Politicienii proeminenți din Iași se „laudă” cu mai multe dosare penale și controverse decât realizări pentru comunitate

×
Codul embed a fost copiat

Iașii marilor jupâni, partea III. Cei peste un milion de locuitori ai judeţului Iaşi, şi nu doar ei, au dreptul la autostrăzi, spitale regionale şi conducători potriviţi.

Politicienii proeminenţi ai zonei se „laudă” în CV-urile lor cu mai multe controverse şi dosare penale decât realizări pentru comunitate, cu mai multe afaceri de familie şi conturi bancare decât atragerea de fonduri pentrui dezvoltare.

Un alt apropiat de-al lui Relu Fenechiu este actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe care a ocupat şi funcţia de ministru al Mediului. Acesta este trimis în judecată în două dosare penale. Într-unul dintre acestea, DNA susţine că în perioada în care ocupa funcţia de ministru a cerut şi primit mită de la directorul combinatului siderurgic din Galaţi 22 de tone de tablă şi ţevi în valoare de o sută de mii de lei. Produsele au fost livrate unei societăţi care este administrată de soţia fostului ministru. În schimbul lor, Ministerul Mediului condus Alexe a dat gratuit combinatului din Galaţi certificate de carbon estimate la peste o sută de milioane de euro şi nu a dispus măsuri ca firma să închidă un depozit de deşeuri neconforme

Reporter: Dosarul Tablă, v-aţi lăcomit? Aţi avut nevoie de material de construcţie?

Costel Alexe, președinte CJ Iași:Din 2007 şi până astăzi şi în fiecare zi ce va urma am acţionat cu bună credinţă. Eu consider că nu am greşit, avocaţii mei spun că nu am greşit. Nu există niciun denunţ împotriva mera, nu există nicio declaraţie de martor care să facă vreo declaraţie să mă indice pe mine sau un înscris oficial care să spună că eu aş fi putut influenţa în vreun fel”.

Citește și
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024

Parcul de agrement se afla la 25 de kilometri de Iaşi şi se întinde pe patru hectare. Acolo bănuiesc procurorii că trebuia să ajungă tabla.

În alt dosar instrumentat de DNA, fostul ministru al Mediului este acuzat că ar fi numit, fără respectarea legii, un director la Școala Populară de Arte din Iași, un apropiat de-al politicianului. Procurorii au investigat cum s-a organizat angajarea lui Vlad Baba, persoana care a primit postul.

Costel Alexe: „Vedeţi ce faceţi, sunteţi într-o eroare. Trimiterea mea în judecată este mai degrabă, nu pe angajare, ci pe detaşare. Astăzi, în România. Dacă doriţi să aflaţi câte detaşări s-au făcut în 2022, 2023, veţi observa că s-au produs sute sau mii de detaşări într-un an. Un procuror la Iaşi a considerat că condiţiile nu au fost îndeplinite şi eu îmi doresc cât mai repede să îmi demonstrez nevinovăţia. Nenumărate suspiciuni planează şi asupra modului în care familia lui Costel Alexe şi-a dobândit bunurile”.

Preşedintele CJ Iaşi este deranjat atunci când se citează din declaraţiile de avere în care apare şi soţia.

Costel Alexe: „Cred că aveţi o declaraţie de avere în care înainte de căsătorie erau bunurile, dar sunteţi într-o mare eroare”.

Reporter: Nu aţi avut niciodată teren la Bârnova?

Costel Alexe: „Este terenul soţiei. În momentul de față suntem divorțați”.

Daniela Mitrofan este fondatoarea Reset, o mişcare civică din Iaşi.

Daniela Mitrofan, Reset Iași: „Am vrut să arătăm că se poate şi în Iaşi. Am vrut să arătăm că se poate şi aici, ca moldovenii nu sunt atât de mămăligi”.

Asociaţia a dat în judecată Direcţia Silvică Iaşi pentru a se afla cine a fost pus în proprietate în pădurea Bârnova şi la cine au ajuns terenurile, dar se luptă şi pentru menţinerea pădurilor.

Daniela Mitrofan: „Ne dorim ca o instituţie care este finanţată din bani publici, să răspundă. Pentru că ele sunt în slujba cetăţeanului”.

