Aviz părinților cu copii la grădiniță sau creșă. Reînscrierea anuală, obligatorie pentru elevii care rămân în aceeași unitate

Gradinita
Inquam Photos / Alex Nicodim

Ministerul Educației le transmite părinților că reînscrierea copiilor la grădiniță sau creșă este obligatorie dacă aceștia trebuie să rămână în aceeași unitate și în anul școlar următor.

Ministerul Educației explică, pe pagina oficială de Facebook, faptul că reînscrierea îi vizează pe copiii care au frecventat deja o grădiniță sau o creșă în anul școlar curent și pentru care părinții doresc continuarea în aceeași unitate. Procedura nu este automată, ci necesită o cerere scrisă adresată conducerii instituției de învățământ.

Potrivit Ministerului Educației, acest proces are loc anual și respectă un calendar oficial, care este publicat în fiecare an. În prezent, proiectul calendarului pentru reînscriere, dar și pentru înscrierea copiilor la grădiniță, creșă sau în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar viitor a fost lansat în consultare publică.

Autoritățile anunță că forma finală a calendarului, care va include și perioada exactă în care se pot face reînscrierile pentru anul școlar 2026-2027, urmează să fie publicată în perioada următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
bacalaureat examen
Calendar Evaluare Națională 2026. Când încep examenele naționale pentru elevii din clasa a VIII-a
Calendarul pentru Evaluarea Națională 2026 stabilește perioada în care elevii de clasa a VIII-a susțin examenele care le influențează admiterea la liceu. 
62580669
Simularea Evaluării Naționale 2026. Zeci de școli nu au organizat simularea, peste 5.200 de elevi au absentat
Simularea Evaluării Naționale a fost organizată în 97,8% dintre unitățile de învățământ gimnazial, a anunțat luni Ministerul Educației, după desfășurarea probei de Limba și literatura română.
Screenshot 2026 03 16 101005
O echipă de liceeni a creat un site special pentru ”Școala Altfel”. Ce pot găsi aici elevii și profesorii
Câțiva elevi au dezvoltat o platformă pentru "Școala Altfel", unde profesorii și elevii pot găsi idei de activități pentru această săptămână.