Zeci de oameni au murit călcați în picioare în Nigeria, la evenimente unde se dădeau ajutoare. Majoritatea, femei și copii

62506918
Shutterstock

Cel puţin 13 persoane au murit în două incidente care au avut loc sâmbătă în Nigeria, în timp ce mulţimile, în majoritate femei şi copii, se înghesuiau să primească ajutoare de caritate, au anunţat autorităţile de poliţie.

 

În Abuja, capitala ţării, cel puţin 10 persoane au murit, inclusiv patru copii, şi multe altele au fost rănite când se înghesuiau să primească produse de caritate distribuite de Biserica Catolică Sfânta Treime din districtul Maitama, relatează Reuters.

În Okija din statul Anambra, în sud-estul ţării, la o acţiune similară organizată de un membru al comunităţii care a oferit cadouri precum orez, ulei şi bani, trei persoane au fost confirmate decedate, deşi martori oculari şi Amnesty International Nigeria au evaluat numărul deceselor la 20, cu mai mulţi răniţi.

În ambele incidente, victimele au fost în majoritate femei şi copii care au fost călcaţi în picioare în timp ce mulţimea încerca să ajungă la proviziile oferite.

Joi, cel puţin 32 de persoane au murit într-un incident similar la un liceu islamic din Ibadan, capitala statului Oyo din sud-vestul Nigeriei.

Cea mai gravă criză a costului vieții din ultimele decenii

Cea mai populată ţară din Africa se confruntă cu cea mai gravă criză a costului vieţii din ultimele decenii, deoarece reformele introduse de preşedintele Bola Tinubu au redus subvenţiile pentru electricitate şi combustibil, în timp ce devalorizarea a erodat valoarea monedei.

Inflaţia a crescut în noiembrie la 34,60% în termeni anuali, de la 33,88% în octombrie, marcând a treia creştere lunară consecutivă.

Într-o declaraţie făcută sâmbătă, Amnesty International Nigeria a afirmat că pentru mulţi nigerieni "a avea acasă orez obişnuit se transformă într-un lux".

Grupul pentru drepturile omului cu sediul la Londra a îndemnat autorităţile să investigheze prompt, complet, independent şi transparent modul în care aceste evenimente caritabile au degenerat în dezastru.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62502663
SUA au evitat în ultima clipă intrarea în incapacitate de plată. Criza a plecat de la Donald Trump
Congresul american a evitat, în ultima clipă, intrarea guvernului federal în incapacitate de plată. Republicanii din Camera Reprezentanților au aprobat cu susținerea Democraților o lege care extinde finanțarea până în martie.
62506912
Cel puțin 22 de persoane au murit într-un accident de autocar în sud-estul Braziliei. Din ce cauza s-ar fi produs coliziunea
Cel puţin 22 de persoane au murit sâmbătă, când un autobuz s-a prăbuşit şi a luat foc în statul Minas Gerais (sud-estul Braziliei), au anunţat pompierii într-un comunicat de presă - transmit AFP şi Reuters.
62506914
Se adâncește misterul asupra masacrului din Magdeburg. Atacatorul, un medic arab islamofob și simpatizant al extremei drepte
Presupusul autor al atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este "islamofob", a declarat sâmbătă ministrul german de interne Nancy Faeser, în timp ce bilanţul victimelor a crescut la cinci morţi şi peste 200 de răniţi.