbrățișați numai noi doi. Am tras-o mai la o parte, că e haos mare la o nuntă atât de mare, mă rog, prin haosul ăla toată lumea s-a distrat, evident, dar ne-am retras, că e important să ne mai deconectăm, să ne aducem aminte că ne-am căsătorit”.

Principala preocupare la nunta anului din showbiz a fost distracția, așa că nimeni n-a mai ținut cont de datini și obiceiuri. Au cântat toți cei care și-au dorit, așa că nu e de mirare că mirele Smiley n-a mai „prins” microfonul, dar a fost fără supărare, pentru că toată lumea s-a distrat, iar mirii au rămas cu amintiri de neuitat.

Cosmin Stan: S-a furat mireasa?

Smiley:Nu, nu, nu”.

Cosmin Stan: Dar ați respectat vreun obicei, vreo tradiție de nuntă?

Smiley:Băi, am uitat... Deci, acum, i-am zis Ginei 'Buchetul l-ai aruncat?'. Nici buchetul nu l-a aruncat. Să vă spun o treabă care mi s-a părut mie haioasă, astăzi. Am realizat că eu la nunta mea n-am cântat. Nu, n-am cântat la nunta mea, dar a cântat nevastă-mea. N-am apucat, am vrut și n-am mai apucat. Efectiv, n-am mai apucat, am vrut să cânt, mi-am pus căștile și nu am mai apucat, pentru că erau atât de mulți oameni care cântau, am mai primit și o surpriză, adică a fost haos, toată lumea a cântat și au fost atâția oameni care au cântat așa de frumos, trupa The Kolors, nici ei nu au apucat să cânte cât au avut de cântat. Damian Drăghici, la fel, mi-a făcut surpriză, a făcut și el un moment cu toată lumea. La un moment dat, unul dintre partenerii noștri mi-a făcut surpriză, l-a chemat pe Luis Gabriel care ne-a cântat, s-au cântat piesele mele în stilul lor. Deci, a fost ceva superb, după care a venit trupa Azur. Păi cred că cântat mai multe. A cântat și cu Damian, a cântat și cu Azur”.

Cosmin Stan: Tu știai ca urmează să cânte?

Smiley:Nu știam. Mă așteptam că o să cânte, dar nu mă așteptam că n-o să cânt eu”.

Cosmin Stan: Dar, spune-mi, în biserică, la slujbă, ați făcut alea cu călcatul pe picior și cu nu știu ce, semnele alea discrete, tradiționale?

Smiley:Băi, la un moment dat am simțit așa, ceva pe picior. Cred că Gina m-a atenționat cumva. Nu știu ce înseamnă, habar n-am”.

Cosmin Stan: Păi se spune că ăla care calcă primul pe picior cumva te ține sub papuc sau ceva de genul ăsta, cred. Nu știu, că la nunta mea nu s-a întâmplat. Deci, nu știu să spun, dar am auzit.

Smiley: Eu nu prea țin de superstițiile astea de nicio culoare. Eram mult prea absorbit de toată povestea asta cu ceremonia religioasă și n-am fost atent la alte lucruri. Sunt convins că ne-au scăpat astea. Deci, îți dai seama că Gina a uitat să mai arunce buchetul, l-a luat acasă. Nu am avut momente din astea cu dansul băieților, cu dansul fetelor. A fost o distracție la comun. Chiar îi spuneam Ginei că m-am bucurat foarte tare că evenimentul în sine, adică petrecerea în sine n-a fost despre noi, adică noi am creat contextul și toată lumea s-a distrat. Toți oamenii de acolo se cunoșteau între ei, s-au revăzut, toți au fost puși pe distracție, m-am bucurat atât de tare că s-au simțit bine. Unii au uitat când au plecat, de ce au plecat, au uitat cum au ajuns acasă. Adică, chiar a fost o petrecere așa cum trebuie să fie o petrecere de nuntă. Mă bucur că toată lumea s-a distrat. Toți ne-au dat mesaje că a fost foarte frumos”.

Nunta cu peste 300 de invitați a ținut până în zori. Mirii s-au retras pe la patru dimineața, dar și-au îndemnat prietenii să rămâna la dans și voie bună. Au comandat pentru ei tort cu blat de nucă și cremă de vanilie, care le-a amintit de gustul copilăriei, iar cadourile i-au surprins.

Cosmin Stan: Până la ce oră ați stat?

Smiley:Noi am stat până pe la patru și ceva, dar încă mai erau niște oameni care veniseră un pic mai târziu și le-am și zis 'Bă, îmi pare rău, dar noi suntem terminați, nu mai putem să mai stăm, dar voi puteți să dați până mâine dimineață”.

Acum, tinerii însurăței se pregătesc să plece în luna de miere, oferită cadou de nași.

Cosmin Stan: Care ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ați primit? Dacă poți să spui...

Smiley: Ar fi nedrept față de toate cadourile pe care le-am primit de nuntă, să facem o departajare. Am primit foarte multe cadouri frumoase, și le mulțumim tuturor care s-au gândit să ne facă un cadou de nuntă, și nu pot să aleg unul favorit”.

