Demi Lovato face dezvăluiri șocante: Dependența de droguri a dus-o la un pas de moarte

62174935
Shutterstock

Cântăreaţa americană Demi Lovato dezvăluie într-un documentar că a suferit, în 2018, trei atacuri cerebrale şi un atac de cord după o supradoză de droguri.

Vedeta în vârstă de 28 de ani, care fusese abstinentă şase ani după ce a urmat tratament pentru dependenţă de alcool şi droguri, a fost spitalizată la Los Angeles în 2018. Ea a fost găsită, inconştientă, în casă, relatează News.ro. 

În trailerul serialului documentar „Dancing With The Devil” al YouTube, ea spune: „Am avut trei atacuri cerebrale. Am suferit un atac de cord. Medicii mi-au spus că mai aveam cinci până la zece minute”.

Într-un interviu acordat Associated Press, cântăreaţa a spus că supradoza i-a afectat creierul. „Încă mă confrunt cu efectele ei”, a adăugat Lovato.

Copil-vedetă al Disney, Lovato s-a luptat cu dependenţa de alcool şi droguri mai mulţi ani. Într-un documentar din 2012, „Demi Lovato: Stay Strong" se arată cum obişnuia să prizeze cocaină de mai multe ori pe zi, dar a găsit calea de a merge la dezintoxicare şi de a se întoarce la o carieră de succes.

Cariera de succes a celebrei cântărețe

 

Născută pe 20 august 1992, Demetria Devonne „Demi” Lovato este cântăreaţă, compozitoare şi actriţă americană. Ea a debutat în serialul „Barney & Friends”, dar a devenit cunoscută pentru interpretarea rolului Mitchie Torres în filmele „Camp Rock” şi „Camp Rock 2: The Final Jam” (2010). Ea s-a remarcat şi în serialul „Sonny şi steluţa ei norocoasă/ Sonny with a Chance”.

În muzică, Demi Lovato a debutat în 2008, cu albumul „Don't Forget”. Ea a mai lansat albumele: „Here We Go Again” (2009), „Unbroken” (2011), „Demi” (2013), „Confident” (2015) şi „Tell Me You Love Me” (2017).

A primit două nominalizări la premiile Grammy. În 2020, a cântat imnul SUA înaintea finalei Super Bowl, a fost prezentă pe scena galei Grammy şi la Billboard Music Awards şi a făcut parte, în ianuarie 2021, din lineup-ul evenimentului dedicat inaugurării mandatului prezidenţial al lui Joe Biden.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62077894
Suspect arestat în uciderea tatălui rapperiței Nicki Minaj. A fost apoi eliberat pe o cauțiune uriașă

Un suspect bănuit de uciderea tatălui rapperiţei americane Nicki Minaj a fost arestat. Acesta a murit într-un accident rutier, după ce autorul a fugit de la locul faptei.

62174785
Marius Manole este noul prezentator al emisiunii „Întrebarea mesei rotunde” pe PRO TV PLUS

Show-ul online care le pune pe vedete în fața unora dintre cele mai incomode întrebări și provocări, Întrebarea mesei rotunde, a revenit astăzi cu un nou sezon.

62174747
Actorii Rose Leslie şi Kit Harington, cunoscuţi din serialul „Game of Thrones”, au devenit părinţi

Actorii Rose Leslie şi Kit Harington, cunoscuţi din serialul „Game of Thrones”, au devenit părinţi, iar un reprezentant al cuplului a confirmat pentru revista People că ei au un băiat.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.