California, via Basarabia
În iulie plec de pe planeta asta ca să văd la Chicago în concert trupa „Cară-te de pe planetă” sau, în variantă americănească, „Walk Off The Earth”.
Ca să-mi iau viza muzicală de America am fost pe terenul viran de lângă Romexpo la concertul celor de la „Linkin Park”.
Întotdeauna mi s-a părut că nicăieri nu găseşti mai multă forţă decât la o trupă americană. Aceeaşi senzaţie am trăit-o când am fost şi la memorabila întâlnire cu cei de la Faith No More.
Ca să nu mai vorbesc de Metallica. Poate că nu regăseşti subtilităţile muzicale ale britanicilor, dar un lucru e clar, forţa e cu ei, cu americanii.
Ştiam hiturile americanilor de la Linkin Park de acum 8-9 ani. Pentru acest concert n-am vrut să mă updatez. În general, îni place sa mă duc la orice gen de spectacole, teatru, film, concert, cât mai neştiutor, pentru a fi izbit cât mai puternic de senzaţia de nou, pentru a fi cât mai surprins, pentru ca decriptarea mesajului s-o încerc live.
Şi Linkin Park chiar m-a izbit. Nu la fel de copleşitor ca unchii lor de la Faith No More, dar tot a fost ca o săritură cu paraşuta. Sigur, nu mi-a plăcut tot ce am auzit, mi s-a părut mai ales că parantezele mai „melodioase” le ieşeau un pic prea dulceag, dar, până la urmă, a fost o experienţă interesantă. Pe final au băgat şi hitoasele pe care le ştiam şi eu, iar apogeul cu „Sabotage” a fost de maxim efect.
Chiar m-am simţit în timpul acelei piese teleportat pe străzile din San Francisco cu faimoasele lor urmăriri de maşini, acolo unde sper să ajung peste două luni.
Publicul a fost extraordinar şi a avut procentul său din reuşita showului. Am fost uimit de cât de bine erau ştiute versurile în jurul meu şi mai ales de cât de bine erau recitate la foc automat pentru a ţine pasul cu raperul dintre cei doi solişti de pe scenă care era o adevărată mitralieră. Favoriţii mei au fost un cuplu de arabi, cu tânăra învelită în tradiţionalul batic care-i lăsa doar faţa neacoperită.
Pentru o clipă m-am gândit cu recunoştinţă la controlul corporal făcut la intrare. Deşi am auzit de deţinuţi arabi care la Guantanamo erau torturaţi punându-li-se Metallica, cei doi tineri veniţi la concertul Linkin Park mi s-a părut că se distrau de minune.
În închidere despre deschidere. Prima oară am auzit de Zdob şi Zdub când au cântat în deschidere la Moscova la Red Hot Chili Peppers. Sunt perfecţi pentru a te introduce în atmsofera unui astfel de concert. Şi numai ei pot face nişte mii de oameni veniţi să asculte rap rock american să exulte şi la o trompetă şi o tobă ce-ţi dau senzaţia că eşti la hramul unei biserici din Moldova.
Etichete: bucuresti, concert, Linkin Park, Zdob și Zdub,
