Elevii care dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul cer Ministerului Educației să-și vadă lucrările după primele rezultate

×
Codul embed a fost copiat

800 de semnatari ai unei petiții cer Ministerului Educației să le permită elevilor care dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul să-și vadă lucrările după rezultatele inițiale. Așa pot decide informat dacă depun sau nu contestații.

Mai mult, cer afișarea notelor acordate de fiecare corector al tezelor în parte! Sunt idei bune, spun dascălii, doar că e prea târziu! Marți absolvenții de gimnaziu dau prima probă la limba română. Pentru ei am cules de la profesori, dar și de colegii mai mari o serie de sfaturi practice.

Susținătorii cer ”vizualizarea lucrării elevului în format digital”, pentru a evita contestațiile în orb. Potrivit procedurilor, nota acordată elevului după contestații este cea finală. În o treime din cazuri, candidații se aleg cu note mai mici.

Ovidiu Pânișoară, specialist în științele educației: „Nu e o idee rea. Nu e rău ca omul să-și vadă munca și să vadă cum a fost evaluat. Asta e o mare deficiență a școlii românești. Este o cutie neagră, o chestiune închisă modul cum ai fost evaluat. La evaluările finale vezi doar niște punctaje.”

Cât despre ideea de a afișa toate notele acordate de membrii comisiei de corectare - și nu doar media - teoretic, platforma digitalizată va semnala diferențele mari iar șeful comisiei e obligat să verifice erorile. Cel mai sigur - spun profesorii - e ca elevii să facă tot ce pot, ca să nu ajungă la contestație.

Cristian Ciocaniu, profesor de limba română: „Să aibă grijă ce mănâncă în ziua examenului și cu o zi înainte, pentru că s-ar putea să iasă mai devreme decât își doresc. Sigur că nu recomand să vină în ziua examenului cu teancul de foi, manuale, culegeri.”

Citește și
bacalaureat examen test elevi scoala evaluare
Populaţia şcolară din sistemul naţional este în scădere. 3,466 milioane elevi şi studenţi înregistrați în promoția 2023/2024

Elevă: „Luați o pauză de o zi, să vă relaxați, să vă adunați forțele.”

Femeie: „Să se odihnească, să se hidrateze, să fie într-o stare mentală bună, și știu că au emoții, nu poți să nu ai.”

Oare câți dintre cei care sunteți deja adulți nu v-ați trezit spunând, înainte de un examen, ”eu nu mai știu nimic... am uitat tot”! E o reacție normală, sub impactul emoțiilor, dar ce a învățat un elev în 4 ani de gimnaziu sau de liceu s-a sedimentat în memoria de lungă durată și își va face loc spre foaia de hârtie. Copii, nu-i ascultați pe colegii care spun, în sala de clasă, ”să vezi ce greu or să dea anul ăsta!” Profesorii spun că oficialii din Ministerul Educației nu își permit să conceapă decât subiecte de nivel mediu, date fiind rezultatele de la simulările de acum câteva luni.

Elevă: „Să mănânce ciocolată înainte de fiecare examen, să le dea energie. Și să se bazeze pe ce știu, că dacă au învățat n-au de ce să-și facă griji.”

Bărbat: „Să transcrii greșit enunțul problemei pe foaie...”

Apoi, supralicitarea, în fața unei cerințe pe care elevul o știe bine. Trebuie să scrie strict ce i se cere. Înfloriturile nu se punctează.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Sorana Cîrstea, superbă și milionară! Bolidul de peste 200.000 de € achiziționat de sportivă
FOTO Sorana Cîrstea, superbă și milionară! Bolidul de peste 200.000 de € achiziționat de sportivă
Citește și...
Elevii din Alba salvează vieți. Concurs de prim ajutor prganizat de Crucea Roșie
Elevii din Alba salvează vieți. Concurs de prim ajutor prganizat de Crucea Roșie

Manevrele de prim ajutor pot face diferența între viață și moarte. În județul Alba, sute de elevi au învățat cum pot interveni în situații de criză, iar acum și-au testat abilitățile în cadrul unui concurs.

Populaţia şcolară din sistemul naţional este în scădere. 3,466 milioane elevi şi studenţi înregistrați în promoția 2023/2024
Populaţia şcolară din sistemul naţional este în scădere. 3,466 milioane elevi şi studenţi înregistrați în promoția 2023/2024

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost 3,466 milioane elevi şi studenţi, în anul şcolar/universitar 2023-2024, în scădere cu 6.200 comparativ cu anul şcolar/universitar precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

Campanie împotriva consumului de droguri realizată cu ajutorul unei piese de teatru scrisă și jucată de elevi
Campanie împotriva consumului de droguri realizată cu ajutorul unei piese de teatru scrisă și jucată de elevi

Inițiativă inedită la Târgu Jiu împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor.

Copiii generației noastre învață să-și protejeze planeta la standarde NASA, într-un parteneriat strategic EFdeN și PRO TV
Copiii generației noastre învață să-și protejeze planeta la standarde NASA, într-un parteneriat strategic EFdeN și PRO TV

În cadrul parteneriatului dintre EFdeN și PRO TV, 4000 de elevi din România au avut ocazia să participe la un program educațional unic în țară, recunoscut la nivel internațional.

Trei elevi români, premiați în SUA pentru o aripă de avion revoluționară care scade consumul și face avionul „invizibil”
Trei elevi români, premiați în SUA pentru o aripă de avion revoluționară care scade consumul și face avionul „invizibil”

Trei elevi din România au fost premiaţi la International Science and Engineering Fair (ISEF), cea mai importantă şi prestigioasă competiţie de ştiinţă şi inginerie din lume, sub 21 de ani.

Recomandări
Câți bani au declarat candidații la prezidențiale în prima săptămână de campanie. Unii cu zeci de milioane, alții cu zero
Câți bani au declarat candidații la prezidențiale în prima săptămână de campanie. Unii cu zeci de milioane, alții cu zero

Departamentul de Control al Finanțării Partidelor Politice și Campaniilor Electorale a publicat pe site sumele cheltuite și încasate de candidați în prima săptămână de campanie.

România a ajuns să importe educatoare din Asia pentru creșele și grădinițele private. Ce salarii vor avea
România a ajuns să importe educatoare din Asia pentru creșele și grădinițele private. Ce salarii vor avea

România urmează să primească din vara acestui an sute de educatoare și îngrijitoare din Asia pentru copiii din creșele și grădinițele private.

Trump se laudă că a trecut testul cognitic, parte a examenului medical anual.
Trump se laudă că a trecut testul cognitic, parte a examenului medical anual. "Am răspuns corect la toate întrebările"

"Am răspuns corect la toate întrebările", s-a lăudat preşedintele american- Donald Trump în fața reporterilor la bordul Air Force One,după un test cognitiv parte a examenului său medical anual.