Interdicție de a preda timp de un an pentru 8.000 de profesori din România. Ce au greşit

×
Publicitate

Cei aproape 8.000 de profesori care au luat mai puţin de 5 la examenul de angajare în şcoli pe un post stabil ori n-au mai intrat în sală deşi s-au înscris nu au ce să caute la catedră.

Nici măcar ca suplinitori fără calificare. Ministrul Educaţiei a hotărât că aceştia sunt atât de slab pregătiţi încât, vor sta pe tuşă cel puţin un an sau până când vor dovedi că ştiu materia, că pot să o adapteze pe înţelesul copiilor şi, mai ales, că au vocaţie. Adică nu îşi doresc să fie profesori doar ca să aibă un post călduţ şi bine plătit.

Au dezertat în timpul examenului de titularizare ori au stat patru ore cu ochii în tavan. Pentru asta au primit un biet punct din oficiu şi, mai nou, o interdicţie de un an în a ţine catalogul sub braţ.

​Ecaterina Andronescu, ministrul Educației: „N-au fost pregătiţi şi probabil au văzut subiectele şi s-au retras din examen. Vom proceda şi cu domniile lor la fel cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra în învăţământ nici ca suplinitori, nici în plată cu ora. Este primul an când luăm această măsură şi decizia era una firească, mă întreb de ce nu s-a luat mai demult.”

Aşadar, educaţia trece printr-un proces de selectare a dascălilor care, puşi în locul elevilor, ar fi corigenţi. Pasul al doilea e fie păstraţi doar cei care au aplecare spre meseria de dascăl.

Candidată: „Anul trecut am absolvit Liceul Pedagogic şi am luat şi titularizarea.
Reporter: „Ți se pare că acolo este vocaţia ta?”
Canidată: „Da, de ce nu? Mi-aş dori şi eu o meserie în IT, dar... nu ştiu... încă rămân la educator.”

Anual, aproape 7000 de dascăli se pensionează şi ies din sistem, dar din spate vin noi generaţii, mai numeroase. Peste 8000 de oameni care au predat cel puţin doi ani au venit la definitivat, un examen care le permite să rămână veşnic în învăţământ.

Acum nu se testează ce ştiu din materie, ci vocaţia, adică aplecarea spre elev şi meserie. Trebuie să ia cel puţin 8, altfel pleacă acasă.

„Harul" de dascăl poate fi măsurat, spun specialiştii în educaţie. Cei care vin la şcoală ca la un job oarecare îşi tratează elevii ca pe „obiectul muncii", iar actul de educaţie va fi unul ratat.

Profesor universitar Dragoș Iliescu, specialist evaluare: „Profesorul e important, şi acolo arătăm de obicei cu degetul când căutam vinovaţi. Ce ştim la momentul ăsta e că avem de departe cel mai jos nivel de motivaţie pentru şcoală. Nu găsesc semnificaţie în şcoală şi efectul imediat e că nu se implică în şcoală, nu depun efort suplimentar. E mult umor profesional pe tema asta şi probabil moştenit de la psihologi. „De câţi psihologi e nevoie ca să schimbe un bec? De unul singur, dar becul trebuie să vrea să se schimbe."

Un proiect numit CRED, demarat în sfârşit de Ministerul Educaţiei, ar trebui să-i înveţe pe dascălii tineri să vorbească pe limba elevilor. Primii 300 au absolvit cursul.

Carmen Petrovici, manager CRED:Profesorul între elevi, elevii alături de profesori, gândim împreună, muncim împreună, comunicăm. Acesta este mesajul pe care proiectul CRED îl transmite. Ne adresăm cadrelor didactice active la care aceasta formare poate avea efecte pe termen lung.”

Proiectul de formare a 55.000 de dascăli este finanţat cu 42 de milioane de euro, bani europeni.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
3 candidaţi pe loc, la Medicină. De ce a ieşit plângând o tânără, deşi a intrat la buget

A fost ziua cea mai grea pentru mii de tineri din toată ţara, care au dat miercuri admiterea la Medicină. În Bucureşti, 3 candidaţi s-au luptat pe un loc.

Definitivat 2019. Peste 7.400 de cadre didactice susţin miercuri proba scrisă a examenului

Definitivat 2019. Peste 7.400 de candidaţi sunt aşteptaţi, miercuri, să susţină proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în cele 42 de centre de examen din judeţe şi din Capitală.

Titularizare 2019. Notele anunță o generație slabă. Explicația unei tinere cu 5 pe linie

12 aspiranţi la titlul de profesor au luat, la examenul de titularizare, 1 curat! Cu alte cuvinte nu au fost în stare să rezolve niciun subiect, timp de 4 ore.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Eurodeputat PNL, despre opțiunile României înaintea negocierilor de la Bruxelles: Fonduri europene sau guvern PSD

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier refuzată de PSD și președintele Nicușor Dan, spune că România se află acum în situația de a alege între fondurile europene și un guvern social-democrat.