Un cuplu și-a expediat din greșeală pisica într-un pachet de retur. Unde a ajuns animalul după șase zile. „O glumă”

62444944

Un cuplu din Utah și-a expediat din greșeală pisica într-un pachet de retur Amazon. Animalul a stat fără mâncare sau apă timp de șase zile.

 

Pisica, pe nume Galena, a fost descoperită în siguranță în California, a relatat în premieră postul KSL-TV din Utah, potrivit Business Insider.

Carrie Clark, unul dintre proprietarii pisicii, a observat că animalul de companie dispăruse pe 10 aprilie, a relatat postul de televiziune.

Timp de aproape o săptămână, Clark, împreună cu familia și prietenii, au căutat în casă și în cartier și au lipit afișe de dispariție prin oraș în speranța de a găsi pisica.

„Anxietatea și stresul de a nu ști ce s-a întâmplat cu ea au fost chinuitoare”, a declarat Clark.

Carrie a primit apoi un mesaj prin care era anunțată că microcipul lui Galena fusese scanat, iar mai târziu în aceeași zi a primit un telefon de la un veterinar din California.

„Nu am crezut-o la început și am crezut că este o glumă”, a declarat ea.

Cea mai scurtă distanță dintre Utah și California este de câteva sute de kilometri.

Medicul veterinar i-a spus tinerei că pisica a fost găsită în interiorul unui pachet de retur Amazon, alături de cinci perechi de cizme.

„Am alergat să-i spun soțului meu că Galena a fost găsită și am cedat când am realizat că trebuie să fi sărit într-o cutie supradimensionată pe care am expediat-o”, a mai spus ea. „În ciuda faptului că era mai slabă și a unei ușoare deshidratări, analizele de sânge au fost complet normale și era complet nevătămată!”.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62444922
Vilă cu două nivele construită pe acoperișul unui bloc. Imagini virale pe rețelele de socializare | VIDEO
O casă a fost construită pe un bloc de locuințe din Chișinău, arată mai multe imagini distribuite pe rețelele sociale.  
62444395
Floriile 2024. Ce sărbătorim în această zi, cine își sărbătorește onomastica și de ce este importantă pentru creștinătate
Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. În Duminica Floriilor se celebrează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment important din ultima săptămână a vieții Sale pe pământ.
62300562
Ce este, de fapt, „blestemul lui Tutankhamon”. Peste 20 de oameni au murit după ce i-au deschis mormântul. GALERIE FOTO
Un cercetător susține că a aflat care este, de fapt, cauza „blestemului faraonului” despre care se spune că a dus la moartea a peste 20 de persoane, după ce au deschis mormântul lui Tutankhamon în 1922.