Clădirea Animafilm, sabotată de rechinii imobiliari. Unicul angajat al companiei se luptă să o salveze
„Păcat de patrimoniu”, partea a II-a. Puţini mai ştiu că în 1957 cinematografia românească era premiată la Cannes. Ion Popescu Gopo devenea primul român care a câştigat "Palm D'or", marele trofeu.
Cineastul lucra la Animafilm. Instituţia funcţionează şi astăzi, dar imaginile din interior par desprinse din filmele de groază. Compania mai are un singur angajat care se luptă din răsputeri să salveze ce a mai rămas din moştenirea celor mai cunoscuţi animatori ai României.
Animafilm a fost sabotată de rechinii imobiliari, susţine ministrul Culturii, care spune că există deja plângeri penale.
Animafilm este compania de stat care deţine arhiva şi schiţele celor mai cunoscuţi animatori ai României. Aici a lucrat şi creat Ion Popescu Gopo, care în 1957 a devenit primul român câştigător al premiului Palm D'or la Festivalul Internaţional de la Cannes.
Sediul se află pe strada Franceză din Centrul Vechi, într-o clădire de 4 etaje, cu risc seismic, plină de praf şi mucegai. În aceste condiţii insalubre este adăpostită istoria animaţie româneşti. De la Maria Mirabela la Robinson Crusoe sau pinguinul Pin Pin.
Elisabeta Covaliu a preluat conducerea companiei în 2022 şi este singurul angajat. A găsit toate conturile blocate, a moştenit sechestre pe clădiri, datorii către furnizori şi nu avea bani nici măcar să plătească lumină, darămite să facă o igenizare.
Elisabeta Covaliu, director general Animafilm: „Datorii către furnizori, datorii către bugetul de stat, datorii către bugetul taxelor şi impozitelor locale, totul era o datorie”.
Locul său de muncă este un adevărat focar de infecţie. Un labrint întunecat format din holuri şi încăperi încremenite în timp.
De un an, de când a venit, se chinuie să facă ordine printre hârtii. Găseşti arhive prăfuite şi azvarilte în toate cotloanele.
Elisabeta Covaliu, director general: „N-am avut nicio situaţie, nici măcar o situaţie contabilă pe CD, pe un calculator, totul a fost pe hârtie”.
A început o muncă de detectiv printre pereţi plini de jeg, porumbei morţi, excremente şi încăperi care se destramă la propriu. Problema este că, în lipsa unui inventar corespunzător, nimeni nu mai ştie astăzi ce are valoare de muzeu şi ce este gunoi.
Într-o încăpere din beci, desprinsă parcă din filmele de groază, a găsit mii de schiţe deteriorate. La parter, într-o cameră îngustă, în frig şi umezeală, se afla filmoteca. Role găseşti însă în toate încăperile, de la parter până la etajul 4. Au fost abandonate pe jos, pe birouri, pe scaune şi calorifire,în dulapuri sau în debarale.
În cinematografie originalul şi copia 1 sunt considerate valoroase şi trebuie păstrate în condiţii bune. Într-unul din birouri facem o descoperire.
O scurtă istorie este filmul pentru care Gopo a fost premiat la Cannes.
Teoretic, în caldire ar trebui să funcţioneze şi un muzeu dedicat animaţie şi lui Gopo. Pe aparatura cu valoare istorică din sala de proiecţii s-au aşternut pânze de păianjen. La acelaşi etaj se afla şi spaţiul memorial Gopo.
Intrăm în biroul în care lucra şi crea cineastul. Schiţele desenate de mână de Ion Popescu Gopo, aparatura pe care cineastul o folosea, rolele de film, toate sunt acoperite de praf.
Ministrul Culturii susţine că în spatele dezastrului de la Anifilm se află interese imobiliare. Compania de stat deţine sediul de pe strada Franceză şi 4 etaje din altă clădire din Centrul Vechi de pe strada Gabroveni. Ambele extrem de valoaroase.
Raluca Ţurcan, ministrul Culturii: „Un exemplu tipic de capusare a unei companii de stat în scop exclusiv patrimonial”.
Reporter: Adică ce urmăresc?
Raluca Ţurcan, ministrul Culturii: „2 clădiri din Centrul Vechi al Bucureştiului. Pe partea de caupsare există deja o plângere penală şi mai avem în vedere 2 plângeri. Site-ul companiei fusese rezervat de cei care au încercat să o devalizeze. Compania, cu bună ştiinţă, prin conducerea din decursul timpului a eludat plătirea unor sarcini către instituţiile statului, apărea din senin un investitor care prelua din companiei către stat pentru că ulterior să se îndrepte ca şi creditor către companie”.
Elisabeta Covaliu, director general: „A fost o societate comercială care sub pretextul salvării Animafilm au plătit datoria, cu intenţia de a intra în acţionariatul societăţii şi a-şi însuma clădirile”.
În prezent, singurele surse de venit ale Animafilm sunt trei contracte de închiriere a spaţiilor. În clădirea de pe Gabroveni 2, societăţi închiriază apartamente în regim hotelier. Iar la parterul sediului din Stradă Franceză funcţionează un magazin de detergenţi şi un xerox. Chiriaşii aveau datorii către Animafilm pe care directoarea a reuşit să le recupereze. Din bani a plătit datoriile pe care Anifalim le avea, la rândul său, către statul român şi furnizori. Şi a reuşit să aducă Animafilm pe linia de plutire şi să aprobe un plan de restructurare. Doar că în arhive nimeni nu mai găseşte titlurile de proprietate.
Raluca Ţurcan, ministrul Culturii: „Aceste clădiri nu au situaţia juridică reglementata, nu au nici măcar titlu de proprietate”.
Reporter: Adică oficial nu ştim ale cui sunt?
Raluca Ţurcan, ministrul Culturii: „Oficial sunt ale statulu roman, însă în momentul de faţă titlul de proprietate concret nu există”.
În lipsa titlurilor de proprietate, Animafilm nu poate obţine fonduri pentru salvarea clădirilor.
Elisabeta Covaliu, director general: „Finanţare efectivă nu avem voie legal”.
Reporter: Nu aveţi voie legal?
Elisabeta Covaliu, director general: „Nu”.
Reporter: Dar ei pot să aplice pentru fonduri europene, pentru PNRR?
Elisabeta Covaliu, director general: „În momentul de faţă nu”.
În această vară, Ministerul Culturii a trimis mai mulţi specialişti în film, patrimoniu şi arhivare care să o ajute pe Elisabeta Covaliu să identifice bunurile de valoare şi să le salveze. Haosul este atât de mare încât nimeni nu poate estima cât va dura salvarea rolelor, schiţelor şi a aparaturii sau cât va costa întregul proces. Şi nici cum, când sau dacă mai pot fi salvate clădirile istorice care le adăpostesc.
