Autopsia celebrei Whitney Houston a ieșit la iveală. Conține detalii cutremurătoare

62109692
Getty

După opt ani de la decesul cântăreţei Whitney Houston, autopsia artistei a ajuns în presă, iar documentele au scos la iveală detalii şocante despre starea acesteia înainte să moară.

Whitney Houston a murit pe 11 februarie 2012, la 48 de ani. Raportul autopsiei arată că interpreta îşi pierduse 11 dinţi din şi nu mai avea aproape deloc sprâncene înainte de deces.

Potrivit autopsiei, cauza morţii a fost înecul accidental pe fondul afecţiunilor cardiace şi al consumului de cocaină.

Afecţiunile cardiace ale artistei erau atât de grave încât avea o arteră blocată în proporţie de 60%, relatează MSN.

Înainte de tragedie, artista petrecuse mai multe zile în Los Angeles şi se pregătea să meargă la o petrecere care prefaţa decernarea premiilor Grammy.

Whitney fost găsită moartă în cadă, în apă fierbinte ce ar fi avut aproximativ 66 de grade Celsius, de către asistentul ei.

Tot din autopsie a reieșit că Whitney prezenta arsuri severe pe spate şi pielea desprinsă pe picioare, potrivit Mirror.

Cariera lui Whitney Houston

 

Whitney Houston a fost cântăreață, actriță și producătoare de muzică. Aceasta a câștigat de-a lungul carierei două Premii Emmy, șase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award și 22 de American Music Award, având în total 415 premii primite de-a lungul carierei.

Houston a fost de asemenea una dintre cele mai bine vândute artiste din lume, reușind să vândă peste 170 de milioane de albume, single-uri și videoclipuri.

Printre cele mai populare piese ale artistei se numără:

”I Will Always Love You”

“The Greatest Love of All”

 “Saving All My Love for You”

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62109613
Adele continuă transformarea fizică. Cum arată acum cântăreața de 31 de ani

Adele își uimește fanii cu transformările prin care trece în ultima perioadă din punct de vedere fizic.

62109579
Joseph Hadad a ajuns de urgență la spital

Chef Hadad, jurat în cel mai nou sezon al emisiunii MasterChef, a trecut prin momente grele miercuri.

62109553
Miley Cyrus, fără sutien la New York Fashion Week. Cum a fost fotografiată

Miley Cyrus nu se sfiește să poarte ținute sexy, așa cum s-a întâmplat și miercuri, la New York Fashion Week.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.