COSMARUL care a urmat nuntii: Ce a patit un barbat din Marea Britanie in luna de miere

60617024

Pentru britanicul Paul Fitzpatrick, vacanţa petrecută alături de proaspata lui mireasă a însemnat o experienţă terifiantă.

Britanicul în varstă de 56 de ani a povestit coşmarul prin care a trecut după nunta cu Mbarka (30 de ani), o femeie de origine tunisiană.

Bărbatul povesteşte că a fost sechestrat de familia tinerei, care l-a ţinut ostatic timp de zece zile, perioadă în care a fost ameninţat că i se vor tăia degetele dacă nu le va da toate economiile sale.

Nunta cu peripetii

"Am fost îngrozit. Chiar am crezut că mă vor ucide. Mi-au spus că îmi vor tăia degetele dacă nu le dau banii. Mi-au luat toţi banii pe care îi aveam la mine, laptopul şi hainele. Am fost închis pana cand banii au ajuns din Anglia. Nu mai am nimic. Cred că mi-a furat 20.000 de lire sterline", a declarat bărbatul.

În final, Paul a reuşit să scape din casa soţiei sale şi să ajungă la ambasada Marii Britanii, de unde a fost trimis acasă.

Paul şi Mbarka s-au cunoscut în 2011, în timp ce el se afla în vacanţă în oraşul Sousse, din Tunisia. “Era o femeie frumoasă şi ne-am înţeles bine. A fost o vacanţă extraordinară", a povestit Paul Fitzpatrick.

După mai multe drumuri în Tunisia, cei doi s-au căsătorit în aprilie 2012. După 5 zile de la nuntă, bărbatul s-a întors acasă pentru a aranja detaliile în vederea unei luni de miere ce trebuia să dureze 3 luni. Dupa ce a revenit în Tunisia, aventura lui s-a transformat în coşmar.

“A fost o înşelătorie si eu am fost un prost. Am crezut că mă iubeşte, dar nu eram decat o sursă de venit pentru ea”, a mai spus Paul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
60617023
Gafa de proportii la un post TV american: Au transmis o SINUCIDERE in direct dupa care si-au cerut SCUZE
Fox News a difuzat în direct, vineri, imagini şocante cu un bărbat urmărit de către poliţie care şi-a tras un glonţ în cap, după care televiziunea a întrerupt transmisiunea şi şi-a cerut scuze.
60617020
"Ménage à trois" in Himalaya. Povestea celei mai bizare familii din lume
La 17 ani, Tashi Sangmo s-a căsătorit cu un adolescent de 14 ani care locuia în apropiere, într-un sat retras din Himalaya, în Nepal.
60616303
Au fost descoperite din intamplare, dar au schimbat lumea pentru totdeauna! 9 inventii descoperite din greseala
Citeste despre cele 9 inventii care au schimbat lumea si descopera povestea incredibila din spatele lor