Cum vrea Comisia Iordache să schimbe Codurile Penale. Dosarul ”Referendumul” ar putea fi rejudecat

61868253

Comisia Iordache a început să publice pe site-ul Camerei Deputaţilor modificările propuse la Codurile Penale.

Propunerile şi expunerile de motive ale Comisiei speciale comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei pot fi consultate pe site-ul Camerei Deputaţilor.  Este vorba doar de o primă fază - modificările vizând armonizarea cu deciziile Curţii Constituţionale.

Una dintre modificările la Codul de Procedură Penală propuse de Comisia condusă de Florin Iordache prevede ca informaţiile privind dosarele penale să nu poată ajunge în presă.

În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. (4) În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză. 2 (5) Comunicările publice prevăzute la alin. (4) nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate de săvârşirea unei infractiuni. (6) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârsirea unor infractiuni."

O altă modificare ar duce la repunerea pe rol a procesului în care Liviu Dragnea a fost condamnat la 2 ani cu suspendare. Modificarea propusă de comisia Iordache prevede că „Judecătorul care a luat parte la judecată este ţinut să se pronunţe. În situația în care acesta nu mai nu mai este judecător al instanţei respective, procesul se repune pe rol, cu citarea părţilor, pentru ca ele să pună din nou concluzii în faţa completului de judecată legal constituit.” În cazul dosarului Referendumul, judecătoarea Livia Stanciu s-a pensionat înainte de redactarea hotărârii prin care liderul PSD era condamnat definitiv.

Ca argument pentru această modificare e invocată atât o decizie CCR cât şi decizia CEDO din 07 martie 2017 - cazul
Cerovsek și Bozicnik contra Sloveniei. 

Privind probele din dosare, Comisia specială vrea să modifice Codul de Procedură astfel încât să prevadă că „Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. De asemenea, aceasta nu se poate întemeia pe declarațiile inculpaților din acea cauză, ale martorilor care beneficiază de exonerare de răspundere pentru faptele denunțate sau pe declarațiile celor care beneficiază de dispoziții legale de favoare pentru declarațiile date în fața organelor judiciare, dacă aceste probe nu se coroborează și cu altele, administrate legal în cauză. Hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în nicio măsură pe refuzul de a da declarații al inculpatului”. Forma actuală prevede că "Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză".

Documentele afirmă şi că va fi introdus un prag pentru abuzul în serviciu: „Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, prin două decizii (deciziile 405/2016 și 392/2017), Curtea Constituțională a considerat că există elemente de neconstituționalitate în conținutul acesteia impunându-se modificarea, s ub mai 17 multe aspecte, respectiv a precizării actului normativ încălcat precum și stabilirea unui grad în ceea ce privește gravitatea faptei. În motivarea Curții Constituționale se regăsește și un punct de vedere al Comisiei de la Veneția, astfel încât se impune modificarea art. 297.”

Se modifică şi definiţia traficului de influenţă, astfel încât acesta să fie considerat faptă penală doar dacă cel care face trafic de influenţă intervine efectiv pe lângă un funcţionar public. În varianta actuală, nu era necesar ca inculpatul să şi intervină efectiv.

Articol recomandat de sport.ro
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Norvegia reacționează dur după lovitura de proporții dată de Rusia lui Putin
Citește și...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa în procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa joi în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Un inculpat din clanul Buricea ar fi ajuns la uşa unui poliţist de la Investigaţii Criminale din Brăila. Ce a făcut bărbatul

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila a transmis, miercuri, un punct de vedere după apariţia în spaţiul public a unor informaţii privind unul dintre inculpaţii din clanul Buricea.

Apartamente transformate în „magazine” de droguri și vânzări prin aplicații. Rețeaua din București, destructurată de DIICOT

Procurorii DIICOT au destructurat o reţea de distribuţie de droguri din Capitală. Gruparea folosea metode noi de vânzare a substanţelor interzise.

Recomandări
Încă un incident în Marea Neagră. Navă comercială avariată în apropiere de Sfântu Gheorghe - posibil de o dronă sau o mină

O navă comercială care transporta cărbuni din Statele Unite către Ucraina a fost avariată în noaptea de 23 spre 24 iulie în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine de Sfântu Gheorghe.

Criză de personal în spitale. Guvernul a deblocat doar 22 de posturi din cele 7.600 cerute de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a cerut deblocarea a peste 7.000 de posturi în spitalele din toată țara, însă Guvernul a aprobat, deocamdată, doar 22.

SUA anunță a 13-a noapte consecutivă de atacuri asupra Iranului. Loviturile au vizat baze militare și depozite de drone

Armata SUA anunţă finalizarea celei de-a 13-a nopţi consecutive de atacuri asupra Iranului.