Avem viata in sange: Salvata in Spania prin transplant de celule stem

×
Publicitate

O romanca, bolnava de leucemie, a primit o noua viata. Femeia se afla la munca in Spania si a avut sansa, daca putem spune asta, ca suferinta sa-i fie depistata intr-o tara unde exista Registrul donatorilor voluntari de celule stem.

Daciana Popa s-a stabilit in Spania in urma cu noua ani. Acum doi ani medicii i-au spus ca sufera de leucemie si pentru ca are acte de rezidenta n-a trebuit sa plateasca tratamentul. Dupa prima cura de citostatice, boala a recidivat, iar medicii au inceput imediat cautarea unui donator compatibil. L-au gasit dupa trei luni. Daca ar fi trait in Romania, n-ar fi avut nici o sansa.

Transplantul l-a facut in luna octombrie. O data la cateva saptamani merge la control la Spitalul Sfantul Paul din Barcelorna, pentru ca exista riscul ca organismul sa respinga grefa transplantata.

Registrul donatorilor voluntari de celule stem este o institutie pe care Romania nu a infiintat-o nici pana acum, desi numarul bolnavilor de leucemie creste in fiecare an.

In fiecare zi, un iberic este salvat de la moarte cu ajutorul unui donator onorific de celule stem. Pe de alta parte, in Spania peste 70.000 de oameni s-au inscris in registrul donatorilor voluntari.

Anul trecut, 300 de spanioli au fost salvati de la moarte datorita donatorilor volunatri de celule stem. Registrul donatorilor onorifici de celule stem a fost infiintat in Spania in 1991, dupa ce tenorul Jose Carreras s-a intors din America, unde facuse un transplant de maduva de la un doantor neinrudit. Fusese diagnosticat cu leucemie acuta limfoblastica, iar transplantul era ultima sansa.

Daca ar fi sa respectam modelul spaniol, de functionarea registrului n-ar trebui sa se ocupe prea multi oameni. Si tot modelul spaniol ne arata ca fundatiile sunt cele care se ocupa de atragerea de noi donatori. In statiile de autobuz si pe autobuze sunt afise care indeamna oamenii se sa implice.

Pe masura ce oamenii afla ca pot salva vieti printr-o procedura simpla, asemanatoare cu donarea de sange, registrul devine din ce in ce mai mare.

Cel putin o data pe luna voluntarii Fundatiei Carreras ies in strada si le explica oamenilor cum pot deveni donatori de celule stem din sangele periferic. In plus, prin toate mijloacele media, oamenii sunt indemnati sa se inscrie in acest registru.


Pe langa donatorii adulti, Spania detine opt banci publice unde sunt depozitate 30.000 de unitati de sange ombilical donat de mame in maternitati. Din sangele ombilical se extrag celule stem care sunt transplantate bolnavilor. In ultimii ani, 10.000 de bolnavi au fost salvati datorita mamelor care au fost de acord sa doneze sangele ombilical.

Numarul celor care se inscriu in registru e din ce in ce mai mare in Spania, pentru ca mai presus de orice oamenii de aici au fost invatati sa respecte viata.

Completeaza formularul pe care site-ul nostru ti-l pune la dispozitie, daca vrei sa ajuti. Accepta sa devii donator!

Vezi aici centrele unde te poti inscrie ca donator!

Afla aici ce inseamna sa devii donator de celule stem!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Avem viata in sange: copii si tineri cu betatalasemie, condamnati la moarte

300 de copii si tineri din Romania sunt condamnati la moarte, pentru ca singura lor salvare sta intr-un transplant de la un donator neinrudit. Toti sufera de betatalasemie, o boala grava care ucide inainte ca pacientul sa ajunga la maturitate.

Avem viata in sange: sta in puterea ta sa ii ajuti pe cei bolnavi!

134 de romani au fost salvati anul trecut datorita unui transplant cu celule stem. In tara exista trei clinici unde se fac astfel de proceduri, doar ca bolnavii sunt selectati.

Avem viata in sange: Miracolul unei noi vieti

50 de bolnavi care au nevoie de transplant de celule stem, de la cineva care nu face parte din familie, sunt salvati in fiecare zi, in intreaga lume, de donatorii onorifici.

Recomandări
Comisia Europeană respinge proiectul legii salarizării - SURSE. România pierde 770 de milioane de euro dacă nu îl schimbă

Discuțiile purtate de miniștii interimari Alexandru Nazare și Dragoș Pîslaru, cu reprezentanții Comisiei Europene s-au încheiat, iar Bruxelles-ul nu este de acord cu proiectul legii salarizării prezentat de partea română.

Calculele Guvernului. Câți bani ar economisi dacă ar tăia din bursele copiiilor orfani, cu boli cronice și din familii sărace

Propunerea de a tăia bursele școlare în vacanță este criticată. Zeci de organizații neguvernamentale atrag atenția că mii de copii ar putea fi nevoiți să renunțe la cursuri.

Accident înfiorător în București. O tânără a murit, mama și fiica ei sunt grav rănite. Au fost lovite de un camion

Un accident teribil a îndoliat o familie din capitală. O femeie de 29 de ani și-a pierdut viața, iar fetița și mama ei au fost grav rănite după ce au fost lovite de un camion pe șoseaua Gării Cățelu.