Cosmin Stan: Dar nici așa, nu știu, care e cel mai, să spunem, inedit, cel mai ciudat, pentru că îmi imaginez că nu e foarte ușor să vi se facă vouă cadouri.

Smiley: Am primit de la sculpturi și desene făcute cu mâna lor. Luna de miere pe care ne-au făcut-o cadou nașii”.

Cosmin Stan: Apropo, unde e luna de miere?

Smiley:O să fie în sudul Franței”.

Cosmin Stan: Marsilia, Provence?

Smiley: Nici eu nu știu. Aștept intinerariul cu nerăbdare”.

Cosmin Stan: O luați și pe cea mică sau mergeți doar voi doi?

Smiley:O să mergem doar noi doi, că e mult de călătorit, adică e mult de călătorit și e destul de complicat cu copilul. Și na, am zis să nu o obosim foarte tare. Plus că am zis că luna de miere să fie pentru noi doi, cu siguranță. Adică, oricum noi facem foarte multe vacanțe cu Josephine, o luăm aproape peste tot pe unde putem să o luăm și, cu siguranță, n-ar ține minte treaba asta, dar o să facem o vacanță și Josephine vara asta, sper să apucăm”.

Însă, vacanța nu va dura o lună ca în povești, ci doar zece zile, pentru că mirii au multă treabă acasă.

Cosmin Stan: O să fie o lună de miere sau mai puțin?

Smiley:Nu, nu. N-am cum. Vara asta e complicată pentru mine. Am foarte multe concerte vara asta deja contractate, și n-aș avea timp. După aia încep Vocea României. E complicat, nu, n-am timp să fac o lună, facem zece zile, merge zece zile acolo și după aia ne întoarcem, și eu sunt înapoi la muncă. Gina începe proiectele ei, are proiectele ei și da, o să avem o multă muncă. Nu cred că mă mai opresc până în ianuarie la anul”.

Cosmin Stan: Dacă ar fi să schimbi ceva din ce a fost sâmbătă seara, să faci altfel, nu știu, ce ai face?

Smiley: N-aș schimba absolut nimic, a fost fantastic. Eu oricum nu prea aș schimba nimic. N-ai văzut? Deviza mea e 'aia e', pentru mine, aia e nu e ceva negativ, e un let it be așa, adică eu las lucrurile se întâmple exact cum se întâmplă, așa trebuia să fie. Nu aș schimba absolut nimic. Chiar sunt extrem de bucuros de cum a ieșit totul și oricum n-aș mai repeta experiența. Vă spun, e foarte complicat. Chiar îmi doresc să fie pentru toată viața și pentru mine chiar a fost, pentru noi amândoi a fost un eveniment special și nu ne dorim să schimbăm absolut nimic”.

Cosmin Stan: Deci, spuneai că în biserică ai simțit la un moment dat ceva pe picior, o presiune. Să fi fost Gina care te-a călcat pe picior?

Smiley:Băi, s-ar putea, nu știu, poate o fi fost vreun pelican care a trecut p-acolo”.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Unde vor pleca Smiley și Gina Pistol în luna de miere. „Este cadou de la nași. Ne-au surprins cu cadoul acesta senzațional”
Unde vor pleca Smiley și Gina Pistol în luna de miere. „Este cadou de la nași. Ne-au surprins cu cadoul acesta senzațional”

Smiley și Gina Pistol și-au unit destinele, sâmbătă. Cele două vedete au avut și cununia religioasă în aceeași zi.  

Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley a fost în centrul atenției la nuntă. A fost îmbrăcată ca o prințesă. GALERIE FOTO
Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley a fost în centrul atenției la nuntă. A fost îmbrăcată ca o prințesă. GALERIE FOTO

La nunta lui Smiley și a Ginei Pistol a participat și fiica lor de doi ani, Josephine, care nu a trecut neobservată.

Nunta lui Smiley și a Ginei Pistol, în imagini. Cele mai cunoscute vedete din România au fost prezente | GALERIE FOTO
Nunta lui Smiley și a Ginei Pistol, în imagini. Cele mai cunoscute vedete din România au fost prezente | GALERIE FOTO

Cele mai cunoscute nume din showbiz-ul românesc s-au strâns la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol, sâmbătă. Cu toții au celebrat iubirea într-un cadru de vis, în Snagov.

Cum au fost îmbrăcate vedetele la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol. Imagini cu Andreea Esca, Adela Popescu și Sore | FOTO
Cum au fost îmbrăcate vedetele la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol. Imagini cu Andreea Esca, Adela Popescu și Sore | FOTO

După ce s-au căsătorit civil și religios, Smiley și Gina Pistol au ținut petrecerea nunții într-o clădire construită precum o seră uriașă, la marginea pădurii Snagov.

Ce s-a întâmplat în timpul nunții lui Smiley și a Ginei Pistol. Este semn de belșug
Ce s-a întâmplat în timpul nunții lui Smiley și a Ginei Pistol. Este semn de belșug

De 7 ani împreună, Smiley și Gina Pistol au trăit sâmbătă cea mai frumoasă zi din viața lor: nunta. Ceremonia religioasă s-a mutat de pe malul lacului în Palatul Snagov, deși, inițial, era programată pe un ponton.  

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.