Un gunoier din SUA a salvat de la moarte o cățelușă aruncată într-un tomberon

×
Publicitate

Un gunoier american s-a nimerit la momentul potrivit în locul potrivit. Şi astfel a devenit erou.

Omul a salvat de la moarte sigură o căţeluşă aruncată într-un tomberon care urma să fie golit.

În cei 26 de ani de când este gunoier, acest bărbat a văzut multe lucruri ciudate aruncate de oameni. Însă ce a găsit acum câteva zile printre resturi l-a luat prin surprindere.

Jermaine Jackson: „În timp ce trăgeam maşina în faţa tomberonului, o căţeluşă a scos capul de-acolo."

Momentul a fost cum nu se poate mai bun, pentru că omul tocmai ridicase tomberonul şi urma să-l golească.

Jermaine Jackson: „E trist, pentru că stătea cu o faţă tristă, parcă-mi spunea să o iau de acolo. Dacă nu o vedeam, ajungea în spatele camionului sau putea fi strivită. Aşa că am lăsat jos tomberonul, m-am asigurat că e prietenoasă şi am chemat-o. A început să dea din coadă."

Pentru că ploua, angajatul a construit un adăpost provizoriu pentru căţeluşă, apoi a sunat la Protecţia Animalelor. Nu era nimeni acolo, aşa că a dus patrupedul la o cunoştinţă.

Frances Verschuure: „Se relaxează, se simte bine. Avem câteva pături, i-am dat ceva de mâncare şi apă, apoi am chemat Protecţia Animalelor. Între timp, am stat cu ea aici. Şi a fost foarte drăguţă."

Iar povestea nu s-a încheiat aici. Veterinarii care au consultat simpaticul animal au întregit tabloul.

Frances Verschuure: „Au spus că are lapte, iar asta înseamnă că a născut de curând. Am fost bucuroşi să-i găsim o altă casă. Cei de la Protecţia Animalelor au fost grijulii şi de treabă şi sper că vor găsi o casă bună pentru căţeluşă."

Jermaine Jackson: „Avea o atitudine minunată, să ştii, fără griji. Parcă zâmbea când am ridicat-o şi-mi spunea "Mulţumesc, mulţumesc că m-ai luat de acolo!"."

Cel care i-a salvat viața spune că nu înțelege cum unii oameni aleg să scape astfel de animalele de companie.

Jermaine Jackson: „Cred că cineva a aruncat-o acolo, pentru că acolo unde e marginea e prea mică să fi sărit pe marginea tomberonului. Am şi eu doi câini şi nu mi-ar trece prin cap să-i arunc la gunoi doar pentru că nu pot să am grijă de ei. N-ar vrea nimeni să fie aruncat la gunoi pentru că nu are cine să-i îngrijească."

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62199965
Horticultorii români dezvoltă trandafiri unici în Europa. Care sunt cele mai căutate soiuri

Şi în timp ce importăm flori din Țările de Jos sau din ţări exotice, în valoare de zeci de milioane de euro pe an, în ţară, tot mai puţini îndrăznesc să investească în aşa ceva.

62199383
Ce a pățit șoferul din Drăgănești-Olt care și-a inscripționat mașina cu „Carabinieri” și „112”

Șoferul autoturismului cu inscripții similare cu cele de pe autospecialele autorităților din Italia, observat săptămâna trecută în Drăgănești-Olt, s-a ales cu dosar penal, potrivit presei locale.

62199779
Poliţiştii din Dolj l-au prins pe bărbatul care a evadat din arest. Unde a stat ascuns

Poliţiştii din Dolj l-au prins pe bărbatul care a evadat, seara trecută, chiar din sediul unei secţii de poliţie din judeţ. Bărbatul se ascundea în vegetaţie, la doar câteva sute de metri distanţă.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.