Rona Hartner a murit. Actrița avea 50 de ani și suferea de o boală grea

×
Publicitate

Rona Hartner a murit la vârsta de 50 de ani. Actrița suferea de cancer la plămâni în stadiul 4 cu metastaze.  

Actrița în vârstă de 50 de ani se afla pe patul de moarte, conform ultimului anunț făcut de sora sa, Rinda. 

În urmă cu o zi, sora Ronei Hartner a anunțat că actrița „își trăiește ultimele clipe”.

„Bună seara la toată lumea, Sunt Rinda, sora Ronei. Vă scriu să vă cer gânduri bune și rugăciuni pentru sora mea care își trăiește ultimele clipe. Ne scuzați dacă nu răspundem la mesaje, în aceste clipe dificile, vrem să fim cu ea și cu fetița ei. Dumnezeu să-i aline suferința și să o primească la el”, este anunțul trist postat de sora Ronei, cu o zi înainte ca actrița să se stingă. 

Cine a fost Rona Hartner

Rona Hartner s-a născut pe 9 martie 1973 în București. Actriță de film, cântăreață și compozitoare, Rona Hartner este de origine germană pe linie paternă și română pe linie maternă.

Citește și
Curtea Supremă a hotărât soarta lui Dani Mocanu. Decizia este definitivă și irevocabilă
Curtea Supremă a hotărât soarta lui Dani Mocanu. Decizia este definitivă și irevocabilă

Din 1979 până în 1991 Rona Hartner a învățat la şcoala germană din București.

În anul 1991 a început studiile la Școala de Muzică Titu Maiorescu, iar începând cu anul 1992 a început să studieze la Academia de Teatru și Film din București.

Patru ani mai târziu, regizorul francez Tony Gatlif i-a acordat rolul principal în filmul Gadjo dilo - Străinul nebun, care s-a filmat în România. Pentru această prestație, Rona a primit Leopardul de aur (Premiul special pentru interpretare) la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

În anul 1996 a evoluat cu succes în co-producția franco-română Asfalt-Tango regizată de Nae Caranfil.

Rona Hartner a plecat în Franța în anul 1997, unde a jucat în thrillerul Nekro regizat de Nicolas Masson. În 1998 a revenit în țară pentru a juca în filmul Dublu extaz al lui Iulian Mihu.

Ambii părinți ai actriței sunt atei, însă Rona Hartner a fost botezată în rit ortodox de bunica ei, pe ascuns. Actrița a aflat abia la 17 ani că este boteazată, iar atunci a luat decizia să se convertească la catolicism.

Mesaje după decesul Ronei Hartner

“Rona a fost colega noastră de trupa, la începuturile ei în teatru, avea 21 de ani atunci. A fost la Teatrul Național, începând cu 1993, și a jucat în turnee în toată Europa, cu spectacolul Pantomimia care a rulat 7 ani cu casa închisă (sala plină). Era nebuna vie a trupei. Spun asta pentru ca era o spaimă frumoasă să joci lângă ea, nu știai ce se va întâmplă pe scena, dar nici nu se putea fără ea.

Avea aceea neliniște care vine din arderea autentică a unui artist. Era devotată colegilor si se arunca cu totul in orice personaj, uneori la propriu:). Juca orice, de la prințese la fluturi, de la îngerași la dive. Electriza publicul fără efort. Rona deschidea uși, mereu sigură că trebuie să facă bine și să fie loc de frumos. Pe drumurile turneelor cânta mereu, mereu ceva necunoscut, de parca își tânguia visele.

Așa era Rona, o pasăre solitară gata să cânte sau să încânte oamenii, să le rezolve problemele sau tristețile… după care dispărea, un timp“, a descris-o regizorul Adrian Horobeț.

De ce boală suferea Rona Hartner

Rona Hartner suferă de mai mult timp de cancer la plămâni și creier. Actrița a dezvăluit că a fost diagnosticată în iulie 2023, cu cancer la plămâni în stadiul 4 cu metastaze.

„La mine, în momentul de față, este ziua și încercarea. Tocmai vă anunțam că voi veni la Tulcea, la concert, cu Ovidiu Lipan. Azi m-am dus până la Paris, la un doctor specialist care mi-a dat un foarte mare tratament, trebuie să-l fac împreună cu chimioterapia despre care o să aflu peste două zile ce este exact și acest domn doctor mi-a zis că îmi interzice să urc pe scenă”, a spus Rona Hartner pe contul ei de Facebook, în luna iulie.

