O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă

Ella Pick
Facebook.com

O adolescentă de 19 ani din Marea Britanie credea că are dureri de cap din cauza mahmurelii, însă a descoperit că are de fapt o tumoare pe creier.

Ella Pick se afla în vacanță alături de prietenele ei la Zante, în Grecia, pentru a sărbători absolvirea facultății, însă durerile de cap au început să se agraveze, scrie Mirror.

Tânăra a mers de urgență la opticianul local după ce a observat că ochiul ei stâng a început să fie orientat spre interior, iar acesta i-a spus să meargă la spital. Medicii au descoperit atunci că are o tumoare cerebrală și i-au spus că mai are doar un an de trăit.

„Totul a început în iunie anul trecut, când am plecat cu fetele mele la Zante în vacanță. A fost o vacanță frumoasă. Cred că în primele două sau trei nopți m-am simțit bine. Ne distram cu toții. Apoi nu m-am simțit chiar bine. Am crezut că ar fi mahmureală. Am ajuns acasă și m-am simțit bine, apoi o săptămână mai târziu am început să am migrene severe. Presiunea din spatele capului a fost îngrozitoare. Întotdeauna am suferit de migrene, dar niciodată în această măsură”, a mărturisit ea.

Medicii i-au spus că tumoara ei nu poate fi operată și că boala este incurabilă. Ella a făcut radioterapie șase săptămâni, în speranța că va încetini progresia tumorii. Ultima ei radiografie a arătat că tumora era stabilă și nu crește după tratament. 

Citește și
regele charles al III-lea al marii britanii
Regele Charles al III-lea, primul angajament public major după ce a fost diagnosticat cu cancer. Gestul suveranului britanic
Ramzan Kadîrov vrea ca un stat NATO să fie atacat de Rusia cu rachete hipersonice Kinzhal: „Este neapărat necesar!”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Un imigrant bolnav de cancer, soția lui și un prieten au devenit miliardari. Suma pe care au câștigat-o la loteria din SUA
Un imigrant bolnav de cancer, soția lui și un prieten au devenit miliardari. Suma pe care au câștigat-o la loteria din SUA

Un imigrant din Laos, bolnav de cancer, soția lui și un prieten sunt marii câștigători ai super-premiului loteriei americane Powerball, în valoare de 1,3 miliarde de dolari.

Regele Charles al III-lea, primul angajament public major după ce a fost diagnosticat cu cancer. Gestul suveranului britanic
Regele Charles al III-lea, primul angajament public major după ce a fost diagnosticat cu cancer. Gestul suveranului britanic

Regele Charles al III-lea efectuează, marţi, primul său angajament public major după ce a fost diagnosticat cu cancer, anunţă BBC.

Boala care apare tot mai des la românii până în 50 de ani. Numărul cazurilor a explodat, atrag atenția medicii
Boala care apare tot mai des la românii până în 50 de ani. Numărul cazurilor a explodat, atrag atenția medicii

Adresabilitatea pacienţilor cu vârsta sub 50 de ani cu forme de cancer - unii dintre ei cu forme avansate de boală - a crescut la Institutul Oncologic Bucureşti, potrivit doctorului Mircea Savu,  medic primar radioterapie.

Doctorița acuzată de 280 de fapte de luare de mită de la pacienți cu cancer a primit sentința: doi ani jumate, cu suspendare
Doctorița acuzată de 280 de fapte de luare de mită de la pacienți cu cancer a primit sentința: doi ani jumate, cu suspendare

Instanța a anunțat prima sentință în cazul fostei șefe de la secția de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava.

”Epidemie” globală de cancer la tineri, boala este mult mai agresivă. Oncolog român: Am pacientă de 16 ani cu cancer la sân
”Epidemie” globală de cancer la tineri, boala este mult mai agresivă. Oncolog român: Am pacientă de 16 ani cu cancer la sân

Dr. Aniela Nodiţi, medic specialist chirurgie generală cu supraspecializare în chirurgie oncologică la Institutul Oncologic Bucureşti, afirmă că, la nivel global, prevalenţa cancerului a crescut cu 70-80% la persoanele sub 50 de ani.

Recomandări
Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat
Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat

Caz scandalos la Spitalul din Slobozia. Pentru că unitatea medicală are un singur anestezist și sunt multe intervenții un pacient a așteptat 10 zile ca să fie operat la picior.

Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”
Ce își amintește premierul slovac Robert Fico din timpul atacului. „A fost surprins de cât de repede s-a întâmplat totul”

Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE.

Ministrul adjunct de externe rus: Rusia va răspunde ”în oglindă” la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului
Ministrul adjunct de externe rus: Rusia va răspunde ”în oglindă” la orice comportament nuclear ambiguu al Occidentului

Rusia va răspunde cu aceeaşi monedă la orice comportament nuclear ambiguu din partea Occidentului, a declarat vineri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov într-un amplu interviu acordat agenţiei oficiale de presă TASS, informează Reuters.