Ospiciul groazei. Infirmieri de la Spitalul de Psihiatrie Ștei, arestați pentru că băteau și electrocutau pacienții

×
Publicitate

Trei angajaţi ai unui spital de psihiatrie din judeţul Bihor au fost arestați, iar un al patrulea a fost pus sub control judiciar, după ce a ieşit la iveală că loveau sistematic pacienţii internaţi acolo.

Potrivit anchetatorilor, abuzurile nu erau incidente izolate.

Există suspiciunea că agresorii foloseau și un aparat cu electroșocuri. Ororile au ieșit la iveală după ce un aparținător a făcut o plângere și a declanșat o anchetă.

Potrivit anchetatorilor, abuzurile s-ar fi petrecut cu doar câteva zile înainte de o inspecție oficială, desfășurată în septembrie 2024 de Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU.

Inspectorii au descoperit atunci mai mulți pacienți cu vânătăi pe față și pe corp, iar trei dintre bolnavi au spus că au fost bătuți de infirmieri și îngrijitori. Abuzatorii au fost reclamați cu numele exact.

Emanuel-Gabriel Botnariu, președinte Consiliul de Monitorizare: ”Cinci pacienți prezentau echimoze la nivelul feței și pe diferite zone ale corpului. Din discuțiile cu trei dintre pacienți, a reieșit că sunt bătuți de infirmierii și infirmierele de pe secție, indicând chiar numele acestora”.

Cosmin Pantea, prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș: ”În perioada 7 septembrie 2024 - 14 septembrie 2024, un număr de patru inculpați, având calitatea de supraveghetori și respectiv infirmier la Spitalul de Psihiatrie Ștei, au folosit violența, în mai multe rânduri, împotriva unor pacienți”.

Directorul spitalului: ”Am aflat cu stupoare ce s-a întâmplat”

Procurorii spun că bolnavii erau loviți cu palmele, cu picioarele și chiar cu obiecte contondente, fără niciun motiv. În timpul verificărilor, într-un salon destinat pacienților a fost găsit un dispozitiv cu electroșocuri, folosit exclusiv de angajați.

Emanuel-Gabriel Botnariu, președinte Consiliul de Monitorizare: ”Au constatat într-un salon, deschizând o noptieră, au găsit un aparat de electroșocuri. Bineînțeles că nimeni nu și l-a asumat. Cei de acolo spuneau că folosesc acest baston pe post de lanternă, numai că avea borne metalice pentru electroșocuri”.

Traian Horga, director medical Spitalul de Psihiatrie Ștei: ”Din punctul meu de vedere, încă la momentul ăla am aflat cu stupoare de ce s-a întâmplat, noi nu am avut cunoștință punctual de aceste fapte”.

Trei dintre angajați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar un al patrulea a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Sunt acuzați de rele tratamente și purtare abuzivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62322486
Descoperire uimitoare într-un mormânt antic din China, vechi de peste 2000 de ani. ”Prințesa roșie”, dinți pictați cu cinabru

Într-o descoperire inedită, arheologii din China au scos la iveală mormântul vechi de 2 200 de ani al unei femei ai cărei dinți au fost pictați cu cinabru, o substanță roșie foarte toxică.

62527664
Câinii antifurt, în topul celor mai furați câini din Marea Britanie. Suma cu care se vinde un Rottweiler

Furturile de câini sunt la ordinea zilei în Regatul Unit, în timp ce hoții urmăresc acum rase mai mari și mai intimidante, iar rottweiler-ii sunt în fruntea clasamentului celor mai furați câini.

62527585
Din ce în ce mai mulți români au probleme cu somnul. Nu reușesc să se detașeze de probleme de peste zi

Moș Ene se lasă așteptat de tot mai mulți români. Un studiu recent arată că peste 30% dintre conaționali petrec și jumătate de ceas încercând să adoarmă.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.