Admiterea de toamnă aduce surprize neplăcute: locurile bugetate sunt aproape epuizate. Cât este taxa la facultăți

×
Publicitate

Surpriză neplăcută pentru tinerii care sperau să devină studenţi în sesiunea de admitere din toamnă, începută de câteva zile.  

Majoritatea locurilor la buget s-au ocupat încă din vară, când au fost mai mulţi candidaţi decât în anii trecuţi şi cu medii mai bune.

Există însă şi o veste bună - unele universităţi anunţă domenii noi de studiu, deşi acesta este un obicei al admiterilor de vară.

La Universitatea Politehnica Timișoara mai sunt disponibile în această toamnă doar 180 de locuri bugetate din cele aproape 2.300 câte au fost alocate întregului an universitar.

Andreea Topliceanu, candidată: „Nu am găsit ceva interesant. Am mai dat o dată proba de admitere, am picat-o și am încercat din nou.”

Aşa că în loc de Resurse Umane, tânăra a ales Management. Acolo a mai găsit ceva disponibil, din cele 300 de locuri pe care Universitatea de Vest din Timișoara le mai are libere.

La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca mai sunt 160 de locuri la buget, la licență.

Adriana Morea, secretar admitere USAMV Cluj-Napoca: 
„Locuri mai puține la buget sunt la Medicină Veterinară, măsurători terestre și cadastru, acolo doar la taxă, industria alimentară, agricultură, peisagistică.”

Situația se repetă la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul Universității, unde toate locurile de la master de la buget au fost ocupate, iar la licență au mai rămas 11.

Oana Leila Pop, prodecan cercetare USAMV Cluj-Napoca:
„În iulie anul acesta a fost o admitere mult mai bună în comparație cu anul trecut, locurile care s-au ocupat au fost mult mai multe.  Bacalaureatul gradul de promovabilitate a fost mult mai mare.”

În unele centre au apărut specializări noi. De pildă, la Timișoara sunt 25 de locuri pentru Robotică în sistem dual, unde s-au înscris inclusiv candidați din București.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara: 
„Am venit și cu programe multe de studii, noi, și pe master, și pe licență pentru care interesul este foarte mare.”

La Universitatea de Vest a apărut Geoinformatica, unde sunt 25 de locuri bugetate și 25 de locuri cu taxă.

Mădălin Bunoiu, prodecan Universitatea de Vest din Timișoara:  „Este un program care îmbină Geografia cu Informatica și tehnicile moderne de studiu.”

În România, taxele la universităţi pornesc de la 3.500 de lei pe an și pot depăși 10.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Câți părinți sunt mulțumiți de profesori și învățători. Aproape 40% plătesc pentru meditații private - studiu IRES

Noul an școlar începe cu multe lipsuri după cum arată un studiu IRES. Părinții explică faptul că au contribuit la renovarea sălilor de clasă și că, în anii anteriori, au fost nevoiți să plătească pentru manuale auxiliare și meditații.

Când vor avea elevii prima vacanță din anul școlar 2024-2025. Va fi o săptămână fără ore

Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile anului şcolar 2024-2025. Noul an şcolar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.  

Prima zi de școală din anul 2024-2025. A fost păstrată structura cu cinci module și cinci vacanțe

Cursurile anului şcolar 2024-2025 încep luni, iar elevii vor avea 36 de săptămâni de şcoală până la următoarea vacanţă mare. A fost păstrată structura anului şcolar cu cinci module şi cinci vacanţe.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.