Cofetari, profesori sau avocați de succes, deveniți peste noapte soldați curajoși. Cine sunt oamenii care apără Ucraina
„Oamenii Ucrainei”, partea a II-a. Din cofetari, oameni de afaceri sau profesori, peste noapte, sute de mii de ucraineni s-au transformat în soldați, hotărâți să-și apere țara în fața invaziei rusești.
Au învățat, în câteva zile, să folosească arme și drone, și au plecat pe front să lupte într-un război fizic, brutal, pe care mulți dintre noi nu și-l mai puteau imagina în Europa de astăzi. Echipa noastră a coborât în tranșee, alături de militari, care cred cu tărie în victoria Ucrainei.
Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.
Pentru Ucraina, agresiunea rusă a început în 2014, cu anexarea peninsulei Crimeea şi ocuparea unor teritorii din regiunile Donetk şi Lugansk, din estul ţării.
A devenit însă războiul tuturor pe 24 februarie 2022, când Vladimir Putin a anunţat că lansează o operaţiune militară specială, declanşând cel mai grav conflict de pe continentul european de după cel de-al doilea război mondial.
Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Zelenski: „Putin nu are un "popor al nostru". El vorbește de prima etapă a războiului, care a început în 2014, când a pus mâna pe o parte din teritoriul Ucrainei. Au ucis cetățeni ucraineni acolo, iar alții au fost deportați cu forța într-o țară sau alta, și a adus în această parte a teritoriului elemente criminale din Rusia. De aceea nu există oameni în Donbas despre care se presupune că ar fi protejații lui Putin. Există, așadar, prima etapă a războiului, care i-a permis să se pregătească pentru a doua etapă, timp de opt ani, să provoace și să bombardeze Ucraina. Iar astăzi are loc escaladarea războiului din 2014, la o dimensiune mult mai mare. Prin urmare, aș dori să subliniez că acest război trebuie să se încheie corect - Rusia trebuie să părăsească teritoriul suveran al Ucrainei, inclusiv Donbasul - acesta este un element cheie al finalizării războiului. Orice altă versiune a sfârșitului războiului ar însemna că Rusia își va continua expansiunea în anumite teritorii. Inclusiv teritoriile altor ţări. Prin urmare, aș dori să subliniez că este important, pentru securitatea Europei, ca Rusia să piardă."
Herson, oraş port la fluviul Nipru, a fost primul oraş important şi singura capitala regională capturată de ruşi, în timpul invaziei de acum un an.
Camelia Donțu, corespondent Știrile ProTV: „Bună dimineaţa doamnelor şi domnilor. Nu ştiu dacă aţi auzit, dar tocmai s-a auzit o explozie puternică. Oraşul Herson s-a aflat sub ocupaţia ruşilor timp de 9 luni, din martie, până în noiembrie, când a fost eliberat de armata ucraineană."
Chiar dacă oraşul a fost eliberat, viaţa pentru localnici este un infern. Ruşii lansează fără oprire atacuri de pe malul stâng al Niprului. La sfârşitul lunii februarie, echipa Știrilor ProTV a stat două zile în Herson, timp în care bombardamentele nu s-au oprit, zi şi noapte. Mirosul exploziilor îl simţeai pe fiecare stradă.
Camelia Donțu, corespondent Știrile ProTV: „Indiferent de zi, indiferent de oră, Kherson pare un oraş părăsit. Nu vezi oameni pe străzi, nu vezi maşini. În schimb, aproape în fiecare oră, auzi explozii puternice, semn că în apropiere sunt bombardamente."
Numeroşi localnici au fost ucişi în bombardamentele lansate de ruşi de pe malul stâng al Niprului. Speriaţi, oamenii au fugit din oraş. Din cei 300.000 de locuitori câţi erau înainte de război, acum dacă mai sunt 60.000. Cei mai mulţi - bătrâni care nu au avut unde să se ducă.
Camelia Donțu, corespondent Știrile ProTV: „Pe 21 februarie, această staţie de autobuz a fost ţinta unui atac de autobuz. Şase localnici au fost ucişi atunci şi alţi 12 au fost răniţi. Atacul a avut loc în timp ce preşedintele rus Vladimir Puţin îşi ţinea discursul despre starea naţiunii în fața parlamentului."