La Bârnova au fost nenumărate proteste pentru a apăra pădurea seculară din zonă care reprezintă Codrii Iaşiului.

Destul de aproape, în aceiaşi zonă, sunt şi terenurile fraţilor lui Costel Alexe dobândite prin cumpărarea unor drepturi succesorale, în continuarea unui alt teren deţinut de Raluca Alexe.

Costel Alexe: „Încă o dată, era terenul familiei la Bârnova”.

În fapt, pe terenul care este în proprietatea fostei soţii, construieşte firma deţinută de un fin al soţilor Alexe, angajat de la Cadastru din Iaşi, instituţie care a fost condusă tot de Costel Alexe. La conducerea acestei instituţii este alt fin, Ionuţ Grădinaru.

Şi alţi apropiaţi ai lui Alexe au primit un loc de muncă la stat. Lucian Jugrin, fostul şofer de la Ministerul Mediului a fost o perioadă şeful cabinetului Prefectului din Iaşi.

Petru Avram este un alt cumătru de-lui Alexe şi a fost până în primăvara lui 2021, când a demisionat, director la Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad. Este şi el inculpat într-un dosar DNA, acuzat de angajarea ilegală a unei tinere fără competențe pe post de inginer în dispecerat. Tot un fin, Sorin Afloarei - este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi. Într-un răspuns pentru Ştirile ProTV a transmis că numirea lui în această funcţie nu are nicio legătură cu nașul Alexe:

„Pasul spre administrația publică a fost făcut în anul 2016, când am câștigat primul mandat de consilier județean, cu mult înainte de a fi cununat de Costel Alexe (...) Funcţia de vicepreședinte al CJ Iași am obținut-o prin susținerea Biroului Politic Județean al PNL Iași și prin votul consilierilor județeni, nu a fost o numire politică”.

Înainte de Costel Alexe, Consiliul Judeţean Iaşi a fost condus de Maricel Popa. Un apropiat de-al lui Ion Iliescu, acesta este unul dintre cei mai longevivi politicieni ieşeni, dar şi un om de afaceri îmbogăţit din privatizarea unor societăţi în anii 90.

Dorin Dobrincu: „Una dintre catastrofele ajuns e în fruntea CJ poartă numele Maricel Popa, un om care a privatizat cum privatizau mulţi în anii 2000 una dintre celebrele companii, Tehnoton”.

Maricel Popa, președinte PSD Iași: „Fiecare societate care am luat-o avea foarte mari datorii. Toate aveau datorii imense şi de fiecare dată când o luai...”

Reporter: Aţi făcut şi afaceri cu statul.

Maricel Popa: „Păi am făcut şi afaceri cu statul. De exemplu am avut o afacere cu asfalt, drumurile se fac de către stat”.

Familia actualului senator PSD controlează un mare grup de firme în Iaşi, grupul industrial Omega-Tehnoton care are în componenţa 10 companii, între care: Tehnoton, Antrepriza de Drumuri şi Poduri, Moldoforest sau Vitalef.

Maricel Popa:Vă referiţi la Vitalef, dar acolo sunt 34 de mii de mp, jumătate se face producţie, restul se închirează. Plus că nu mai sunt atât de mulţi oameni”.

În urmă cu doi ani v-am prezentat la „România, te iubesc” istoricul controversatului spital modular de la Leţcani care şi astăzi zace nefolosit. Principalul responsabil, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi din 2020.

Maricel Popa: „Atunci când nu ştiam ce este Covidul şi vedeam ce se întâmplă. Dacă ar fi epidemie de Covid, la fel aş face pentru că acel spital e predat la ISU. Dacă se întâmplă ceva în Ucraina sau Republica Moldova pot fi aduşi aici”.

Costel Alexe: „Un obiectiv este ca această administraţie să recupereze cei 10 milioane de euro pe care fosta administraţie social-democrată, fostul preşedinte Măricel Popa care, efectiv, dintr-o cauză nobilă de a veni în sprijinul populaţiei cu acel spital Covid, practic s-a implicat atât de tare încât Curtea de Conturi a României a concluzionat că procedura de licitaţii a fost viciată, iar prejudiciul este întreaga sumă”.

