12 candidați la titularizare au primit nota 1. Cele mai mari note le-au primit cei care au venit din alte domenii

×
Publicitate

Aproape 4.500 de candidați care au vrut să devină profesori au primit note de corijență la examenul de titularizare. Au fost, ce-i drept, și 127 de note de 10, dar mai puține ca anul trecut.

Iar rezultatele sunt vizibil mai slabe față de 2022. Interesul pentru un loc de muncă în învățământ a fost mai mare odată cu creșterea salariilor. Marți, de exemplu, au fost virate în conturile profesorilor și noile lefuri mărite.

Candidații au avut 4 ore să scrie tot ce știau ca să obțină statutul de dascăl, dar câțiva au predat foaia goală.

12 candidați la titularizare au primit nota 1, adică punctul din oficiu și nici măcar o sutime în plus. Aceste persoane, care au terminat un liceu pedagogic sau o facultate, n-au reușit să rezolve nici măcar un subiect, deși se presupune că vor să aibă meseria de dascăl. Cele mai slabe rezultate le-au avut absolvenții din promoția de anul acesta. 21% nu au luat nici măcar 5, și abia 45 la sută au luat peste 7.

Culmea e că au avut note mai bune cei care au venit din alte domenii.

Candidată: „Am fost plecată pe vas de croazieră, m-am plimbat, am văzut lumea, am învățat despre mine. Am dat la consiliere psihopedagogică, care ajută pe toți copiii”.

Cele mai multe note de 10 la titularizare au fost în București și în Cluj. Trist e că toți candidații - în afară de cei prinși la copiat- au șanse să ajungă la catedră. Dacă au măcar 5, vor preda ca suplinitori. Iar cei cu medii de corijență pot prelua clase ca profesori necalificați, dacă directorii nu vor găsi pensionari dispuși să acopere un post disponibil.

Altfel spus, cu acești suplinitori, mai slab pregătiți, calitatea actului educațional scade. Asta deși profesorii doar ce-au primit în conturi banii obținuți în urma grevei generale. În jur de 25% în plus la salariu, o primă de 1.500 de lei și indemnizații mai mari, pentru cei implicați în organizarea examenelor naționale.

Pe grupurile online dedicate profesorilor, părerile sunt împărțite. O victorie- asta spune o învățătoare despre salariul crescut- 4.860 de lei, după 5 ani de vechime. Alții consideră că banii în plus sunt bineveniți. Totuși, mulți sunt revoltați că debutanții au primit mai mult, față de dascălii cu experiență. Deși aceasta a fost principala revendicare a greviștilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62271596
Promovabilitate mai mică la profesori decât la elevi. La Titularizare, unu din doi candidați a picat

Rata de promovare la examenul de Titularizare este mai mică la profesori decât rata de promovare de la Bacalaureat și Evaluare Națională.  

62362465
Rezultate Titularizare 2023: 48% dintre candidați au luat peste 7

Rezultatele la Titularizare 2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Potrivit notelor primite înainte de contestații, 48% dintre candidați au luat note peste 7.

 

62366129
Șase tineri români au cucerit cinci medalii de aur și una de argint la Olimpiada din Japonia. De ce vor părăsi România

Șase tineri care au studiat la licee din București sunt cei mai buni din Europa la matematică și ocupă locul patru la nivel mondial.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale” 

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.