(P) Cum putem verifica o bancnotă de leva bulgărească?

62532501

Odată cu apropierea sezonului turistic, circulația valutelor crește semnificativ. Perioada în care românii frecventează cel mai mult Bulgaria este cuprinsă între iunie și august.

În această perioadă, cererea pentru leva bulgărească crește de până la șapte ori comparativ cu perioada extra-sezonieră.

Dacă această perioadă de vacanțe este dedicată relaxării și a timpului petrecut cu familia, pot apărea anumite evenimente care să ruineze un întreg sejur. Aici vorbim de posibilitatea de a primi bancnote false.

Singurele bancnote în circulație în Bulgaria sunt cele emise după anul 1999 și au următoarele valori nominale: 5, 10, 20, 50 și 100 leva. Monedele sunt denumite „stotinki” și au valori nominale începând cu un stotinki. 100 de stotinki echivalează cu o leva. Printre monede le regăsim și pe cele de 1 și 2 leva.

Este important să rețineți că bancnota de 2 leva a fost scoasă din circulație în anul 2020. Astfel, este recomandat să nu o acceptați dacă vă este oferită, întrucât șansele să o puteți schimba la întoarcerea în țară sunt foarte mici.

În ceea ce privește această valută, fiind vorba de bani străini, puteți fi ușor păcăliți de o bancnotă falsă, tratând-o ca pe una legitimă. Totuși, există anumite elemente la care să fiți atenți când primiți rest sau mergeți la un schimb valutar.

Watermark

Watermarkul este un element de siguranță specific bancnotelor de hârtie. Acesta este o reprezentare simbolică – fie portretul unei personalități, fie vreun alt simbol al țării emitente – vizibilă în momentul în care bancnota este luminată din spate.

Această reprezentare este foarte grea de falsificat, întrucât liniile sunt vizibile datorită unei hârtii infim mai subțiri față de restul suprafeței bancnotei.

În cazul unei bancnote de 50 de leva bulgărești, această reprezentare este cea a lui Pencho Slaveikov, unul dintre cei mai de seamă poeți ai Bulgariei. Watermarkul se regăsește pe fața bancnotei, în partea dreaptă, deasupra numărului „50”.

Este important ca acest marcaj să fie cât mai bine definit. Vă puteți folosi de portretul imprimat pe fața bancnotei pentru a verifica dacă watermarkul îl înfățișează cu adevărat pe poetul bulgar.

Cerneală reflexivă

Există în circulație două emisiuni ale bancnotelor de leva bulgărească. Prima este cea a bancnotelor emise în anul 1999. Pe fața acestora, valoarea nominală este doar imprimată cu cerneală, având mici striații.

O a doua emisiune este cea din anul 2018, când bancnotele au fost aduse în contemporan prin aplicarea unor noi elemente împotriva falsificării. Printre acestea se află și utilizarea unei cerneli reflexive pe nominalul bancnotei.

Mișcând bancnota în lumină cerneala reflectă lumina sub diverse nuanțe variind de la auriu la verde.

Bandă de securitate

Cel mai des utilizat element de securitate în producerea de bancnote o reprezintă banda de securitate. Aceasta este o bandă – de obicei neagră – care este prinsă între cele două straturi de hârtie sau plastic din care este compusă bancnota.

Banda este vizibilă dacă bancnota este pusă în fața unei surse de lumină. Verificând spatele bancnotei, veți observa o linie întreruptă în culoarea bancnotei care, pusă în fața unei surse de lumină, se întregește prin banda de securitate a bancnotei.

Este important ca toată banda de securitate să fie dreaptă, bine vizibilă și să urmărească banda întreruptă de pe spatele bancnotei. Țineți minte că aceasta nu este imprimantă pe hârtie, ci este amplasată direct în bancnotă.

Bandă holografică

Un element de securitate care combină beneficiile a două alte elemente menționate anterior – cerneala reflexivă și banda de securitate – este banda holografică amplasată pe fața bancnotei, în partea dreaptă.

Această bandă, precum în cazul cernelii reflexive, reflectă lumina în diverse culori. Spectrul este cel al unui curcubeu, întrucât suprafața argintie dispersează lumina și o reduce la elementele sale de bază.

În cazul în care aveți posibilitatea, puteți amplasa această porțiune a bancnotei sub o sursă de lumină UV. Astfel, o serie de elemente vor lumina în verde (bancnotele dinainte de 2018) sau roz (bancnotele emise după 2018).

Este esențial să fiți precauți când vine vorba de gestionarea numerarului unei valute – cu atât mai mult cu cât alfabetul este diferit – pentru a nu pierde bani, întrucât banii falși, odată depistați, trebuie predate autorităților, fără ca cel păgubit să fie recompensat. 

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) De la strălucirea modei la puterea vindecării interioare

Într-o lume în continuă schimbare, în care moda și dezvoltarea personală par a fi două universuri complet diferite, există oameni care reușesc să creeze punți între ele.

(P) Ce este consultul de medicină internă și când este recomandat?

Medicina internă este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratarea bolilor organelor interne la adulți.

(P) Ford extinde gama de vehicule electrice în Europa cu modele noi – Piese-Ford.ro

Ford a făcut un alt pas important către un viitor electrificat în Europa, odată cu începerea producției de masă a trei noi modele electrice: Puma Gen-E, E-Tourneo Courier și E-Transit Courier.

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire. 

Motivul pentru care șeful CIA s-a deplasat în mare secret la Moscova. „Știm ce ai de gând să faci și ar fi bine să nu o faci”

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut, marți, o vizită rară și neașteptată la Moscova, unde a stat vreme de patru ore. Kremlinul neagă că s-ar fi întâlnit și cu Vladimir Putin.