iLikeIT. Jocurile săptămânii

×
Publicitate

Ziua de vineri ne aduce mult așteptata listă de jocuri a lui George Buhnici.

Tetrun este un joc virtual de parkour, care nu presupune riscurile aferente practicării acestui sport în viaţa reală. Este o combinaţie între Tetris şi alergatul rapid peste obstacole, într-o formă spectaculoasă. Trebuie să controlaţi prin gesturi personajul care încearcă să evite obiecte care vin de sus. Astfel adunaţi şi puncte care vă pot ajuta pentru a doborî recorduri. Runda se încheie în momentul în care jucătorul este lovit.

Următorul din lista de astăzi este Kansen, un joc de strategie. Şi aveţi posibilitatea să vă duelaţi cu adversari din întreaga lume. Scopul este că până la finalul rundei să aveţi cât mai multe piese albastre pe tablă. Trebuie să alegeţi cu grijă locul în care mutaţi piesele ca să le cuceriţi pe cele ale adversarului. Jocul, care este gratuit, poate fi jucat fie pe internet, fie pe acelaşi dispozitiv cu un prieten, fie cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Pentru Colour Spin este nevoie de dexteritate. Trebuie să opriţi acul când ajunge pe linia de aceeaşi culoare. După o serie succesivă de reuşite, treceţi la următorul nivel. Iar acul se mişca tot mai repede. Şi acest joc este gratuit şi este disponibil atât pentru Android, cât şi pentru dispozitivele cu iOS.

Skidz 15, disponibil gratuit pe Android şi iOS este şi acest joc cu maşini. De această dată trebuie să duceţi la bun sfârşit un tur de circuit fără să atingeţi zona verde. Dacă reuşiţi, treceţi la următorul nivel, mai complicat. În timp primiţi şi maşini mai performante.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61951715
Mesajul Samsung despre cea mai interesantă funcție de pe telefoanele sale
Samsung a dezvăluit cum a reușit performanța de a implementa o filmare super slow-mo, la 960 de cadre pe secundă, în telefonul Samsung Galaxy S9.
61951646
”Țeapa” dată de Hitler americanilor: au aflat de ea după zeci de ani
Atunci când Huawei avea cale liberă să-și creeze un nume, a luat o pauză. Când a reluat activitatea, ne-a arătat tuturor un fel de iPhone X.
61951533
iLikeIT. Istorii pierdute ale primelor telefoane ”smart”. Erau la modă, dar au dispărut
Telefoanele din ziua de astăzi par să semene toate între ele, nu doar la aspect, ci și la specificații. Era însă o vreme când producătorii încercau să inoveze cu idei care mai de care mai trăznite.