Localnic: „Într-un fel ne-am obişnuit, asta e realitatea cotidiană. Când trăiam sub ocupaţia ruşilor, era mai complicat, aveam moralul la pământ. De la începutul războiului, eu fac voluntariat şi asta ne ajută."
Localnic: „Mi-e frică, mă îngrijorez pentru cei dragi, pentru cei apropiați. Da, trăim într-o zonă fierbinte. Ne facem griji pentru cei apropiați care au fost trimiși să ne apere, iar noi încercăm să muncim, încercăm cumva să ne câștigăm existența, încercăm să supraviețuim.”
Localnic: „Noi deja ne-am obișnuit cu asta. Eu nu nu mai reacționez nicicum. Cum s-ar zice, suntem la mila Domnului."
Partizanii din Herson lupta cot la cot cu militarii ucraineni. Am stat de vorbă cu ei în sediul pe care-l ţin secret. Îşi ţin armele la îndemână şi sunt gata oricând să plece să lupte.
Partizan: „Eu sunt din Herson, eu am plecat să lupt de bunăvoie, din primele zile. Dar fără acte. Participăm la acțiunile militare. După eliberarea Hersonului, am vrut să fiu înrolat oficial în regiunea mea de baștină. În momentul de față, ne ocupăm de apărarea Hersonului, interceptăm dronele inamicilor și le doboram dronele de cercetare. Ne pregătim pentru eliberarea malului stâng al Niprului."
În timp ce ne dădea interviu, luptătorul de 26 de ani a fost chemat în misiune. Şi-a luat arma şi drona şi a plecat să-şi apere ţara.
Luptător: „Noi mergem în misiune, deocamdată nu știm ce-o să facem, comanda o primim în teren."
Liderul partizanilor lucra în vânzări când a început războiul. A fost prins de ruşi, în timpul ocupaţiei, şi a fost torturat zile în şir. Prin acelaşi calvar au trecut zeci de civili. Unii au fost ucişi.
Liderul partizanilor din Herson: „Eram legat la ochi și m-au dus pe scări într-un subsol, până într-o celulă și a început interogatoriul. M-au dezbrăcat, eu eram în pantaloni scurți, mi-au dat jos și lenjeria, am rămas gol. Aveau aparatul cu electroșocuri și mi-au legat niște cleşti la organele genitale și au început să mă electrocuteze. Loviturile peste cap, prima a fost mai ușoară, te ia o amețeală puternică, dar încă eşti conștient și după care urmează lovitură după lovitură și îți pierzi cunoștință. Lucruri îngrozitoare se întâmplau, unii băieți au încercat să se sinucidă, pe unii dintre băieți i-au violat, i-au torturat, le-au rupt coastele, degetele. Psihologic, te distrugeau. Când se deschidea celulă, ei te obligau să strigi "Slava Putin, Slava Rusia". Toți sunt obligați să stea în picioare, să nu îi privească în ochi, dacă făceai ceva greșit, foloseau electroșocuri."
După ce a fost eliberat de ruşi, partizanul a continuat lupta împotriva lor.
La fel ca el, sunt mii de ucraineni, în toată ţara, care, voluntar, au devenit militari, peste noapte.
Echipa Știrilor ProTV a mers la o unitate militară aflată într-un loc strategic, de unde sunt urmărite şi doborâte țintele inamice, aeriene şi terestre. Nu avem voie să dezvăluim locul în care se află, numele soldaţilor sau detalii care ţin de logistică.
Camelia Donțu, corespondent Știrile ProTV: „Militarii de aici se rotesc la câteva săptămâni. Au luptat deja pe frontul din est sau pe cel din sud. Cei mai mulţi dintre ei nu au avut pregătire militară înainte de începerea războiului."
Comandantul unităţii militare a fost până acum un an, cofetar. Făcea prăjituri într-o fabrică de renume din Kiev. Acum, spulberă dronele inamice care îi atacă ţară. În urmă cu an, săpa tranşee, în acelaşi loc, alături de alţi voluntari.
