Sic transit Gloria imunda
După dezastrul centrelor de juniori, după dispariţia unor cluburi de mare tradiţie, după problemele dramatice de sănătate sau de inserţie socială ale unor foşti mari jucători, fotbalul nostru mai trăieşte o dramă.
Jean Pădureanu şi-a vândut casa pentru a-şi plăti datoriile şi nu mai are unde să doarmă şi ce să mănânce. Când mai mergea la tribunal să compară în Dosarul Transferurilor, nea Jean mai primea o pizza sau o şaorma, că era şi Borcea pe acolo, când îşi comandau de mâncare colegii inculpaţi. Dar acum procesul a ajuns la final şi nea Jean trăieşte o mare dezamăgire: procurorii au cerut doar o condamnare cu suspendare pentru el.
Aşadar, cazarea şi masa gratuite la un stabiliment gen Jilava sau Poarta Albă au ieşit din discuţie.
Când nici procurorii şi nici colegii inculpaţi nu te mai pot ajuta cu subzistenţa, la cine mai poţi apela pentru supravieţuire? Normal, Lordul nu putea fi salvat decât de Naş. După ce soţia lui Mircea Sandu i-a împrumutat lui Jean Pădureanu 400.000 de euro pentru clubul Gloria Bistriţa, caz unic în fotbalul mondial, aşa cum a admis şi soţul doamnei generoase, acum Jean Pădureanu a sunat pentru un pat şi-o oală cu mâncare.
De data aceasta nu a mai sunat la doamnă (savuroasă povestea preşedintelui FRF care spune că el nici nu a ştiut că soţia lui îi dă aproape o jumătate de milion de euro unui şef de club), Jean Pădureanu a format la telefon numărul regulamentar, la capul familiei Sandu şi-al fotbalului românesc. Superbă imagine, cu şeful blaturilor din fotbalul românesc luat în spaţiu locativ de şeful şefului blaturilor din fotbalul nostru virgin ca o matroană.
Când aud că Jean Pădureanu nu mai are ce să mânânce, începe să-mi plouă-n gură, amintindu-mi cum stăteam în pauza unui meci la Bistriţa la postul de comentariu şi deodată a apărut un Horoba sau alt aghiotant de-al Lordului şi ne-a invitat la „un salam de urs” că „e şi domn’ primar”... Apoi, când am coborât din tribună la finalul partidei, am găsit maşina de redacţie cu care venisem încărcându-se aşa, de capul ei, „pentru un şef de la Bucureşti”, un „patriarh” ca şi nea Jean de altfel... Nea Jean trăgându-şi nemâncat bătrâneţea după el îmi aduce aminte de un vajnic senior al presei de la noi, care combate şi pe la televizor acum, trăgând după el doi saci de pui pe peronul Gării de Nord după ce coborâse din acceleratul de Bistriţa...
În orice ţară normală, venerabilul Jean Pădureanu ar fi primit casă şi masă din partea statului român în semn de recunoştinţă pentru blaturile mărturisite ale marelui conducător de club şi de Cooperativă. Sigur, casă, masă şi nişte bare de oţel... Cum suntem însă într-un stat ingrat, această misiune umanitară a rămas pe umerii lui Mircea Sandu, cel care a vegheat cu ochii larg închişi la pervertirea acestui joc de către Lordul cârnaţilor din fotbal.
Etichete: jean padureanu,
