Adrian Berinde a murit la vârsta de 60 de ani, după o luptă de 2 ani cu cancerul

62015231
Facebook.com

Artistul folk, poetul şi pictorul Adrian Berinde a murit la vârsta de 60 de ani, după o luptă de doi ani cu cancerul, scrie News.ro.

"Adrian Berinde nu mai este cu noi, de astăzi. Drum lin, Adrian! Vei fi mereu în gîndurile mele", a scris cântăreaţa Zoia Alecu pe pagina de Facebook.

 

Născut la Oradea, în data de 4 mai 1958, "Adrian Berinde suferea de cancer metastazat pe oase, boală grea de care spera să scape în urma unui tratament special la o clinică din Germania", potrivit Monitorul de Cluj.

Adrian Berinde a absolvit Şcoala de Arte Plastice din Cluj-Napoca şi a reuşit să fugă din ţară în 1982, stabilindu-se în Elveţia, la Moudon.

"În Elveţia, totul e aliniat la boloboc, oamenii, regulile, casele, peisajul, tot. Şi printre elveţienii orânduiţi perfect, ce puteam eu să fac, nepricepându-mă nici la vaci, nici la ceasuri?! Am făcut ce-am ştiut eu mai bine. Am pictat", mărturiseşte artistul pe site-ul său.

"La un an după acomodare, am făcut prima expoziţie personală la o galerie din centrul Lausanne-ului. În trei săptămâni s-a vândut toată şi am câştigat mai mulţi bani decât puteam să îmi imaginez la ora aia. Aşa am înţeles că nu am dat cu oiştea-n gard, dimpotrivă, sunt pe drumul meu cel bun. Am trăit cu, pentru şi din pictură o bună bucată de viaţă, mai bine de 20 de ani. Şi mi-a plăcut. Făceam aproape în fiecare an câte o expoziţie personală la Lausanne, Estavayer-le Lac sau Avry Fribourg. Doi ani mai târziu, am expus pentru Amnesty Internaţional la Payerne, Paris. La o expoziţie-concurs la Vevey, la care au fost artişti plastici din mai multe ţări, mi-au dat Premiul I. Participam la expoziţii internaţionale de grup, nici nu mai ţin minte câte. Mâncam pictură pe pâine. Centrul Cultural Francez George Pompidou mi-a scos şi o carte poştală cu un an înainte de lovitura de stat din România. Eram doar în creştere", mai povesteşte artistul.

 

"Absent" a fost primul album de muzică, pe care l-a înregistrat în studioul înfiinţat la Cluj-Napoca, Taurus.

Au urmat alte şapte albume: "Negru de fum" (1996), "Vertical" (1997), "Captiv în inutil" (2001), "Albaştri după ploi" (2003), "Azil" (2011), "Atât de bine" (2015) şi "Arcan" (2017).

A cântat în cluburi şi festivaluri, în concerte televizate, în Cirque du Soleil în Canada, în spectacolul "Varekai". A realizat emisiuni radio şi a lansat un album de versuri: "Captiv în inutil", a regizat o piesă de teatru după nuvela lui Cehov - "Salonul 6" şi un videoclip. A condus câţiva ani Clubul Prometheus. Prima expoziţie de pictură în ţară a avut-o la invitaţia Delegaţiei ONU în România.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62001862
Netflix scumpeşte abonamentele. Cum vor fi afectaţi abonaţii din România
Netflix a majorat costul abonamentelor lunare pentru abonaţii din Statele Unite cu 13%-18%, prima măsură de acest tip luată din 2017
62015056
Cum arată vila lui Dan Bilzerian, pe care o închiriază cu 30.000 de lire sterline
Jucătorul profesionist de poker, Dan Bilzerian, își închiriză vila din Los Angeles, unde au loc celebrele sale petreceri, cu 30.000 de lire pe lună.
62014751
O fetiță din România, în finala ”Suedezii au talent”. Cum i-a cucerit Eva pe nordici
Eva, o fetiță de 10 ani din România, a ajuns în finala ”Suedezii au talent”, după o evoluție care i-a impresionat pe membrii juriului și a ridicat publicul în picioare.