Conferința MyImpact 2024 de la Varșovia: Un eveniment pentru Gen Z cu o prezență românească de impact

×
Publicitate

Vloggeri, DJ sau activiști pentru drepturile minorităților – românii care au urcat pe scena Conferinței MyImpact 2024, desfășurată recent la Varșovia, au captat atenția celor din sală cu problemele pe care le-au adus în discuție, dar și cu energia lor.

Conferința MyImpact a fost dedicată problemelor Generației Z, în care cei prezenți au aflat abordări și experiențe unice, pe teme ca sănătatea mintală a tinerilor sau a provocărilor cu care se confruntă comunitatea LGBT în România.

Conferința de la Varșovia a marcat finalul unui proiect de un an și jumătate, focusat pe implicarea activă a tinerilor în probleme sociale.

Printre cei care au urcat pe scenă s-a numărat DJ-ul Alex Superbeats, care a vorbit despre importanța sănătății mintale și a terapiei. Alex este inițiatorul OWPN Academy, un loc în care tinerii artiști pot primi, gratuit, servicii de psihoterapie.

Vloggerul Radu Chirilă a vorbit despre felul în care reușește, prin munca sa, să facă atractivă Armata pentru tineri din Generația Z. Radu, care are grad de locotenent, se ocupă și de comunicarea în social media a Armatei Române.

Citește și
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării

Activista LGBTQIA+ Alex Zorilă a vorbit în cadrul unui panel de discuții, unde a avut ocazia să facă schimb de idei cu oameni din comunități similare din alte țări. „A fost super fain să pot discuta cu oameni din alte țări despre problemele noastre”, spune ea.

Conferința a inclus și o competiție de proiecte, iar Ana Caldare, una dintre câștigătoare, a prezentat o idee inovatoare pentru introducerea de stații de apă gratuită în Aeroportul Otopeni. „Am realizat că suntem singura țară din UE care nu are stații de apă gratuite în aeroporturi și vrem să schimbăm asta cât mai repede”, a explicat Ana.

Radu Tirim, reporter: Salutare! Suntem la conferința My Impact 2024 de aici, din Polonia și alături de mine este primul om care a spart gheața, DJ-ul Alex Superbeats. Salutare, Alex, cum te simți acum că ai coborât de pe scenă?

DJ Alex Superbeats: Salut! în primul rând, mă bucur că am avut emoții! De ani de zile urc pe scene, pun muzică, dar astăzi chiar aveam emoții, și cred că s-a simțit după cum vorbeam. Mă simt onorat să fiu într-o altă țară și să vorbesc despre sănătatea mintală. Mă bucur că am ajuns în punctul în care să am curajul, în primul rând să vorbesc despre terapie, despre mersul la psiholog, despre ce înseamnă procesul acesta de redescoperire și de autenticitate.

Radu Chirilă, vlogger: Mai scap din emoții acum, după ce am coborât de pe scenă, pentru că chiar am avut mare emoții acolo. Cred că s-a și văzut treaba asta, puteam să dau poate mai mult, dar din punctul meu de vedere a fost foarte OK. Au fost niște subiecte foarte interesante, și cu siguranță ceilalți colegi de-ai mei de pe scenă au expus foarte multe lucruri care cred că sunt de interes pentru toată lumea, nu doar pentru generația Z.

Alex Daragiu, vlogger și prezentator MyImpact: În primul rând mă impresionează că au venit mulți oameni departe de casă, că aici suntem o grămadă din alte locuri. Am venit în Polonia, da, nu știu câți sunt polonezi de fapt aici. MyImpact a lăsat un impact în spate.

Ai văzut câți oameni au mers pe scenă și au vorbit, și mulți dintre ei au vorbit și foarte bine. Pe unii nu i-am prea înțeles. Deci s-a simțit diferența aia de limbă, fiecare cu limbajul, dar am avut români pe scenă, deci aia e cel mai important. I-am avut pe Alex - Superbeats și Zorilă, și pe Radu (Chirilă).

Alex Zorilă, activistă LGBTQIA+: Mă simt foarte bine. Mă bucur că am putut să discut la ultimul pannel, mai ales că am putut să discut cu niște persoane din comunitatea LGBTQI+ care sunt din alte țări. Asta a fost experiență super super nice că am putut să facem un exchange de cunoștințe, și chiar a fost foarte drăguță experiența.

Deci foarte nice oamenii, în general, la conferință, și sper să se mai întâmple pentru că e foarte important să avem spațiile astea în care puteam să ne cunoaștem între noi, în care putem să facem schimb de informații, mai ales pe zonele noastre. În activismul LGBT chiar ai nevoie de multă solidaritate și de mult sprijin, mai ales de la comunitate.

Radu Tirim, reporter: Alături de mine este Ana Caldare, una dintre câștigătoarele concursului organizat de MyImpact. În primul și în primul rând, vreau să te întreb cum ai aflat de acest concurs?

Ana Caldare, câștigătoare: Bună, am aflat de concurs de pe site-ul Știrile Pro TV acum câteva luni, și mi-am dat seama că am o idee despre ce aș putea să scriu pentru acest concurs, și anume despre campania publică a voluntarilor de la GEYC. Este vorba despre o campanie publică pentru introducerea unor stații de apă în Aeroportul Otopeni.

Campania se numește Sete de Soluții și ne-am propus să informăm publicul, în primul rând, și după, poate sperăm că până la sfârșitul acestui an să avem apă gratuită la Aeroportul din Otopeni. Ne-am dat seama că din toate cele 27 de state din Uniune, doar în România nu avem acest lucru. Și da, am zis să schimbăm acest lucru cât mai curând posibil.

Dar pe lângă asta, ne-am gândit și la risipa de plastic, pentru că anual trec în jur de 15 milioane de oameni prin aeroport și cu siguranță cel puțin jumătate dintre ei cumpără sau aruncă o sticlă de plastic. Această campanie nu este doar pentru aeroport, este pentru toate spațiile publice din România."

Articolul cu care Ana a câștigat unul dintre premiile competiției poate fi citit aici:

STSL24: Thirst for Solutions: The Campaign for Free Refill Stations at Otopeni Airport ????

___

Echipa editorială știrileprotv.ro face parte din proiectul MyImpact, alături de entități media din Polonia, Lituania, Croația și Bulgaria.

Delegația stirileprotv.ro la evenimentul MyImpact:

Delegația stirileprotv.ro la evenimentul MyImpact:

În secțiunea MyImpact de pe site-ul stirileprotv.ro găsești articole, fotografii, emisiuni video cu informații despre subiecte de interes pentru tinerii din întreaga Uniune Europeană: implicare socială, ecologie, diversitate și sănătate.

Proiectul MyImpact beneficiază de finanțare europeană - CNECT 2022/5115903.

 
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene

Foarte populare în rândul tinerilor pentru că oferă o gamă largă de arome, ţigările electronice de unică folosinţă vor fi interzise în Belgia de la 1 ianaurie 2025, aceasta urmând să fie prima ţară din UE care interzice aceste dispozitive, relatează AFP.

Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației
Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației

178 de elevi români au făcut anul acesta performanță la olimpiade internaționale europene sau regionale de fizică, informatică, robotică, engleză, şi geografie.

Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți
Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți

Pentru tinerii din generațiile Z și Alfa tehnologia și rețelele sociale reprezintă un mod de viață și parcă vorbesc altă limbă.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.