Comandant: „La început, mai mulţi localnici au adus fiecare ce a avut, ca să întărim linia de front din partea aceea… Acum încercăm să îmbunătăţim aceste adăposturi de aici…"
Comandant: „Avem aici profesori, mecanici auto. Toţi sunt civili. Împreună, încercam să facem tot ce ne stă în putere, pentru a ne îmbunătăţii abilităţile militare. Să fim şi mai pregătiţi pentru luptă. Vom câştiga acest război!"
Militarii trăiesc în adăposturi improvizate, unde se încălzesc la sobe cu lemne. Se gospodăresc singuri. Un militar are grijă să-şi dea jos bocancii plini de noroi şi, în scurtul timp petrecut în adăpost, se încălţă cu papuci curaţi de casă. Au conserve făcute de mamele sau soţiile lor, pe care nu le-au mai văzut de luni de zile.
Comandantul adjunct avea o afacere în construcţii, în Liov, când a început războiul. Şi-a trimis soţia şi cei doi copii în Germania, şi el a venit la Kiev, să apere Capitala în fața invaziei ruse.
Comandantul adjunct al unității militare: „Suntem mândri că am rezistat un an, în condiții foarte dificile. În general, este foarte dificil, dar toți suntem motivați, ne facem datoria și comandanții fac tot posibilul să ne ridice moralul și să ne rotească, să ne antreneze și să echipeze. Într-un cuvânt: o atitudine corectă. Din altă perspectivă, când stai să te gândeşti, acum, la un an de la începutul războiului, simțim multă durere, toți ucrainenii simțim durere pentru câți oamenii au murit, câți soldați și civili au murit, copii, femei. Câtă durere și suferință a venit în Ucraina."
În sala de mese a unei alte unităţi militare, de data aceasta într-o clădire, şi nu în tranşee, soldaţii mănâncă alături de pozele camarazilor, ucişi în lupte, puse acolo de Muslim, comandantul lor.
Muslim, avocat de succes în Kiev, se pregătea să meargă la serviciu, când un prieten l-a anunțat că a început războiul. Fără să stea pe gânduri, și-a luat rămas bun de la familie şi, la fel ca alţii, a plecat să apere capitala Ucrainei.
Muslim: „Când te duci la muncă și nu te gândeşti la nimic, poate te gândești la clienți, la judecători, unde te duci, undeva oprești să mănânci, seară te gândești să-ţi iei soția, zi după zi, e o muncă interesantă. Mie îmi plăcea muncă pe care o făceam. Era minunat că în fiecare zi să plecăm împreună și seară, cu soția, să mă întorc împreună. Trecea luna, primăvară trecea și nu o observăm. Acum observ totul, fiecare zi este în fața ochilor. De un an observ totul mai intens, prețuiesc fiecare zi, fiecare secundă, trăiesc fiecare clipă. Am început să prețuiesc viață mai mult, nu este o schimbare ci o transformare."
În timp ce Muslim lupta pe front, apartamentul pentru care a muncit o viaţă îi era distrus de o rachetă care a intrat pe geamul de la bucătărie. Soția și fiica lui, Erica, erau în acel moment într-un adăpost, așa că nu au fost rănite. Fără casă şi cu un tată pe front, la cei 16 ani, Erica s-a maturizat peste noapte.
Erica, fiica lui Muslim: „Mi-am schimbat foarte mult atitudinea faţă de părinţi. Ca adolescent, aveam prejudecăți în ceea ce îi priveşte, nu îmi plăcea să vorbesc cu ei. Acum vorbim că nişte prieteni, ne placem, nu doar locuim împreună, dar acum ştim preţul de a fi împreună. Şi în mare parte, datorită tatălui meu. Din prima zi, a plecat la război. Nu am ştiut unde. Mama mea înainte de război, era mereu împreună cu tatăl meu. Peste tot, mergeam împreună. Erau cu adevărat îndrăgostiţi, sunt şi acum. Dar când tata a plecat, a trebuit să fiu cu mama, mereu.”
Reporter: „Eşti îngrijorată pentru tatăl tău?”
Erica: „În fiecare secundă a vieţii mele, sunt îngrijorată pentru el. Este cu adevărat curajos şi am multe de învăţat de la el."
Estimări oficiale arată că, în prezent, Ucraina are 700.000 de soldaţi activi. Numărul lor s-a triplat de când Putin a ordonat invazia țării vecine.
