Filmul românesc „Anul Nou care n-a fost” a câștigat Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de la Veneția

×
Publicitate

Vin vești minunate de la Festivalul de Film de la Veneția! „Anul Nou care n-a fost”, regizat și scris de Bogdan Mureșanu, a câștigat Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film.  

În motivația deciziei lor, juriul a elogiat „scenariul echilibrat și sofisticat, distribuția excepțională și regia ambițioasă”. Pelicula va fi lansată în cinematografele românești pe 24 septembrie.

Premiera mondială a filmului a avut loc la Veneția pe 1 septembrie, unde a fost primit cu ropote de aplauze, iar aseară, distincțiile au confirmat succesul său, fiind recompensat de trei jurii diferite. Juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film i-a acordat prestigiosul trofeu FIPRESCI.

„Cele șase povești distincte, aparent independente, se împletesc gradual într-un rar echilibru al firelor narative. Filmul culminează într-o profundă explorare a comportamentului uman, influențat de frica represiunii politice", au explicat membrii juriului, critici din Franța, Italia, Statele Unite, Germania și Republica Cehă.

De asemenea, „Anul nou care n-a fost” a primit și Premiul Bisato d'Oro, oferit de criticii independenți, pentru Cel mai bun scenariu, fiind lăudat pentru felul în care surprinde un moment crucial din istoria României și oferă un studiu unic al sufletului uman.

Directoarea de imagine a filmului, **Boróka Biró**, a fost recompensată cu Premiul „Valentina Pedicini”, care recunoaște performanța remarcabilă a cineastelor sub 40 de ani în domeniul regiei, scenariului, montajului sau imaginii.

Lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mureșanu este o tragicomedie care se desfășoară într-o singură zi, chiar înaintea Revoluției din 1989. Din distribuția vastă fac parte actori de renume precum Adrian Văncică, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Răzvan Vasilescu, Ada Galeș și Vlad Ionuț Popescu.

În scurt timp, la palatul Lido din Veneția, va începe ceremonia de decernare a premiilor din competiția oficială, unde sunt înscrise 21 de pelicule. Criticii spun că nivelul selecției din acest an a fost excepțional, oferind juriului, condus de actrița franceză Isabelle Huppert, o provocare reală în alegerea câștigătorilor.

Printre favoriții din acest an se numără filmul american „The Brutalist”, care explorează experiența imigranților. Alte filme care au impresionat publicul și criticii sunt „April” din Georgia și „Love” din Norvegia.

Primul film în limba engleză al lui Pedro Almodóvar, „The Room Next Door”, are și el mari șanse la premii, mai ales datorită performanțelor lăudate ale actrițelor Julianne Moore și Tilda Swinton. Totuși, Nicole Kidman ar putea să le ia trofeul, grație interpretării sale din drama erotică „Baby Girl”.

La categoria rolurilor masculine, s-au remarcat Daniel Craig în „Queer”, Jude Law în „The Order” și Adrien Brody în „The Brutalist”.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Noi detalii despre starea de sănătate a regelui Charles, cu o zi înainte de sărbătorirea a doi ani de la urcarea pe tron

Sănătatea regelui se îndreaptă într-o direcție „foarte pozitivă” după diagnosticarea sa cu cancer la începutul acestui an, a declarat o sursă regală.

 

A murit Sergio Mendes, legendarul artist brazilian care a popularizat muzica bossa nova

Sergio Mendes, care a popularizat bossa nova în rândul publicului mondial în anii 1960, avea 83 de ani.

Linkin Park se relansează, cu o nouă solistă și primul album de la sinuciderea liderului său, Chester Bennington, în 2017

Formaţia rock americană Linkin Park şi-a prezentat noua solistă, Emily Armstrong, în timpul unui concert susţinut joi seară şi a anunţat lansarea unui nou album de studio, primul de la moartea liderului său, Chester Bennington, relatează AFP.

 

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.