Ghinioanele se tin lant de Nokia. Ce a patit Lumia 900,smartphone-ul care s-a vandut rapid pe Amazon
Nokia a revizuit in scadere estimarile referitoare la profitul diviziei de telefoane mobile aferent primului trimestru, din cauza impactului avut de concurenta intensa.
Softul telefonului Lumia 900 are o eroare de programare
Compania estimeaza ca marja operationala a diviziei de telefoane si servicii a fost in primul trimestru de -3%, fata de nivelul zero anticipat initial.
"In timpul primului trimestru din acest an mai multi factori negativi au afectat divizia de telefoane si servicii, intr-o masura mai mare decat ne-am asteptat", se arata intr-un comunicat al companiei, care mentioneaza concurenta intensa pe piata smartphone-urilor, mediul macroeconomic dificil si cererea pentru noile sale produse.
Pentru trimestrul al doilea, compania anticipeaza ca marja operationala a diviziei de telefoane va fi egala sau sub cea din primele trei luni.
"Rezultatele financiare negative din primul trimestru si perspectiva pentru cel de-al doilea arata ca divizia de telefoane si servicii se afla inca in perioada de tranzitie", a declarat Stephen Elop, presedinte si director general al Nokia.
Nokia estimeaza ca divizia de telefoane si servicii a inregistrat in primele trei luni vanzari nete de 4,2 miliarde de euro, respectiv vanzari nete de 2,3 miliarde de euro (71 milioane aparate) in cazul telefoanelor mobile, de 1,7 miliarde de euro (12 milioane aparate) pentru aparatele de tip smart si de 200 milioane de euro in cazul altor produse si servicii.
In urma informatiilor, actiunile Nokia au scazut cu pana la 12%, 3,37 euro pe unitate. Compania are o valoare de piata de aproximativ 12,4 miliarde de euro.
Nokia a anuntat ca noul model de top Lumia 900, o piesa de baza a strategiei de revenire pe segmentul smartphone, are o problema de programare a software-ului, care poate cauza intreruperea conexiunii la internet, o noua lovitura pentru grupul finlandez si pentru sistemul Windows Phone al Microsoft, scrie Reuters.
Eroarea va fi remediata la inceputul saptamanii viitoare, a anuntat Nokia.
Nokia a pierdut pozitia dominanta pe piata smartphone-urilor in fata Apple, Google si suitei de companii care produc telefoane cu sistem de operare Android, in frunte cu Samsung.
Defectul Lumia 900 ameninta sa puna piedica efortului Nokia si Microsoft de a intra in forta pe piata smartphone-urilor si tabletelor PC, dupa ce au intarziat timp de patru ani sa ia parte la explozia de care se bucura aceste gadget-uri.
"Parca si-au oprit motorul cand toata lumea era cu ochii pe ei, asteptand sa intre in cursa", comenteaza un analist Gartner.
Lumia 900 a fost lansat duminica in SUA, in reteaua AT&T, iar Nokia si Microsoft pregatesc lansari la nivel mondial in urmatoarea perioada.
Nokia a dat lovitura. Telefonul care a intrecut RAZR MAXX si Galaxy Nexus. Pe Amazon s-au epuizat toate stocurile. GALERIE FOTO
Modelul a castigat mai multe premii in ianuarie la Consumer Electronics Show (CES) Las Vegas.
Nokia a aratat ca problema este una de software, nu de hardware, retea sau sistem de operare. Compania anticipeaza ca va actualiza software-ul pana pe 16 aprilie, pentru a remedia problema.