Prima persoană care a intrat pe „Ușa Iadului” a dezvăluit ce a găsit înăuntru. Un sunet l-a marcat | FOTO

62410157
Profimedia

Prima persoană care a intrat vreodată pe "Ușa Iadului" în flăcări a dezvăluit exact ce a găsit în interiorul ei.

Exploratorul George Kourounis este celebru pentru faptul că mereu căută senzații tari și adrenalină. În 2013, cercetătorul a bifat o drumeție în îndepărtatul Turkmenistan, iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai curajoase expediții ale sale de până acum.

Acolo, Kourounis a fost prima persoană care a coborât în groapa de foc adâncă de 30 de metri, cunoscută sub numele de "Ușa Iadului", potrivit Unilad.

„Căldura este insuportabilă”

Acest crater adânc se află într-un câmp de gaze naturale uriaș, care arde neîncetat de zeci de ani în Asia Centrală.

Se crede că totul a început după ce o platformă petrolieră sovietică a căzut în crater în 1971, fiind luată decizia de a da pur și simplu foc gropii în încercarea de a scăpa de platformă, mai notează sursa citată.

Kourounis își dorea de multă vreme să viziteze locația din Turkmenistan, iar într-un final a și reușit.

Echipat cu costumul său termorezistent, el a făcut coborârea, iar când a vorbit despre ceea ce a găsit la fundul craterului, Kourounis a spus: "Arde cu o cantitate imensă de flăcări, este foarte mult foc acolo jos".

„Nu era deloc întuneric”

"Zi sau noapte, este clar că arde. Poți auzi vuietul focului dacă stai la margine. Căldura, dacă te afli sub vânt, este insuportabilă. Sunt mii de flăcări mici pe toate marginile și spre centru. Apoi sunt două flăcări mari în mijloc, în partea de jos, iar acolo se află probabil gaura sondei de foraj pentru extragerea gazelor naturale", a continuat el.

El a petrecut câteva zile pregătindu-se înainte de coborârea sa în "Ușa Iadului".

"Pot să vă spun că atunci când te afli pe marginea acestui crater gigantic plin de foc este intimidant. Nu era deloc întuneric. De fapt, ești înconjurat de flăcări, așa că totul are această nuanță portocalie", a conchis exploratorul.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62410150
Este lege. Folosirea fără drept a emblemei Crucii Roșii poate fi pedepsită și cu 7 ani de închisoare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 437 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării faptei de folosire ilegală a emblemei Crucii Roşii pe timp de pace.

 

62410120
„I-am dat și bani. Mi-a zis că nu o să mă prindeți”. Sistemul cu care a încercat un român să obțină permisul de conducere

Un bărbat s-a prezentat la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere „înarmat” cu o cameră ascunsă în haine, în zona pieptului, cu obiectiv tip nasture și încă două dispozitive tehnice, ascunse în zona axilelor.

62410114
O româncă din Italia a rămas aproape oarbă după ce un vecin care voia să arunce blocul în aer a tras în ea cu un harpon

O femeie din Italia a rămas aproape oarbă de un ochi, după ce un vecin care voia să arunce în aer blocul a tras înspre ea cu un harpon, încercând să-l lovească pe soțul femeii, care încerca să-l oprească pe scandalagiu.

 

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.