Cate cazuri de boala Lyme s-au inregistrat in Romania? Din ce cauza a crescut numarul capuselor

60577790

Boala Lyme, provocata de capuse, este monitorizata in Romania din 2010, cand au fost diagnosticate 312 cazuri, in timp ce, la nivel european, au fost tratati de aceeasi afectiune aproximativ 85.000 de oameni,

spune dr. Geza Molnar, consilier la Ministerul Sănătăţii.

"În România, abia din 2010 am extins posibilităţile de diagnosticare. În acel an, au fost diagnosticate 312 cazuri, dar asta nu înseamnă că nu au fost 380 sau 500 de cazuri (diferenţa fiind cele nedepistate - n.r.).

În Europa, se înregistrează o creştere numerică a populaţiei de căpuşe, resimţită în multe ţări", a declarat Molnar.

Potrivit consilierului ministerial, printre cauzele ce au dus la creşterea numărului de căpuşe se numără, indiscutabil, schimbările climatice, încălzirea globală şi umiditatea excesivă.

"Toţi aceşti factori favorizează creşterea numerică a populaţiei de căpuşe. Căpuşa transmite mai multe boli, ea fiind prin excelenţă hematofag, adică se hrăneşte cu sânge cald animal, inclusiv uman. Parazitarea omului este absolut accidentală. Printre bolile transmise putem vorbi de boala Lyme şi de encefalita de căpuşe", a mai spus Molnar.

Tot în 2010, în România au fost diagnosticate 57 de cazuri de encefalită de căpuşe, iar un an mai târziu, 32.

Specialiştii subliniază că nu toate căpuşele sunt infectate cu microorganisme care, în urma muşcăturii, pot provoca boli grave. Tot ei, însă, nu se pot pronunţa deocamdată dacă în România sunt mai multe căpuşe care transmit boala Lyme sau care provoacă encefalita.

Potrivit lui Molnar, specialiştii români au realizat, în schimb, un studiu privind migrarea căpuşelor infectate.

"Migrarea a început în 2004. Căpuşa se deplasează cu o viteză de 50 de kilometri pe an. Pornind din zona Brătei, Mediaş, Dumbrăveni, căpuşele infectate migrează spre zona nordică - Sovata şi judeţul Mureş cu dealuri, cu păduri de foioase, zone preferate de animalele sălbatice.

Mă refer la migrare urmărită sub aspectul encefalitei de căpuşe. Dar harta pe doi ani a densităţii de patologie Lyme arată că sunt areale bine circumscrise, cum ar fi Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Botoşani şi, sporadic, restul ţării şi Bucureşti", afirmă Molnar.

Potrivit consilierului de la Ministerul Sănătăţii, sfârşitul lunii aprilie şi mai ales lunile mai şi iunie sunt perioadele când numărul căpuşelor este cel mai numeros. De aceea, subliniază specialiştii, decăpuşarea trebuie făcută înainte de aceste perioade.

"Recomandăm ca amatorii de excursii să poarte îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pataloni lungi. De asemenea, pădurarii, exploratorii forestieri, oierii şi ciobanii trebuie să se protejeze, ei fiind categoria cea mai expusă", a mai spus medicul.

Geza Molnar a precizat că pentru prevenirea encefalitei de căpuşă există vaccin, însă acesta "nu trebuie administrat decât populaţiei la risc". Pentru boala Lyme, însă, nu există vaccin nicăieri în lume a mai spus medicul.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
60577765
15 motive pentru care Balotelli este cel mai frumos TACANIT din Europa :)

"De ce mi se intampla totul numai mie?" - mesajul pe care Balotelli si l-a scris pe tricou in meciul cu Manchester United are in spate o poveste demna de un roman.

60577752
Vrei sa iti faci testul care iti arata daca esti un cititor bun? Vezi in ce categorie te incadrezi:

Site-ul Staples.com a creat un test contra cronometru pentru a vedea cat de repede citesti.

60577732
ASTA este cel mai PROST trucaj FOTO! GALERIE FOTO

Guvernul chinez are o campanie prin care incearca sa trezeasca interesul public asupra proiectelor legate de mediul înconjurator.

Recomandări
Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.