Cum poți câștiga invitații duble la Untold, Summer Well sau Afterhills

untold

Relațiile la distanță nu sunt modalitatea cea mai dorită pentru a ține legătura cu persoanele dragi, dar românii demonstrează că pot face față sutelor de kilometri care îi despart. Iar tehnologia îi ajută din plin.

Denisa povestește că și-a întâlnit jumătatea în urmă cu doi ani, la Untold. S-au revăzut anul trecut la același festival.

INSCRIE POVESTEA TA AICI!

“Totul a început acum 2 ani pe un stadion la un concert. Eu eram cu altcineva, iar el…, el trecea prin viața ca un lup singuratic deși avea multe fete langa el. Din momentul in care am făcut cunoștința parca totul s-a schimbat, mereu îmi doream ca destinul sa ne aducă unul langa altul, dar nu se întâmpla. Acum un an, la Untold, ne-am revăzut și am reușit in cele din urma sa stam și noi sa povestim, sa ne cunoaștem mai bine, sa legam conexiunea pe care am simțit-o acum un an pe un stadion la un concert. După acea întâlnire in care destinul a făcut exact ce mi-am dorit un an întreg, sa îl văd iar langa mine și sa știu ca in sfârșit avem ocazia sa vorbim totul s-a schimbat. O luna a fost liniște, dar din septembrie am început sa vorbim din ce in ce mai des, ba pe Whatsapp, ba pe Facebook, Snapchat, telefon chiar și prin mesaje, pentru ca era singura varianta in care ii simteam suflet atât de aproape de al meu. As vrea ca și anul acesta sa fie la fel, cu putine lucruri care deja s-a schimbat. Sa fim împreuna in locul in care totul s-a legat totul mai bine, dar de data asta împreuna cu o singura dorința.. sa nu mai trebuiască sa ne regăsim intr-o zi”, povestește Denisa.

Denisa ar putea fi unul dintre câștigătorii celor 15 invitații duble la cele mai tari trei festivaluri ale sezonului: Untold, Summer Well și Afterhills, din cadrul campaniei „Împreună online și offline”, care se desfășoară în perioada 17 iulie 2019 – 30 iulie 2019.

Citește și
festival
Câștigă invitații la Untold, Summer Well și Afterhills și mergi cu familia sau prietenii aflați departe

Iar Maria ar putea merge anul acesta pentru prima dată la Untold cu iubitul ei de care o despart 2.500 de km.

2.500 km sunt între mine şi iubitul meu. Eu sunt studentă în Bucureşti, iar el e la facultate în Luton. Nici oraşele natale nu coincid: eu sunt din Dr.Tr.Severin, el din Craiova (ne-am cunoscut la Revelionul 2016 dintr-o întâmplare a sorții, niciunul dintre noi nu trebuia inițial să fie la acel party, planurile ni s-au schimbat în ultimul moment). Ne leagă pasiunile comune: călătoriile; iubirea față de animale - eu am acasă 6 câini maidanezi si 16 pisici salvate de pe stradă; jocurile; discuțiile lungi despre orice - ştiință, politică, filme, cărți. Şi, desigur, flacăra oricărei relații: memes! Comunicăm prin telefon (am abonament Orange si cel mai mare cost suplimentar l-am avut de 700 lei oops), Whatsapp, Discord, Facebook. Ne vedem vara + în rest, câteva zile o dată la două luni, long live low-cost airlines. N-am mai fost niciodată la Untold, dar ar fi un prilej drăguț să folosim maşina aia şi la altceva în afară de drumuri la vet cu animalele străzii în campanii de sterilizare:)). Ce am învățat în trei ani jumate de relație? Că distanța nu e un obstacol atât timp cât ştim să clădim poduri... Cheers!”, și-a spus Maria povestea pe site-ul campaniei.

Participanții la această campanie trebuie să aibă un abonament sau o cartelă Prepay Orange și să încarce pe site o poveste despre o relație la distanță menținută în online cu o persoană dragă.

Cei care își spun povestea în 300 de cuvinte pe site-ul campaniei pot câștiga, prin tragerea la sorţi, o invitație dublă la unul dintre cele trei festivaluri. Desemnarea câștigătorilor se face pe 30 iulie, prin metode electronice, iar aceştia vor fi anunţaţi telefonic pe data de 31 iulie. De asemenea, numele lor vor fi publicate pe site-ul campaniei.

Suplimentar, participanții își pot da acordul ca, odată aleasă povestea lor prin proces de jurizare, să participe împreună cu persoana dragă la o filmare de o zi în București.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
Câștigă invitații la Untold, Summer Well și Afterhills și mergi cu familia sau prietenii aflați departe
Câștigă invitații la Untold, Summer Well și Afterhills și mergi cu familia sau prietenii aflați departe

Depărtarea de familie sau de prietenii de-o viață poate fi dificilă, însă tehnologia epocii moderne “scurtează” distanțele și face despărțirile mai ușor de suportat.

V-ați cunoscut pe mIRC sau Instagram? Nu contează, hai la festival! Invitații la Untold, Summer Well și Afterhills
V-ați cunoscut pe mIRC sau Instagram? Nu contează, hai la festival! Invitații la Untold, Summer Well și Afterhills

La începuturile internetului, relațiile online se infiripau pe mIRC sau pe Yahoo!Messenger. Acum avem Facebook, Instagram sau site-uri de dating.

Dă-ți întâlnire cu persoana iubită la Untold, Summer Well sau Afterhills. Cum câștigi invitații
Dă-ți întâlnire cu persoana iubită la Untold, Summer Well sau Afterhills. Cum câștigi invitații

Iubitul este în Marea Britanie? Prietenul cel mai bun stă în Franța? Sora locuiește de mulți ani în altă țară? În secolul 21, oamenii reușesc să păstreze legătura chiar și la sute ce kilometri unii de alții, iar întâlnirile fac relațiile mai colorate.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.