Contractul de achiziţionare al acestuia a fost atribuit unei firme din Turcia, care a semnat actele printr-un intermediar, cetăţean moldovean. Acesta a primit de la turci o ofertă cu trei milioane de euro mai mică, iar DNA a intrat pe pe fir după ce în poveste au apărut alţi doi intermediari, care au fost la Ankara să ceară șpagă în numele Consiliului Judeţean.

Maricel Popa: „S-a închis şi dosarul ăsta, s-a făcut expertiză, nici nu ştiu în ce stadiu e. Este un spital NATO 3, este licitat internaţional. Electronica- AScolo s-a spus că s-a dat șpagă de către turci. Am stat departe de aşa ceva”.

Ancheta trenează la DNA, iar procurorii trebuie să afle acum dacă această diferenţă de preţ între ce primise iniţial intemediarul şi preţul cu care s-a semnat contractul e parte a unui act de corupţie sau nu, dar şi a calităţii acestui spital care lăsa de dorit.

Costel Alexe: „Mi se pare nedrept ca din banul public al judeţului Iaşi, 10 milioane să fie investiţi într-o adunătură de containare care nu au nicio utilitate şi nu putea să o aibă de la început”.

Doar trei luni a funcţionat spitalul. Conducerea a decis să-l închidă în ianuarie 2021 din cauza problemelor tehnice ce tot apăreau.

Costel Alexe: „Cu 10 milioane de euro cred că putem să construim un spital nou cu 10 etaje cu banii ăştia”.

Astăzi, fostul şi actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi sunt colegi de coaliţie.

Maricel Popa: „În coaliţie la Bucureşti, dar aici nu poţi să fii în coaliţie, nu pot să strâng mâna cu doi penali. Cu Alexe Costel şi cu Chirica Mihai. Îmi pare rău, nu poate sta cu ei la masă”.

Dar spitalul Letcani nu este singura controversă din jurul lui Maricel Popa. Şi în 2017 a mai fost anchetat de DNA.

Dorin Dobrincu: „Şi Maricel Popa şi Costel Alexe au o reţetă secretă, sunt în alianţă cu o serie de primari care la rândul lor sunt în legătură cu oameni de afaceri din propria familie care au firme de constructiii, de reparaţie”.

Reporter: Aţi fost chemat şi dvs la DNA.

Maricel Popa: „Am fost chemat de două ori la DNA cu un constructor care în loc de 6 cm de asfalt punea 2 cm. După aia s-a închis dosarul în august 2018. Dar prieten cu actuala conducere”.

Acesta ar fi sistat abuziv trei contracte de lucrări pe drumurile publice şi le-a încredinţat unui apropiat.

Astăzi conduce PSD Iaşi se pregăteşte pentru noi alegeri în judeţul care are şi oamenii, dar şi resursele să adune în jur o regiune cu mare potenţial de dezvoltare. Dar pare că nu are conducătorii potriviţi.

Politicieni săraci cu familii bogate, personaje care profită de naivitatea alegătorilor pentru putere şi bani, iar atunci când sunt luaţi la întrebări sau, în rarele cazuri în care Justiţia îşi face treaba, se consideră victime. Politicienii ieşeni, o mare cumetrie care stăpâneşte judeţul ca pe propria moşie.

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 15 decembrie 2024

Amalia Săftoiu, artizan al modei din fire prețioase. Puloverele ei au ajuns în reviste internaționale de modă
Amalia Săftoiu, artizan al modei din fire prețioase. Puloverele ei au ajuns în reviste internaționale de modă

Dorul de țară din creațiile Amaliei Săftoiu a străbătut lumea largă. Este un artizan al modei din fire prețioase, pe care le tricotează în propria fabrică.

O familie din Piscu a pus patrimoniul românesc pe harta europeană. Adriana și Virgil Scripcariu au fondat „Școala Muzeu”
O familie din Piscu a pus patrimoniul românesc pe harta europeană. Adriana și Virgil Scripcariu au fondat „Școala Muzeu”

Și-au vândut tot ce aveau în București și s-au mutat la sat. Au deschis o școală și un mezeu, au salvat tradițiile unei întregi comunități și au pus patrimoniul românesc pe harta europeană.  

Recomandări
Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor la consultări pentru desemnarea premierului. PROGRAM
Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor la consultări pentru desemnarea premierului. PROGRAM

Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..