Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar

×
Publicitate

Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar, ci abia în septembrie.

Anunțul a fost făcut chiar de președintele României, care spune că întorcerea la cursuri ar fi o măsură riscantă. În alte țări, mulți profesori și elevi s-au îmbolnăvit când au revenit la școală. Se vor întoarce, totuși, în sălile de clasă, pentru două săptămâni, cei care susțin Bacalaureatul și Evaluarea Națională, însă cu respectarea unor condiții speciale de protecție. Ceilalți elevi vor termina acest an școlar online.

Președintele Klaus Iohannis spune că este mult mai sigur că orele să se țină pe internet, până la sfârșitul anului școlar, pe 12 iunie. Mediile vor fi încheiate cu notele de până acum. În cazul în care nu sunt date note suficiente, vor fi căutate soluții pentru fiecare elev în parte.

Klaus Iohannis: „Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica două riscuri mari. Riscul major că elevii să ducă boală la școală, sau de la școală acasă. Grădinițele, școlile, universitățile nu se vor redeschide în acest an, ci în septembrie, când începe următorul an școlar”.

Șeful statului și-a susținut decizia relatând experiența unor state care au deschis experimental școlile.

Klaus Iohannis: „Avem un exemplu dintr-o regiune din Franța, unde zeci de elevi și profesori au fost infectați. Lucrurile nu sunt deloc simple”.

Pentru elevii din clasele a 8-a și a 12-a, care au anul acesta de susținut examene de Bacalaureat și Evaluare Națională, Ministerul Educației va organiza un program strict. Evaluarea Națională se va susține începând cu 15 iunie, iar examenul de bacalaureat va începe cu probele scrise pe 22 iunie.

Ministrul Educației, Monica Anisie: „Elevii din anii terminali vor putea reveni în unităţile de învăţământ pe dată de 2 iunie, doar pentru două săptămâni, fiind permis accesul pentru maximum zece elevi în sala de clasă. Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire, prezenţa la şcoală va fi opţională, iar decizia va aparţine părinţilor. În această situaţie, însă, pregătirea elevilor se va realiza, în continuare, în sistem online”.

Klaus Iohannis: „Vor sta maximum trei ore și se vor pregăti pentru examenele naționale. Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate, însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare socială. Intră pe un coridor și ies pe altul”.

Examenele de certificare pentru învățământul profesional, dual și liceal vor fi realizate numai pe baza de proiect, iar proba practică va fi echivalată. Pentru toate celelalte clase, școala va continuă online.

Cristina Tunegaru, profesoară: „Școala online în România e aproape de amatori, fiecare profesor are alte metode, alte platforme. Am auzit mulți colegi vorbind mai mult despre chinul de a interacționa cu copiii online. Sunt 30 de copii în clasă, nu poți să interacționezi în același timp cu toți. Unul are microfonul stricat, altul nu vede și atunci mi se pare că totul e la nivel de amatori, profesorii n-au fost pregătiți”.

Rămâne un semn de întrebare și asupra capacității Ministerului Educației de a sigura suport tehnic acolo unde este cazul. Cifrele lipsesc complet. Nu există o centralizare a copiilor care au participat la programele online ale școlilor. Ministerul nu cunoaște nici nevoia reală de laptopuri ori tablete. La fel, rămâne o necunoscută abilitatea de a lucra online a fiecărui profesor în parte.

Și sistemul privat de învățământ va fi afectat în următoarele luni.

Oana Marinescu, consultant educațional: „Nicio companie nu rezistă 6 luni stand pe bancă și nefacând activitatea, pe noi decizia luată ne omoară pur și simplu. E vorba de 150.000 de copii în sistemul particular, care nu știu unde vor fi din toamnă, probabil sistemul de stat va trebui să îi reintegreze. De 15.000 de cadre care lucrează în învățământul preuniversitar particular, nu mai zic de un impact bugetar de 2,5 miliarde de lei pe an. Știu că profesorii de la stat își primesc în continuare salariile, dacă educația e un drept pentru toți copiii, statul român ar trebui să se gândească, dacă tot ne-a închis, că trebuie să plătească și salariile celor 15.000 din sistemul particular”.

Rămân, așadar, multe semne de întrebare și lucruri punctuale pe care Ministerul Educației va trebui să le clarifice. În plus, măsura, benefică, dacă ne gândim la siguranța copiilor, nu este primită cu bucurie de toți părinții. Mulți se întreabă ce vor face cu cei mici din clipa în care vor relua munca. În această perioadă nu mai poate fi vorba de angajarea unei bone, creșele private sunt închise și ele și sunt închise și instituțiile care asigură programe „after school”.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Reluarea cursurilor de învățământ ar putea fi făcută „gradual”. Anunțul făcut de Rafila

Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, spune că reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ ar putea fi făcută "gradual", începând cu universităţile şi liceele.

Soluţiile Ministerului Educaţiei: profesorii să intre în legătură cu elevii prin poştă sau prin vecini

"Profesorii trebuie să intre în legătură cu elevii prin orice mijloace posibile, inclusiv prin poștă sau cu ajutorul vecinilor", anunță Ministerul Educației, care susține că sunt soluții de predare, chiar și pentru cei care nu au acces la internet.

Data la care se vor redeschide școlile în România. Planul creat pentru reluarea cursurilor

Un plan de repornire a şcolilor a fost discutat, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis împreună cu ministrul educaţiei Monica Anisie.

Recomandări
Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.

DIICOT a clasat dosarul fostului consilier al lui Traian Băsescu: „Sunteți mulțumit de numirile făcute, domnule Președinte?”

Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis.

Român căutat de autoritățile daneze pentru omor, prins în Constanța. Este acuzat de o crimă înfiorătoare

Un român de 22 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare a fost reținut în Constanța. Era căutat de autoritățile din Danemarca și este bănuit într-un caz de omor.