Cel mai DUBIOS JOB din lume: "munca usoara", doar barbati, 80 de candidati pe LOC! Despre ce este vorba:

60606890

Slujba presupune o "muncă uşoară".

Autorităţile din Sri Lanka vor să angajeze două persoane care să se ocupe de spânzurarea condamnaţilor la moarte, menţionând că slujba presupune "muncă uşoară" şi că se caută doar bărbaţi.

Interviurile au debutat marţi, la un an după ce cele două posturi au rămas vacante, în tot acest timp 480 de persoane fiind încarcerate pentru infracţiuni pentru care ar putea fi executate.

Pedeapsa capitală nu mai este aplicată în Sri Lanka, o ţară predominant budistă, din 1976, însă, de la încheierea războiului de 25 de ani împotriva Tigrilor Tamili (rebeli separatişti), în mai 2009, s-a înregistrat o creştere a cazurilor de pedofilie, viol, crimă şi trafic de droguri. Din acest motiv, unii avocaţi şi politicieni cer reintroducerea pedepsei cu moartea.

Astfel, circa 480 de persoane condamnate pentru crime sau trafic de droguri ar putea fi executate, a spus Gamini Kulatunga, comisar pentru operaţiuni la Departamentul Închisorilor.

"Circa 176 de candidaţi se află aici, iar interviurile se vor desfăşura astăzi şi mâine", a mai spus Kulatunga, precizând că "numai bărbaţii sunt eligibili pentru acest post".

Posturile sunt vacante după ce unul dintre călăi a fost promovat, iar celălalt a ieşit la pensie.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
60606886
ACEASTA este motocicleta care functioneaza cu un carburant GRATUIT! De ce ai nevoie ca sa mergi cu ea :)
Funcţionează cu un carburant gratuit şi inepuizabil :)))
60606679
Land Rover e pe val. Dupa Range vine si NOUL FREELANDER. Galerie FOTO
Land Rover e pe val cu lansarile in ultima perioada. La doar 2 saptamani dupa noul Range Rover, iata si faceliftul celui mai mic model din gama, Freelander.
60604380
ULTIMA MODA la biciclete! Vezi cum arata SUPER ECO BICICLETELE din LEMN! GALERIE FOTO
Casele vechi se transforma din cand in cand in biciclete. Sau au inceput sa se.