La momentul respectiv, Rona a anunțat, printre altele, că din cauza metastazelor la creier nu mai are voie să conducă.

„Mă gândesc acum...cu cancerul ăsta, cu problemele astea, mi-a dat peste cap programul, dar sigur fac eu ceva din chestia asta, nu las așa nefructificată, dar aveam și eu niște planuri, aveam și eu niște concerte vara asta, aveam și eu niște proiecte. În primul rând, începând de acum nu mai am voie să conduc din cauza metastazelor pe creier, nu mai am voie să urc pe scenă, nu mai am voie să cobor scările singruă. Am voie să mă plimb în jurul casei vreo 5 kilometri pe zi ca să se oxigeneze corpul și am voie să stau în pat”, a mai spus artista.

Rona Hartner se confrunta de ani buni cu probleme grave de sănătate. În anul 2019, Rona Hartner a fost diagnosticată cu cancer la colon și la ficat. Atunci, artista a reușit să se vindece, însă cancerul a recidivat la alte organe în 2023.

În februarie 2019, artista anunța că i-a fost descoperită o tumoare în zona abdominală care trebuie operată.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT UEFA a luat decizia asupra lui Istvan Kovacs după Rapid - Dinamo
NEWS ALERT UEFA a luat decizia asupra lui Istvan Kovacs după Rapid - Dinamo
Citește și...
Curtea Supremă a hotărât soarta lui Dani Mocanu. Decizia este definitivă și irevocabilă
Curtea Supremă a hotărât soarta lui Dani Mocanu. Decizia este definitivă și irevocabilă

Manelistul Dani Mocanu va ispăși pedeapsa de 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce Curtea Supremă a respins recursul în casație înaintat de infractor și fratele său, Nando Mocanu. Acesta din urmă a fost condamnat la 7 ani de închisoare. 

Sean Penn nu a participat la Gala Oscar 2026, ca să se vadă cu Volodimir Zelenski în Ucraina: ”Un adevărat prieten”. FOTO
Sean Penn nu a participat la Gala Oscar 2026, ca să se vadă cu Volodimir Zelenski în Ucraina: ”Un adevărat prieten”. FOTO

Sean Penn a câștigat al treilea său Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea colonelului Lockjaw din filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, dar nu a fost prezent la ceremonia de decernare.

Electric Castle 2026, line-up complet: The Cure, twenty one pilots, Teddy Swims, Wet Leg, Kneecap, Keanu Reeves şi Dogstar
Electric Castle 2026, line-up complet: The Cure, twenty one pilots, Teddy Swims, Wet Leg, Kneecap, Keanu Reeves şi Dogstar

Organizatorii festivalului Electric Castle au anunțat afişul complet al ediţiei care are loc între 16 şi 19 iulie 2026 pe domeniul Bánffy din Bonţida. 

Recomandări
Acuzații de trădare și crize de nervi în Parlament pe legea Bugetului. PSD și-a amendat propriul proiect cu ajutorul AUR
Acuzații de trădare și crize de nervi în Parlament pe legea Bugetului. PSD și-a amendat propriul proiect cu ajutorul AUR

Tensiunile sunt tot mai mari la dezbaterile pentru buget din comisiile parlamentare. Cei de la PSD au trecut în comisiile de muncă amendamentul privind ajutoarele pentru persoane vulnerabile cu sprijinul UDMR și AUR.

De ce România nu poate fi acum o țintă pentru Iran. Expert militar: „Ar fi o misiune eșuată pe care și-ar asuma-o iranienii”
De ce România nu poate fi acum o țintă pentru Iran. Expert militar: „Ar fi o misiune eșuată pe care și-ar asuma-o iranienii”

După amenințările la adresa României venite de la Teheran, autoritățile de la București dau asigurări că nu există motive de îngrijorare. 

De ce o eventuală plafonare a prețurilor la carburanți ar putea crea probleme. Riscurile semnalate de economiști
De ce o eventuală plafonare a prețurilor la carburanți ar putea crea probleme. Riscurile semnalate de economiști

Scumpirile rapide ale carburanților intră sub lupa autorităților. Toate instituțiile de control vor verifica dacă sunt justificate de criza din Orientul Mijlociu, anunță ministrul Finanțelor.