Doliu în lumea cinematografiei. Actorul Sean Connery a murit la vârsta de 90 de ani

×
Publicitate

Sir Sean Connery, primul interpret al lui "James Bond" pe marele ecran ("Dr. No", 1962) şi câştigător al unui Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar în filmul "The Untouchables" (1987), a murit sâmbătă, la vârsta de 90 de ani.

Thomas Sean Connery s-a născut pe 25 august 1930, în Edinburgh, într-o familie cu origini irlandeze şi scoţiene. A fost votat „cel mai sexi bărbat în viaţă” de revista People, în 1989, iar în 1999, la vârsta de 69 de ani, a fost ales „cel mai sexi bărbat al secolului”.

Debutul în lumea filmului

 

Un producător local de teatru l-a întrebat dacă nu vrea să se alăture corului pentru producţia muzicală "South Pacific" ce urma să se joace pe Drury Lane din Londra.

"Nu aveam voce, nu ştiam să dansez, însă puteam arăta bine stând acolo", declara, mai târziu, Connery. La prima repetiţie pe care a avut-o s-a hotărât asupra carierei de actor şi şi-a ales numele de scenă - Sean -, deoarece îi amintea de eroul său favorit, Shane, jucat de Alan Ladd.

Primul rol important l-a avut în filmul ”No Road Back” (1957), însă succesul a venit în 1958, când a fost distribuit în ''Another Time, Another Place'' (1958), unde a avut-o ca parteneră pe Lana Turner.

Sean Connery - cel mai bun "James Bond" din toate timpurile

 

După producţiile de televiziune „Macbeth” (1961) şi „Anna Karenina” (1961), pentru Sean Connery recunoaşterea internaţională a venit în 1962, odată cu rolul James Bond în „Dr. No”. El a mai interpretat partitura în „From Russia with Love” (1963), „Goldfinger” (1964), „Thunderball” (1965), „You Only Live Twice” (1967), „Diamonds Are Forever” (1971).

În 1999, Sean Connery a semnat producţia filmului ''Entrapment'', în care a şi jucat, alături de Catherine Zeta-Jones. Actorul a fost răsplătit, în 1999, cu premiul Publicului pentru cel mai bun actor acordat de Academia Europeană de Film.

Sean Connery

Un an mai târziu a jucat în "Finding Forrester'' (2000), considerat a fi unul dintre cele mai bune filme în care a apărut, urmat de rolurile din ''The League of Extraordinary Gentlemen'' (2003) şi de "Indiana Jones: Making the Trilogy" (2006). Actorul scoţian şi-a pus la dispoziţie vocea, în 2012, pentru un personaj din lungmetrajul animat ''Sir Billi''.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62156032
Andi Moisescu, confirmat cu noul virus COVID – 19
Înaintea startului celei de-a șasea zi de audiții pentru Românii au Talent în care concurenții urcau pe scenă în fața juraților, Andi Moisescu a primit rezultatului testului COVID și a aflat că este infectat cu noul virus.
62156010
PRO TV a fost lider de audiență cu finala Masked Singer. Interviu cu ”Căpcăunul” Irina Rimes
Corbul a câștigat primul sezon Masked Singer România, iar actorul Mugur Mihăescu a fost cel care s-a ascuns sub masca acestuia.
62155952
Actrița Scarlett Johansson s-a măritat cu scenaristul și actorul de comedie Colin Jost
Actrița Scarlett Johansson s-a măritat cu scenaristul și actorul de comedie Colin Jost. Ceremonia a fost una discretă și foarte restrânsă. Au avut acces doar rudele apropiate și câțiva prieteni.